Acest muzeu m-a impresionat prin dovezile arheologice ale unei civilizații foarte vechi care a locuit aici (Schela Cladovei – Lepinski Vir), poate cea mai veche din Europa, acum 8000 și ceva de ani. Pe malul sârbesc avem un sit archeologic prezentat modern, cu drag și pasiune, iar pe malul românesc avem Muzeul Regiunii Porțile de Fier. Este vorba despre oameni înalți, de aproape 2 metri ai acestei culturi, care au supraviețuit unei perioade grele din istorie. Statuile din situl sârbesc „ne vorbesc” prin chipul lor împietrit de groază despre sfârșitul timpului. Ele seamănă ca expresie cu „ochii” încruntați ai coifurilor de aur geto-dace… Dar această durere iată că este dublată de dispariția fără urmă a unei adevărate comori de la Muzeul Regiunii Porțile de Fier din Turnu-Severin. De aici au fost furate sute de monede de aur, o brățară dacică și sabia lui Osman Pașa. Nu a fost nevoie de explozibili, nici de foc de artificii, ca în cazul Coifului de la Coțofenești. Avem un număr de 552 de piese de tezaur, în valoare totală de 260.405,14 lei (valoare stabilită prin expertiză), care au dispărut fără urmă, iar anchetatorii nu au fost în stare nici până astăzi să le recupereze. Dispariția a fost descoperită la data de 1 aprilie 2014, atunci când, cu ocazia unei inventarieri a pieselor de muzeu, s-a observat că lipsea o brățară dacică de argint și o fibulă de argint. Ulterior, s-au mai descoperit lipsa a 549 de monede de aur și argint, iar până la finalul inventarierii s-a aflat că „s-a pierdut” și un cercel cu bumb piramidal din aur.
O adevărată comoară dispărută. Polițiștii au deschis un dosar penal, iar ancheta a pornit de la angajata muzeului, care le avea „pe gestiune”. Femeia, care urma să se pensioneze, a predat mai puține piese de muzeu decât primise pe gestiune și astfel a fost inclusă printre principalii suspecți. Angajata respectivă, considerată un specialist de marcă al muzeului, a fost interogată de mai multe ori, până când procurorii au ajuns la concluzia că nu știe nimic. După patru ani, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin a dispus clasarea cauzei penale față de respectiva femeie și de alți cinci angajați. În aceeași ordonanță, s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor față de persoane necunoscute. În decembrie 2018, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a respins Ordonanța de clasare în dosarul comorii dispărute de la Severin, iar cauza s-a întors la procuror. În iunie 2019, Parchetul a emis o nouă Ordonanță de clasare, care, de asemenea, a fost desființată de instanță. În fine în februarie 2020, a fost pronunțată o a treia Ordonanță de clasare, care, de această dată, a fost menținută de instanță. Doi ani mai târziu, Muzeul Regiunii Porților de Fier s-a îndreptat împotriva Mariei B., femeia care avea în grijă comoara dispărută de la Severin, solicitând despăgubiri de 318,736,83 de lei (valoarea indexată a bunurilor dispărute), iar dosarul se judecă și astăzi. La aproape 11 ani după dispariția comorii de la Severin, instanța încă nu a găsit un expert care să evalueze obiectele dispărute, la valoarea lor de astăzi.
De fapt din colecția de 90.000 de piese aflate la Muzeul Regiunii Porților de fier au dispărut: 178 de monede de aur; 371 de monede din argint; O brățară dacică din argint cu cap de lup; Fibulă din anul 80 î.Hr., parte din Tezaurul de la Izvorul Frumos; Ducați venețieni din aur (perioada 1300 – 1400); Florini ungurești din auro (1300 – 1440); Guldeni germani din aur (1350 – 1400); Groși sârbești de argint; Ducați din argint din timpul lui Mircea cel Bătrân; Accele argint (1400) din Tezaurul Dudașul Schelei; Ducați olandezi din aur (1700); Zechini venețieni din aur (1700); Monede din argint din timpul Imperiului Otoman (1800) din tezaurul de la Gorneți; Monede austriece din aur și argint din tezaurul de la Balta. În 1992, de aici a dispărut o piesă extrem de valoroasă, sabia lui Osman Pașa, pe care comandantul turc i-a predat-o generalului Mihail Cerchez, la Plevna. Cazul nu a fost soluționat nici până azi și a rămas cu autor necunoscut. Comoara dispărută de la Severin nu a fost găsită niciodată. Anchetatorii au ajuns la concluzia că obiectele de preț au fost subtilizate de-a lungul mai multor ani, fără să existe indicii concrete despre autorii furtului. Se pare că acestea au fost furate cu ocazia mutării pieselor de colecție dintr-un depozit în altul, în timpul reabilitării clădirii în care funcționează muzeul. Instituția nu și-a recuperat nici astăzi paguba, iar șansele de a obține această sumă de la o fostă angajată, în prezent pensionară, pot fi considerate nerealiste.
Putem trece ușor peste unele dispariții, dar sunt unele emblematice, care afectează istoria și mândria națională. Astfel, putem spune că a fost odată o brățară geto-dacică din argint, dar brăţara plurispiralică din argint are extremităţile aplatizate şi decorate prin ştanţare şi incizare, cu terminaţiile în formă de protomă zoomorfă. Ea este datată în secolul I î.Hr. și face parte din Tezaurul de la Izvorul Frumos (comuna Burila; jud. Mehedinți), care mai avea cel puțin și o fibulă în inventar. Realizată prin ștanțare și incizare, brățara avea o greutate de 488 grame (nr. de inventar 547). Asemănătoare până la identificare cu celebrele brățări geto-dacice de aur descoperite la Sarmizegetusa, aceasta avea aceeași simbolistică religioasă: timpul care are două capete, adică se termină și „își schimbă pielea” (mușcă cu capul de lup; are durerea sa). Numărul de spirale făcea trimitere la numărul de vieți și înțelepciunea pe care o avea purtătorul acestora. În imagistica mesopotamiană, eroul Ghilgameș poartă brățări geto-dace și încearcă să îmblânzească puiul de leu (forța vieții). Și eneada zeilor egipteni poartă aceste brățări „șerpești”, spre distribuirea mesajului despre atenția ce trebuie acordată acestui moment istoric (cataclysm; apocalipsă, metamorfoză) ce poate conduce la extincția neamului omenesc. Eu propun să multiplicăm mesajul: să facem copii ale acestor artefacte și să le punem în muzee. Să turnăm din aur încă un coif „de la Coțofenești”, încă trei brățări dacice, după imaginile și filmele pe care le avem. Să facem copii ale tezaurelor dacice din muzele de laViena și Budapesta și să le punem la loc de cinste în muzeele noastre. Dacă împăratul Traian, după ce a înțeles mesajul credinței geto-dace și a simbolurilor transmise pe aur, argint sau marmură, a ridicat sute de statui cu chipuri de daci ce marea majoritate au un braț susținut în eșarfă (brațul stâng, brațul care ține scutul) și noi ar trebui să încercăm să perpetuăm aceste mesaje. Dacă stindardul „draco” a trecut în dotarea armatei romane, iar apoi în alte armate ale lumii, a fost pentru că „el” însemna ceva. De sute, chiar mii de ani (9.000 – 10.000), ni se transmit semnale și simboluri ale unui fenomen cosmic la care trebuie să fim atenți. De aceea dacii trăgeau cu săgeți în nori și ridicau pumnul către cer…
