Și dacă tocmai Rusia se va implica în reconstrucția „postrăzboi” a Ucrainei?!… Pentru că, în cadrul discuțiilor dintre Rusia și Statele Unite, nu despre pace este vorba, iar înțelegerile și acordurile vor fi parafate așa doar pentru ceilalți… Pentru împărțitorii și acaparatorii de profituri postrăzboi, însă, totul va fi doar despre redefinirea conținutului și reașezarea, ca forme, a sferelor… Și nu atât ca „influență”… Pentru că poate singura asemănare cu Ialta va fi aceea că se vor folosi tot un petic de hârtie și un stilou pentru a trasa „noua” linie de împărțire… Noua „cortină”, dar nu atât „de demarcație”, ci al dreptului la profit… Al prăzilor de (post)război… Și în care nu doar Ucraina va fi vizată… Pentru că lumea este alta… Iar sferele „de influență” au alte dimensiuni: de definire, de acoperire… Este o lume transnațională, în fond, nu?!… Iar redesenarea noilor blocuri nu va trebui să urmeze linii de granițe… Nici ape… Poate doar șenalele navigabile… Acelea pe care noi le scăpăm de sub control… Le lăsăm înstrăinate… Preluate și vândute de trădătorii de care nu ducem lipsă… Acum și prin încercările de privatizare a administrațiilor fluviale, unde jocurile se fac pe același model al falimentării forțate, prin impunerea de către stat a unor tarife și norme, apoi acumularea de pierderi datorate acestor imixtiuni și care, fiind vorba de companii naționale strategice, ar trebui acoperite de la buget… Din acele bugete pe care le-au decopertat cât să nu mai ajungă nimic pentru țară… Pentru că toate lucrurile se leagă, în discuțiile „de pace” trasându-se tocmai astfel de linii cedate de către guvernele trădătoare… Iar când va veni vremea să punem problema dreptului nostru în reconstrucția Ucrainei (pentru a recupera măcar părți din pierderi) să nu ne trezim că nu vom avea nici măcar o repartiție de rol, o alocare formală, ba, deja, nici minime instrumente, minime atuuri logistice… Și poate nici măcar un pârâu căruia să-i dăm o relevanță pentru prezența noastră de drept în reconstrucția economică și civilă (căci, pe parte militară, „tainurile” au fost date dinainte de război!) a Ucrainei… Pentru că inclusiv privatizarea administrațiilor fluviale ale României înseamnă aceeași ticăloasă cedare a controlului statului, acum și pe fluviile folosite drept șenale de transport în reconstrucția Ucrainei, către entități private… Așa cum s-a procedat, deja, cu liniile (coridoarele) feroviare, prin desființarea CFR Marfă, cu părți de infrastructură rutieră, prin construcția de poduri, viaducte, șosele strict în avantajul Ucrainei… Entități ce vor veni și din zona acelora împotriva cărora am făcut toate aceste reașezări de logistică… Totul motivat în scopul interesului navigabil al UE, dar și de transport terestru și aerian, dar care va servi acelora care vor decide repartizarea zonelor de reconstrucții în Ucraina… Iar faptul că Rusia anunță că este dispusă (!) să cedeze o parte din activele sale înghețate din Europa pentru reconstrucția Ucrainei este un semnal că ea va fi și decident la masa noilor alocări… Și nu, nu ca „addenda” unui posibil „și ea”… Și indică și faptul că UE nu a îndrăznit să se atingă nici măcar de o câtime din aceste active înghețate… Pentru că nu a putut, pentru că nu a avut instrumentele de drept necesare ori pentru că nu a fost lăsată… Nici nu mai contează…
