Sunt încă pe teritoriul României construcții tehnice ce confirmă geniul popular și modul în care acesta s-a reflectat în dezvoltarea societății. Marea lor majoritate au fost mutate în cadrul muzeelor sătești sau populare, spre a fi mai bine administrate și îngrijite. Dar au mai rămas și unele care au avut șansa de a fi îngrijite de oamenii satelor, sau de forurile locale. Este și cazul unei mori dintr-un sat prahovean pitoresc: Moara Domnească. Prima componentă a ansamblului arhitectonic de la Drajna de Jos (comuna Drajna, jud. Prahova), care atrage atenția călătorului ce intră în localitate, este această veche moară de apă. În localitate, mărturie a unor vremuri de glorie și prosperitate mai stau: Conacul Filipescu Drăjneanu și Biserica Sf. Alexandru (sec. XVII), podul de peste Teleajen – o capodoperă a arhitecturii vremurilor, construit de către inginerul Elie Radu, și altele. Ca mărturii străvechi, pe malul drept al râului Teleajen, un localnic a descoperit întâmplător, în urmă cu circa 100 de ani, un depozit de unelte și fragmente de arme confecționate din bronz, pe care istoricii le-au cercetat, constatând că datează din anul 800 î.Hr. (perioada hallstatiană), la sfârșitul epocii bronzului. Tezaurul conține 240 de piese (trei topoare de luptă, un sceptru, 8 fragmente de săbii,15 vârfuri de lăncii, fragmente de seceri ș.a.). Așezarea este atestată documentar încă din anul 1250.
Moara Domnească este amplasată pe un iaz deviat din râul Teleajen, atât prin amenajare telurică, cât și prin canale din lemn, pe malul stâng al râului. Cunoscută ca și „Moara de apă Warthiadi”, aceasta este declarată a fi monument istoric de valoare națională. În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 132930.01., cod LMI PH-II-n-A-16459. Moara de Apă Warthiadi este o construcție din secolul al XVII-lea, realizată din materiale tradiționale perioadei, respectiv din piatră de râu și lemn local. Prima mențiune documentară despre existența unei mori de apă pe moșia boierească Drajna de Jos o constituie diata căpitanului Constantin Filipescu de la 1696. Moara prezintă un imens acoperiș de șindrilă în patru ape, susținut de stâlpi sculptați cu motive populare. Forma actuală a morii datează de pe la mijlocul secolului trecut, când a fost reparată și posibil mărită. Construcția constituie o instalație țărănească monumentală prin proporții, soliditate, organizare, materiale folosite și arhitectură în general. Moara are o lungime de 12m și lățimea de 8,5m, iar roata de lemn are diametrul de doi metri. Construcția se desfășoară pe două niveluri: cel inferior, tehnic, adăpostea echipamentele și întreg procesul tehnologic de măcinat, specific morilor de apă, iar cel superior, podul, avea o funcțiune anexă, de găzduire (posibilă locuire) și eventual depozitare.
Construcția morii preia abil curbele de nivel ale terenului, având două căi de acces la nivelul solului: unul către nivelul superior și altul către nivelul inferior, spre sud, pe unde era introdusă materia primă, pe toată perioada de funcționare a edificiului. Structura morii este compusă din fundații pietruite și zidărie din piatră nefinisată, fixate cu mortar din var și nisip, cu stâlpi și grinzi din lemn, la nivelul planșeului care desparte cele două niveluri. Șarpanta, refăcuta complet în anul 1939, are structură din lemn și învelitoarea din astereală (șiță, șindrilă). Tot în anul 1939, în urma consolidării, a apărut și un perete din beton, pe fațada de vest, în dreptul iazului, cât și o a doua roată la nord de cea veche. În prezent aceasta nu mai există. Construcția a suferit intervenții ulterioare anului 1939, pe fațada de sud, prin realizarea unei încăperi (cu pereții din paiantă) și modificarea șarpantei pentru a prelua noul spațiu. Tot aici apare și o sobă cu lemne, al cărei coș este realizat din zidărie de cărămidă. Imediat după moară, în acea vreme, se ridica un vechi portic de piatră, ce indica drumul spre castel și care avea gravate în chirilică numele lui Alexandru N. Filipescu și anul 1851, data la care el a început reconstrucția conacului. De la portic, o alee traversa satul, conducând până la dealul pe care se înalță zidurile groase ale curții de la Drajna de Jos. Pietrele ferecate ale morii fuseseră aduse din dealul Istriței, de la Pietroasele (jud. Buzău). Mecanismul de măcinat era format din două pietre de moară: una fixă și una mobilă, (cea mobilă se învârte și zdrobește grăunțele).
