În Dobrogea cea prăfuită, nu departe de oraşul Măcin, un obiectiv turistic atrage atenţia vizitatorilor: cetatea Troesmis. Situată în nord – vestul Dobrogei, pe malul braţului Măcin al Dunării, la o distanţă de trei kilometri de localitatea Turcoaia, aceasta fost ridicată de romani pe locul unei cetăţi getice. Troesmis a fost, de-a lungul întregii perioade antice, un important punct strategic, cea mai veche menţiune a sa fiind în opera „Ponticele” a lui Ovidius, poetul exilat pe acest țărm de mare (în forma Troesmen (acuzativul lui Troesmes), în 4.9.79 și 4.16.15). Ulterior, aşezarea a fost menţionată de Ptolemeu ca fiind un lagăr al legiunii a V-a Macedonica. Itinerarium Antonini, două secole mai târziu, îl numește Trosmis, îl așază între Beroe (Piatra Frecăței) și Arrubium (Măcin) și plasează aici garnizoana legiunii I Iovia. Nu mult mai târziu, când a fost scrisă „Notitia Dignitatum” (Orientis), aici era reședința comandantului legiunii a II-a Herculia (NDOr. 39, 23 și 29: Trosmis, 31: Iprosmis). Figurează și în „Tabula Peutingeriana” 8.3: Troesmis. Numele său mai apare și în „Itinerarium Burdigalense” (sau Hierosolymitanum), la Hierocles, în „Cosmografia” geografului anonim din Ravenna, la Constantin Porfirogenetul precum și în câteva inscripții descoperite în ruinele de la Iglița. În jurul anului 100 d.Hr., cetatea Troesmis a ajuns un centru militar roman, dezvoltându-se astfel și o aşezare civilă unde s-au stabilit meşteşugari şi negustori. În perioada Dominatului (care a început după încheierea crizei din 235 – 284 și a durat până la asediul Constantinopolului și colapsul Imperiului Roman de Răsărit din 1453), pe locul vechii cetăţi a fost ridicat un nou sistem defensiv compus din două fortificaţii de mai mici dimensiuni.
Refăcută în timpul împăratului Iustinan, cetatea Troesmis şi-a pierdut funcţia urbană în prima jumătate a secolul al VII-lea. Zona a început să fie locuită din nou în secolele X – XI, fapt menţionat în documentele vremii şi confirmat de descoperirile arheologice. Ruinele cetăţii nu au fost cercetate pe întreaga lor suprafaţă, dar au fost scoase la iveală trei valuri de apărare, un canal, două apeducte, turnuri în formă de potcoavă la colţuri, doua bazilici creştine şi zidurile mai multor edificii. Primele cercetări arheologice ale sitului Troesmis s-au desfăşurat în anii 1860, 1865 – 1868, când împăratul Napoleon III a trimis în Dobrogea, cu acest scop, o misiune arheologică franceză. Iată ce importanță i s-a dat acestei cetăți antice. Accesul în cetatea Troesmis se poate face pe drumul derivat din şoseaua Tulcea – Măcin (DN22D). Troesmis a fost o cetate getică aflată în nord-vestul Dobrogei de astăzi (județul Tulcea), pe malul Dunării, lângă Balta și fostul cătun Iglița. Orașul antic ocupa o suprafață întinsă, între Balta Iglița, dealul Piatra Râioasă și comuna Turcoaia, acoperită azi de ruine. Situl cuprinde: Cetatea de est, din sec. V, de tip moeso – roman, de plan poligonal cu turnuri în formă de potcoavă la colțuri. În interior sunt două bazilici și zidurile mai multor edificii. Fortificația a fost construită pe un platou situat deasupra carierelor de granit de la Cotul Armanului: ea are o formă pătrată, cu laturile de nord și sud de 120 m, iar cele de est și vest de 145 m.; Cetatea de vest este contemporană cu cea dintâi. Cetatea a fost ridicată pe un promontoriu impunător, la 36 m deasupra nivelului mării și se vede de la o mare depărtare pe Dunăre. Forma trapezoidală, cu laturile de 150 de m (cea de sud și de nord), respectiv de 100 m (latura de est) și 80 m lungime (latura de vest), a fost impusă de configurația terenului; Așezarea civilă, între cele două cetăți, delimitată de 3 valuri cu șanțuri, reprezentând 4 faze succesive de dezvoltare a așezării în perioada sec. II – VII. Printre numeroasele vestigii arheologice aflate în acest vast complex, sunt de menționat valuri de apărare, un canal, două apeducte, un mythraeum ș.a. Până azi, ruinele nu au fost cercetate sistematic și exhaustiv pe întreaga lor suprafață. Primele săpături au fost făcute de Engelhardt în 1864-1865.
Ruinele au fost apoi văzute și studiate fără a se face și săpături de către Grigore Tocilescu (ocazie cu care Pamfil Polonic a ridicat planul celor două cetăți) și de Vasile Pârvan. În 1939 Emil Coliu a explorat curtina de nord a Cetății de Vest. Dar rezultatele și rapoartele acestor puține cercetări au rămas în cea mai mare parte nepublicate. O soartă mai bună au avut inscripțiile decoperite aici, publicate încă de timpuriu în lucrări prestigioase. 33 din monumentele de la Troesmis, duse de Engelhardt la Paris, se află și azi în Muzeul Saint Germain-en-Laye. În ISM vol. 5 sunt înregistrate 84 de inscripții provenind de la Tomis. Poate o incursiune a specialiștilor noștri în aceste locații din Franța, va aduce noi dovezi despre originalitatea și importanța acestor monumente descoperite la Troesmis. Troesmis a fost de-a lungul întregii perioade antice un important punct strategic și de aceea el este menționat în principalele izvoare geografice, uneori ca sediu al unor legiuni romane.