Și mai avem un detaliu important… Faptul că poate cel mai neimplicat stat estic iese acum într-un avanpost logistic… Pentru că, nu întâmplător, Bulgaria a adoptat în parlamentul național o declarație prin care nu va permite prezența trupelor sale în Ucraina… (Cel puțin, nu sub manșeta UE, nu?!). O poziție care poate transforma Sofia în punctul de extindere al unui nou „Schengen”… Cel al demilitarizării, al păcii, dar, mai ales, al oportunității de a putea fi acolo, la reconstrucția unei țări de care nu o leagă nici o vinovăție (nici măcar morală), nici o mustrare de conștiință… De „contributor”, fie și indirect, la numărul de morți și răniți… Nici în partea Ucrainei, nici în cea Rusiei… Iar Moscova are „secundarul” acestui nou „Ialta”… Mai feroce poate, ca sferă de decizie, decât cel precedent… Faptul că poate jongla cu nevoile Statelor Unite de acces la resursele de minereuri rare ale Ucrainei… De care Rusia se poate lipsi… Și nu doar pentru că are la rându-i destule resurse prin Siberia… Ci pentru că, fără un minim efort (ignorându-l pe cel de război, prin care și-a așezat piesele de șah) dispune de o importantă carte decizională… Ba, se prea poate ca, deja, compromisurile, dintre cei mari, să fi fost stabilite… Cei mari… Fără aceia care se cred mari (UE) și aceia care vor a sta la masa celor mari (Ucraina). Pentru că Rusia va dispune (!) utilizarea activelor sale „înghețate” în UE pentru mașina de pace (dar nu și de făcut pace) a reconstrucției din Ucraina (și nu pentru că fi primit acordul Statelor Unite), active pe care ea le va controla ca evoluție și valoare la bursă și din care, pe lângă părțile necesare așezării în poziția de decident (și de relocator al fondurilor din aceste active către reconstrucția Ucrainei, către cei ce vor fi chemați să o facă), va folosi și pentru a-și consolida poziția pe piața internațională a mașinăriei sale economice interne, care, spre deosebire de economiile UE, chiar a trecut cu succes printr-un efort de război…
O reconstrucție în care noua formă a cortinei va împărți, nu sferele de influență, cel puțin nu în partea „occidentală”, ci pe acelea de recuperare și de implicare… Pentru că UE are și ea de recuperat bani din Ucraina. Și chiar dacă s-a „acoperit” prin împingerea acestor împrumuturi date Kievului în bugetele membrelor UE, de unde și deficitele majore, și nu doar ale României, totuși, între o recuperare a fondurilor, practic dinspre ea însăși, și cele venite din reconstrucția Ucrainei din activele „partajate” cu acordul Moscovei, calea a doua va fi cea mai sigură… În fond, membrele UE, supraîndatorate în propriile bugete de stat, ar putea alege și ele, la un moment dat, între a rămâne datornice (și nu doar cei șapte ani „proscriși” deciși de Bruxelles pentru ajustarea deficitelor bugetare, de fapt achitarea notei ucrainiene) și trecerea spre un imperiu economic în dezvoltare, unul nici măcar atât de „în cealaltă parte a lumii”, cel puțin nu într-o lume transfrontalieră. Pentru că, în esență, mijloacele de agresiune economică, inclusiv prin „eforturile de pace” și însăși scrierea condițiilor de a fi pace, nu s-au schimbat… Singura diferență, cu adevărat vitriolantă față de trecutele moduri de împărțire a puterii, fiind aceea dată de numărul morților și răniților… Dar nici ei nu vor rămâne prea mult în memoria publică… Ba, poate chiar mai puțin, ca decenii și emotivitate, față de morții, răniții, văduvele și orfanii celorlalte conflagrații de împărțire a lumilor… A lumilor de război dintr-o lume oricum a nepăcii… Iar acolo, în Ucraina de vest, am putea asista la manifestarea, ca recuperator financiar-economic, a UE. Dar numai acolo și numai sub privirea atentă a noului „unchi Sam”… Care va fi cu mult mai vigilent… Iar în cealaltă parte a Ucrainei, vom avea din nou o Rusie exercitându-și ceea ce știe cel mai bine… Nu doar influența, nu doar polarizarea (inclusiv ideologică, de sistem), ci însăși infiltrarea țărilor cedate, trădate, abandonate dinspre cealaltă parte a „liniei”…
