Arhiva zilnică: 1 februarie 2025

Pesimistul spune: mai rău de atât nu se poate! Optimistul spune: ba se poate!” – această replică aparent glumeață ascunde un profund adevăr despre modul în care percepem lumea. În puține cuvinte, ea dezvăluie contrastul dintre cele două atitudini fundamentale față de viață: una care se oprește la limită, cealaltă care o transcende, chiar dacă în glumă. Pesimistul, convins că am atins fundul, își închide mintea la orice posibilitate de schimbare. El vede haosul ca fiind absolut, iar suferința – definitivă. Când spune „nu se poate mai rău”, de fapt își încheie judecata: nu mai caută soluții, nu mai crede în întorsături. Este o formă de resemnare, mascată uneori ca luciditate. Dar adevărata luciditate nu se oprește la constatare – ea merge mai departe. Optimistul, dimpotrivă, râde de fatalism. El știe că realitatea este mereu în mișcare, că nimic nu este definitiv – nici măcar dezastrul. Când răspunde „ba se poate!”, nu neagă gravitatea momentului, ci recunoaște infinitatea variabilelor. El nu vede doar pericolul, ci și posibilitatea – posibilitatea ca lucrurile să se înrăutățească, dar și să se îmbunătățească. În acea conștientizare stă forța sa: nu se lasă pradă iluziei că totul s-a terminat. Ironia maximă este că, în acest schimb de replici, optimistul pare mai realist. Lumea nu respectă promisiunile noastre interioare de stabilitate. Crizele se adâncesc, dar și trec. Iar acel „ba se poate” este, paradoxal, o armă de supraviețuire. Recunoașterea că lucrurile pot fi și mai rele ne învață să fim vigilenți, dar și să nu ne pierdem speranța – pentru că dacă totul poate înrăutăți, atunci orice poate și se îndrepta. Așadar, gluma ascunde o lecție: a fi optimist nu înseamnă a nega realitatea, ci a refuza să-i atribui caracter definitiv. Pesimismul se oprește la „asta e tot”. Optimismul șoptește: „asta e doar începutul”. Și într-o lume unde totul se schimbă, cine are ultimul cuvânt nu este cel care vede sfârșitul, ci cel care continuă să creadă.

Când a început pandemia încă mai credeam într-o lume normală, apoi când pandemia s-a terminat cu un război, iar aceiași oameni au schimbat discursul am spus: ba se poate! În cine să mai avem încredere? Am văzut un jurnalist în perioada aceea „plină de competență” care spunea: doar proști nu se vaccinează. Astăzi îi văd tot la televizor, cum vorbesc despre război. Despre pace nu vorbește nimeni, sau chiar dacă vorbește cineva urmează anunțul: nu este din „sursă autorizată”. Ce înțeleg eu din aceasta: dacă „gândul” nu este din sursă autorizată ai dreptul doar să taci. Altfel ai stângul…! Dacă în politicieni nu poți avea încredere, în cine să ai încredere? Este o întrebare care răsună adânc în sufletul oricărui cetățean dezamăgit de promisiuni nefăcute, de corupție ascunsă sub haine elegante și de decizii luate în beneficiul unora, nu al tuturor. Și adevărul e că, da, legile le fac ei. Parlamentarii, aleși în numele poporului, sunt cei care scriu, modifică și adoptă legile. Dar atunci când acești oameni își trădează mandatul, când legile servesc intereselor personale sau ale unor grupuri de putere, încrederea se sparge ca un geam sub greutatea deziluziei.