În anul 2002, autoritățile române, în colaborare cu cele britanice, au reușit să recupereze două monumente epigrafice în limba latină, mai precis, două tăblițe reprezentând tabulae de bronz care conțin legile municipiului Troesmis, emise în timpul împăratului Marc Aureliu, care fuseseră furate și scoase la licitație la Londra. Cele două tabulae din bronz au dimensiunile de 67 x 54 centimetri, greutatea de 26,41 kilograme prima și respectiv 59 x 50 centimetri și greutatea de 23,60 kilograme a doua. Potrivit istoricilor care au analizat cele două obiecte, acestea sunt cel mai important document scris aparținând istoriei noastre vechi și provenind de pe teritoriul României. Pe cele două table, pe care se păstrează părți din capitolele al XI-lea respectiv al XXVII-lea – al XXVIII-lea, se fac precizări privind alegerea solilor orașului și condițiile pe care candidații la alegeri trebuiau să le îndeplinească, este menționat numele complet și oficial al orașului (municipum Marcum Aurelium Antoninum et Lucium Aurelium Commodum Augustum Troesmensium) care asigură datarea acordării statutului de municipium așezării urbane de la Troesmis în anii 177-180 d. Hr., în timpul domniei comune a împăraților Marcus Aurelius și Commodus. Toesmis (oare numele vine de la Troia? sau de la „troian”?) a fost o cetate getică aflată în nord-vestul Dobrogei de astăzi (jud.Tulcea), pe malul Dunării. Orașul antic ocupa o suprafață întinsă, între Balta Iglița, dealul Piatra Râioasă și comuna Turcoaia, acoperită azi de ruine. Situl cuprinde: Cetatea de est, din sec. V, de tip moeso – roman, de plan poligonal cu turnuri în formă de potcoavă la colțuri. În interior sunt 2 bazilici și zidurile mai multor edificii. Fortificația a fost construită pe un platou situat deasupra carierelor de granit de la Cotul Armanului: ea are o formă pătrată, cu laturile de nord și sud de 120 m, iar cele de est și vest de 145 m.; Cetatea de vest este contemporană cu cea dintâi. Cetatea a fost ridicată pe un promontoriu impunător, la 36 m deasupra nivelului mării și se vede de la o mare depărtare pe Dunăre. Forma trapezoidală, cu laturile de 150 de m (cea de sud și de nord), respectiv de 100 m (latura de est) și 80 m lungime (latura de vest), a fost impusă de configurația terenului și Așezarea civilă, aflată între cele două cetăți, delimitată de trei valuri cu șanțuri, reprezentând 4 faze succesive de dezvoltare a așezării în perioada sec. II – VII. Printre numeroasele vestigii arheologice aflate în acest vast complex, sunt de menționat valuri de apărare, un canal, două apeducte, un mythraeum (templu) ș.a. Până azi, ruinele nu au fost cercetate sistematic și exhaustiv pe întreaga lor suprafață. Primele săpături au fost făcute de Engelhardt în 1864-1865. Ruinele au fost apoi văzute și studiate fără săpături de către Grigore Tocilescu (ocazie cu care Pamfil Polonic a ridicat planul celor două cetăți) și de Vasile Pârvan. În 1939 Emil Coliu a explorat curtina de nord a Cetății de Vest, dar rezultatele și rapoartele acestor puține cercetări au rămas în cea mai mare parte nepublicate. O soartă mai bună au avut inscripțiile decoperite aici, publicate încă de timpuriu în lucrări prestigioase. Un număr însemnat de monumente de la Troesmis (33), sunt duse de Engelhardt la Paris (Franța), unde se află și azi în Muzeul Saint Germain-en-Laye. Troesmis a fost de-a lungul întregii perioade antice un important punct strategic și de aceea el este menționat în principalele izvoare geografice, uneori ca sediu al unor legiuni romane.
Cea mai veche mențiune a sa este în „Ponticele” lui Ovidius, în forma Troesmen (acuzativul lui Troesmes. El apare apoi la Ptolemeu, numit „Τροισμίς”, ca lagăr al legiunii a V-a Macedonica. „Itinerarium Antonini”, două secole mai târziu, îl numește Trosmis, îl așează între Beroe (Piatra Frecăței) și Arrubium (Măcin) și plasează aici garnizoana legiunii I Iovia. Nu mult mai târziu, când a fost scrisă „Notitia Dignitatum” (Orientis), aici era reședința comandantului legiunii a II-a Herculia. Troesmis figurează și în „Tabula Peutingeriana”, iar numele său mai apare și în „Itinerarium Burdigalense” (sau Hierosolymitanum), la Hierocles, în „Cosmografia” geografului anonim din Ravenna, la Constantin Porfirogenetul, precum și în câteva inscripții descoperite în ruinele de la Iglița. Specialiştii sunt de părere că acest monument epigrafic poate fi declarat ca „cel mai important document scris aparţinând istoriei noastre vechi şi provenind de pe teritoriul României”. Aşezarea urbană romană Troesmis a fost datată în secolele I î.Hr. – III d.Hr. şi este clasată ca monument istoric. Sustragerea artefactelor din situl istoric a avut loc în condiții încă necunoscute. Faptele au fost comise de persoane aflate în curs de urmărire sau judecare, pentru sustragerea şi valorificarea ilegală a mai multor tezaure antice, comise în aceeaşi perioadă. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a formulat cerere de asistenţă judiciară internaţională pe care a transmis-o autorităţilor britanice prin intermediul Biroului de cooperare judiciară internaţională din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acesta facilitând schimbul de date, documente şi informaţii cu autorităţile competente ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Piesele au fost depuse în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României, din Bucureşti, unde se vor efectua examinări suplimentare și cercetări.
Lasă un răspuns