Cu aceeași moară cu ajutorul separatorului se măcina și grâu și porumb. Cu ajutorul unui șurub se ridica piatra mobilă de pe piatra fixă și în funcție de înălțime să obțină granulația dorită a măcinișului. Curelele ce transmiteau mișcarea de la roata de apă erau de dimensiuni mari și realizate din textură de cauciuc. Moara a fost administrată de Dumitru Kretzulescu-Warthiadi – proprietarul Castelului Filipescu din Drajna, fiul Elenei Kretzulescu și al generalului de divizie Panait Warthiadi. La început moara era folosită doar pentru familia Filipescu, dar mai târziu a devenit accesibilă și locuitorilor din sat. Boierul nu avea obiceiul să locuiască la Drajna, ci la București, astfel administrarea moșiei era lăsată în mâna arendașilor și administratorilor, dintre care cei mai cunoscuți au fost: Cristodor Stravidi, Chirănoiu din Vălenii de Munte și Butu Ardeleanu. Acest monument din comuna Drajna, este unic în județul Prahova. Mai există ruinele unei mori asemănătoare la Filipeștii de Târg (jud. Prahova), acesta fiind locul de baștină a familiei Filipescu, iar moara de aici a fost construită tot de ei. Moara de apă Warthiadi de la Drajna a fost surprinsă și în istoria cinematografică românească în filmul „Întoarcerea Vlașinilor” (minutul 50) şi în „Haiducii lui Şapte Cai“ (cu Florin Piersic).
Morăritul a fost unul dintre principalele meșteșuguri sătești de-a lungul timpului. Pe vremuri, oamenii își făceau pâinea sau mămăliga cea de toate zilele cu propriile mâini, cu râșnițe de mână. După ce culegeau grâul sau porumbul de pe câmpuri, îl măcinau. Pentru că fiecare familie avea nevoie de acest proces tehnologic, au inventat moara ce deservea mai multe familii (de apă, de vânt, cu hecnă trasă de cal, etc.). Aceasta funcționa cu puterea apei, sau a vântului, și în fiecare localitate exista o familie care se ocupa ce acest meșteșug. După ce erau trecute prin procesul măcinatului, cerealele erau deja făină pe care oamenii o duceau la casele lor, unde gospodinele își făceau treaba, transformând-o prin muncă migăloasă, în hrană. Amintim că industria ţărănească a realizat şi clădiri unde se prelucrau grânele, dar şi ţesăturile din lână, respectiv mori de apă, pive, vâltori şi pentru prelucrarea lemnului, fierăstraie şi gatere. Pe harta judeţului Prahova din anul 1904 este consemnată prezenţa unui mare număr de instalaţii din cele amintite mai sus. Din categoria morilor de apă s-au păstrat până în prezent doar două clădiri şi anume moara de apă de la Drajna de Jos şi cea de la Filipeşti de Târg. Pentru a putea fi păstrate vii în memoria tuturor localnicilor, dar nu numai, la inițiativa Consiliului Local și în primul rînd a doamnei primar Gonțea Violeta, prin atragere de fonduri europene, s-a putut face reabilitarea, conservarea, protejarea și promovarea monumentului istoric „Moara de apă Warthiadi”, loc de creație și de cunoaștere a obiceiurilor, tradițiilor și culturii locale și naționale. În prezent, cu sprijinul autorităților locale de la Drajna, cu bani europeni, „Moara de apă Warthiadi”, monument istoric de valoare naționala, a fost restaurată integral, recăpătându-și frumusețea de odinioară. Se poate anexa acestei construcții un mic muzeu al satului românesc, de etnografie și folclor, dar și un punc gastronomic sătesc, cu produse ecologice „de la sat”. Astfel, obiectivul va reintra în circuitul turistic al județului Prahova și al Văii Teleajenului, oferind doritorilor șansa de a vedea o moară țărănească originală la lucru…