Totuși, încrederea nu trebuie să moară odată cu iluzia politică. Ea poate fi redirecționată – spre instituțiile democratice, spre justiție, spre societatea civilă, spre educație. Încrederea nu trebuie să fie doar într-o persoană sau un partid, ci în sistemul care, dacă funcționează corect, poate corecta abuzurile. Curțile de judecată, președinția, autoritățile de control, jurnalismul de investigație – toate sunt mecanisme menite să echilibreze puterea politică. Dar cel mai important loc unde poate exista încredere este în oameni. În comunitățile care se organizează, în cetățenii care cer transparență, în profesori, medici, artiști, muncitori care, în ciuda sistemului, aleg să facă bine. Încrederea trebuie să pornească de la nivelul individual: să credem în valoarea adevărului, a integrității, a responsabilității. Nu într-un politician, ci în ideea că fiecare dintre noi poate fi un actor al schimbării. Democrația nu e doar o formă de guvernare – e o cultură. O cultură în care cetățeanul nu așteaptă salvarea de la „erou”, ci participă activ, critic, conștient. Legile le fac politicienii, dar puterea de a-i alege, de a-i controla, de a-i schimba – asta vine de la noi. Așadar, încrederea nu trebuie să dispară. Trebuie să fie mutată: de la iluzia liderului carismatic, la realitatea unei societăți informate, unite și curajoase. Pentru că, în final, singura instituție demnă de încredere este poporul însuși – atunci când își cunoaște drepturile și are curajul să le apere. În momentul în care minciuna și eroarea ajung în justiție și sunt demascate, balanța se înclină dramatic. Cei care au mințit își pierd credibilitatea și se confruntă cu consecințe juridice severe. Justiția, în idealul ei, este instrumentul prin care adevărul încearcă să iasă la lumină, iar minciuna este pedepsită nu doar prin pierderea cauzei, ci și prin pierderea credinței pe care o poate avea orice sistem în cuvintele unui om.

Acum am devenit optimist: ba se poate mai rău de atât. Atunci când ne-am pierdut încrederea, se poate orice. Și „Să nu uiți Darie” toate aceste lucruri s-au putut. Să fie pace în Europa și pe pământ!

Nu zic ăștia puși la putere ca în România dreptul constituțional la Proprietate nu e obligatoriu. Ca nu exista cadru legal. A, da? Dacă nu există cadru legislativ și nu există posibilitatea de a modifica cadrul legislativ existent, înseamnă că Parlamentul e incapabil, de aia nu poate da legi. Acest lucru înseamnă că Legislativul nu mai are obiectul muncii, deci trebuie concediat. Iar cum nu mai există Parlament care sa susțină Guvernul, înseamnă că Guvernul nu mai are susținere populară, așadar și Executivul trebuie să plece acasă în bloc. …Dar nu se va întâmpla nimic din lucrurile astea. …De ce am ajuns aici?! „Ne bate Dumnezeu ca l-am împușcat pe Ceaușescu!”. Nu, copii, nu Dumnezeu e vinovat pentru ce se întâmplă acum! Nu are, săracul, nicio vină. Și nu suntem în rahat până la gură că aia l-au împușcat pe Ceaușescu. Suntem în rahat ca ne-am dus ca oile si i-am votat pe foștii șefi de la comuniști, care înființaseră FSN. Ca am pus președinte un comunist care și-a zis în capul lui „Dacă România nu e lăsată sa fie comunista, sa se aleagă praful de ea”. Nu e vinovat Dumnezeu ca noi am votat curve politice, hoți, corupți imbecili, dezaxati, trădători! Nu are, drăguțul, nicio vină ca noi am fost și suntem tâmpiți! Nu suntem tâmpiți? Aoleu, dar cum se cheamă ala care nu vrea corupție, dar oferă șpagă și nu face niciodată scandal?! Aia care si-au vândut votul pe un kil de zahar și un litru de ulei erau deștepți?!

E vinovat Dumnezeu ca din mândrie și lăcomie poporul roman și-a votat în continuu călăii și abuzatorii?? E vinovat Dumnezeu ca am votat ca să ne bage primarul copchilul retardat șef de serviciu?! Că părinții au dat șpaga profesorilor ca să iasă premiant talambul?! Că profesorii au cerut șpagă? Va plângeți de profesori, de preoți, de medici, de politicieni, de toți?!

Vă plângeți ca nu mai există empatie, mila, responsabilitate, cinste, onoare, Credință?! Dar pe ăștia cine a dat din cur sa ii facă? Cine i-a fătat și i-a crescut sa fie lighioane hapsane, și fără inima, și fără suflet, și fără creier?! Nu, iubiții mei. Suntem un popor laș, prostibil, care s-a lăsat cumpărat pe nimic. Un popor mândru care nu recunoaște ca a greșit. Și tot din mândrie și lăcomie continua sa accepte cizma brusseleză pe grumaz. Cum a stat și cu cea bolșevică.

Nu e vina Lui Dumnezeu. Este strict vina noastră colectivă. E rezultatul prostiei și al mândriei. Și nici azi nu vrem să recunoaștem că am greșit, că greșim în continuare. Nici morți! Ne-a răbdat Dumnezeu doar pentru că o mică parte dintre noi, nu neapărat toți mai deștepți ca restul, dar oameni care mai au o fărâmă de Credință adevărată în ei, s-a rugat, a ținut post, s-a liturghisit. Atât. Ei ne-au salvat pe toți. Pentru că noi suntem atât de mândri în prostia noastră, atât de lași, că nici pentru copiii și bătrânii noștri nu ne ridicăm! Suntem atât de indolenți, că ne e lene și să gândim! Dăm vina pe Dumnezeu pentru toate, pe El îl chemam sa ne salveze, dar nici măcar pe El nu Îl urmăm! Și Lui ii cerem, tot proști, tot mândri, sa ne salveze. Și rămâne de văzut dacă își va mai face milă de noi. Că nu are nicio obligație contractuală.

În ultima perioadă, Ursula von der Leyen s-a lansat într-un interminabil turneu de promovare ca șef de stat sau de guvern. Nu e niciuna, nici alta. Uniunea Europeană nu este un stat care să aibă un guvern, ci o alianță de state suverane, o construcție juridică menită a asigura prin comerț și cooperare pacea, bunăstarea și caracterul democratic, pluralist, al Europei, pe baza valorilor și principiilor din tratate (adică: libertate, credință, națiune, familie, pace, bunăstare, echitate). Comisia Europeană are misiunea de a pune în aplicare deciziile luate de cei 27 de reprezentanți ai statelor membre ale UE și de Parlamentul European. Comisia Europeană nu este un guvern federal și, cu atât mai puțin, nu poate fi un supra-stat de natura fostei Uniuni Sovietice. În esență, Ursula v d L este cel mai înalt oficial din birocrația UE – nimic mai mult. Ursula von der Leyen are obsesii de țarină și conduce UE prin aceste obsesii. Se folosește de crize (naturale sau inventate) pentru a poza în salvator, fiind mereu în căutare de dușmani pe care să îi arate cu degetul pentru toate relele Uniunii, inclusiv pentru eșecurile sale. Ca orice lider autoritar auto-mandatat, care se lipește de putere pentru mai multe mandate, indiferent de legitimitatea și acceptabilitatea funcției sale, Ursula v d Leyen devine din ce mai (auto)izolată în cercul său restrâns de putere.

Potrivit unui recent raport al portalului UE Euractiv, accesul la etajul 13 al clădirii Berlaymont din Bruxelles, sediul Comisiei, va fi sever restricționat în viitorul apropat – chiar și pentru comisarii UE și înalții funcționari. Conform ziarului german Berliner Zeitung, Ursula v d Leyen a ajuns să se izoleze ca un monarh într-o fortăreață*. Etajul 13, unde locuiește UvdL și lucrează cei mai apropiați angajați ai săi, este acum accesibil doar cu lifturi speciale, așa-numitele „lifturi mov”. Știm asta din istorie: autocrații se izolează treptat și sunt cuprinși de paranoia, pe măsură ce li se prelungește nefiresc perioada de mandat sau de domnie. UvdL nu pierde nicio ocazie de a se pune în centrul atenției – se numește histrionism și poate avea accente patologice. Uneori, UvdL se pune chiar și în situații ridicole pentru a-și satisface setea de validare și expunere publică. Episodul cu avionul în care mergea către Plovdiv, care ar fi fost supus unei încercări de deturnare din partea rușilor, care ar fi acționat asupra GPS – ului este ceva ce vorbește de la sine… Evident, s-a dovedit a fi o minciună sfruntată, dar presa plătită din fonduri publice a dat extensie globală „știrii”, pe care Comisia Europeană nici acum nu a corectat-o, în ciuda armatelor de „fact checkers” care au împânzit mass media și social media. Autoritățile bulgare au negat atunci, în septembrie 2025, că ar fi fost vorba de o intervenție intenționată asupra sistemului de ghidare prin satelit, iar poziția oficială a bulgarilor a fost ulterior confirmată de experți. Financial Times, ziar cândva foarte credibil, a fost una dintre publicațiile care au preluat minciuna și au promovat-o drept adevăr și probă a ingerinței ruse. Ulterior, după ce s-a confruntat cu declarațiile oficiale ale bulgarilor și cu opinii ale experților în aviație, Financial Times a încercat să drege busuiocul. Experții citați de FT (ex. Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației) au reamintit că interferențele GPS sunt frecvente în Balcani, iar asta se întâmplă fără a necesita o conspirație rusă. Datele oficiale bulgare arată o anomalie minoră, iar nu un atac sofisticat. Poziția CE a fost calificată drept alarmistă, fiind bazată pe suspiciuni neconfirmate.

Cu toate acestea, Comisia Europeană nu a retractat aberația cu ingerința rusă. Dar cât de credibilă este poziția Comisiei, care a mai mințit și cu alte ocazii și care vede ingerințe ruse peste tot? CE are acces la date clasificate (prin Agenția UE pentru Securitate Cibernetică), numai că Ursula von der Leyen însăși și CE au folosit incidentul pentru a promova așa-zisa reziliență UE în fața „războiului hibrid”, precum și în scopul promovării scutului (anti)democratic european. A făcut-o cu riscul de a decredibiliza Bulgaria, țară membră a UE și a Schengen… Evident, ca și în cazul acuzațiilor nefondate cu privire la „amicii Moscovei” care ar fi semnat moțiuni de cenzură în alte scopuri decât cele democratice, nici în acest caz CE nu a furnizat probe concrete. Este ridicol, dar „fact checkers” văd asta ca o… eroare procedurală, iar nu ca o minciună. Pe o scară de unu la zece, credibilitatea CE este, chiar și în accepțiunea propriilor fact checkers, undeva în jur de cinci… Evident, în ce mă privește, nu acord nici măcar 2, mai ales că Ursula v d Leyen a fost prinsă cu minciuna chiar oficial, de CJUE (în chestiunea Pfizergate), de comisia JURI a Parlamentului European (în chestiunea greșitei baze legale a programului SAFE, de înarmare) și de Curtea Europeană de Conturi (în chestiunea fondurilor publice de cca. un miliard de euro sifonați prin ong – uri de mediu în vederea mituirii unor euro-parlamentari).

Consider că Legea nr. 215/2016 este una dintre cele mai antiromânești acte legislative aprobate de Parlamentul României. Este inadmisibil ca zilele naționale aprobate prin lege să fie celebrate sau comemorate doar de către autoritățile publice locale, județene, centrale sau partidele politice. Prin această lege, asociațiile civice, fundațiile sau organizațiile non-guvernamentale, ca reprezentante ale poporului român, au fost excluse din ceremonialul manifestărilor dedicate zilelor sau simbolurilor naționale. De fapt, prin această lege care exclude prezența poporului român, prin intermediul societății civile, la celebrarea zilelor naționale, România s-a întors la un neo-feudalism, în care doar un grup minuscul și privilegiat de oficiali are dreptul să celebreze evenimente publice naționale, iar poporul român, reprezentat de asociațiile civice, a fost înlăturat. Acest lucru se întâmplă din 2016 încoace, ceea ce a frustrat poporul român. Să nu ne mirăm că românii nu mai participă la evenimentele populare și festivitățile dedicate zilelor naționale, deoarece, conform acestei legi, doar autoritățile locale, armata și reprezentanții serviciilor secrete au dreptul să se bucure public de manifestările naționale, iar poporul român este exclus de la acestea.

Nu știu a câta oară particip cu Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu la evenimente dedicate zilelor naționale, în condițiile în care doar autoritățile și instituțiile locale, centrale sau militare au dreptul să omagieze public o zi națională, iar românii sunt excluși de la ceremonial, inclusiv legatarul testamentar civic și memorial al lui Avram Iancu. Și azi am participat la Ziua Armatei Române, în 25 octombrie, la Cluj-Napoca, când s-a sărbătorit eliberarea ultimei brazde de pământ transilvan de sub ocupația horthystă, și toate instituțiile publice, politicienii și forțele de ordine au fost lăsați de organizatori să depună jerbe de flori și să celebreze acest eveniment istoric, în timp ce Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu și celelalte societăți civice au fost excluse, ca reprezentante ale poporului. Azi, la Cluj-Napoca, au fost prezente doar câteva persoane civile, clujeni, pe lângă autorități, deoarece pur și simplu organizatorii și autoritățile publice locale au confiscat o manifestare publică și o zi națională care ar trebui să fie a tuturor românilor. S-a creat o ruptură între instituțiile statului și marea masă a poporului român, care nu are voie să se bucure de Ziua Armatei Române sau de oricare altă zi națională a românilor. Nu-i înțeleg pe primari, pe președinții consiliilor județene, pe parlamentari sau pe ofițeri cum se pot bucura de o zi națională excluzând din ceremonii asociațiile civice și poporul român, din aceste ceremonii care, de fapt, ar trebui să fie dedicate națiunii. Ziua Armatei Române este a poporului român, nu împotriva poporului român. Ziua Armatei Române nu trebuie confiscată de politruci. Să nu ne mai mirăm că, din cauza acestei legi antiromânești 2015/2016, poporul român nu mai participă la aceste manifestări dedicate zilelor naționale, care pur și simplu au fost confiscate de instituțiile publice, serviciile militarizate și politicieni.

Îndepărtarea poporului român este, de fapt, un act de trădare a intereselor naționale, care trebuie să înceteze imediat. Păi, cum vrea Armata Română să lupte cu adversarul, inamicii sau cu rușii, dacă la principalele momente de celebrare a Zilei Armatei Române, poporul român este alungat din ceremonii? Cum se poate exclude poporul de la o sărbătoare națională și să-i ceri apoi să lupte pentru țară? Schimbarea acestei legi antinaționale 215/2016 este de extremă urgență. Aștept de la parlamentarii români să depună un amendament pentru schimbarea imediată a legii, în sensul ca societățile cultural-patriotice, ca reprezentante ale poporului român, să participe la aceste zile naționale aprobate prin lege. Nu consider că Armata Română, în caz că ne atacă Federația Rusă, va apăra țara cu primari, președinți de CJ sau politruci, ci cu toți românii. Schimbarea acestei legi, cu un amendament care să permită poporului român să-și celebreze eroii și momentele marcante ale istoriei naționale, este vitală pentru siguranța națională. Poporul Român trebuie reintrodus în manifestările naționale, iar confiscarea zilelor naționale de către autoritățile publice și politicieni trebuie să înceteze imediat. Nu politrucii și primarii se vor bate pe Nistru pentru apărarea suveranității naționale, ci românii care sunt umiliți azi pe margine de către o lege antiromânească nr. 215/2016. Generalii armatei române cred că doar cu politicieni și șefi de instituții vor lupta pe linia întâi a frontului? De ce umiliți pe români prin astfel de manifestări care interzic poporului să celebreze istoria armatei române? Nu vă este rușine? De ce puneți garduri între români și Armata Română pe 25 octombrie? Generali mergeți cu politrucii la război sau cu poporul român? Ca român, îi îndemn pe compatrioți cu îndemnul lui Avram Iancu pentru apărarea intereselor naționale: No, hai! Trăiască duhul lui Iancu!