Se apropie ziua în care în locul unei cămeși verzi, în locul celor ce aprind o lumânare la monumentele celor morți se vor găsi iile noastre, iar în locul morților din vremuri, și a monumentelor prigonite, ce vor mai fi, ne vom găsi chiar noi… Căci sunt tot mai aproape de noi „afeturile” propagandistic-acuzatoare, ghilotinele „judecării”, execuțiile trecutului… Doar că nu o să le mai spună poate „tribunalele poporului”… Pentru că poporul nu mai este același din trecut… S-a trezit, știe a-și căuta informația… Și nu vor pune în denumirea unor astfel de instanțe însuși factorul vizat… Atunci, a funcționat… Chiar dacă nu erau nicidecum „ale poporului”, erau ale lor, ale sistemului acționând prin puterea discreționară dată de cei poate nu erau atât de mulți, lichele, trădători, lingăi și profitori, dar puternici prin îndumnezeirea ateeică (!) împotriva țării lor… Acum le vor spune poate „tribunale pro-europene”… Dar vor „funcționa” la fel… Prin cei având puterea deciziei acționând în executare prin ciracii, lingușitorii, vânduți, cei fără de coloană, fără demnitate, cei prea neputincioși în a fi ei înșiși, fie și atât cât pot, cu toții devenind din argați prigonitori… Din neicanimeni ce, altfel, nu și-ar fi găsit loc nici măcar la desfundarea fundului curților noastre, în noii detractori-acuzatori ai sistemului… Și nu vor risca o denumire atât de evidentă pentru cei de astăzi… Nu le vor spune nici „tribunale ale poporului”, nici „ale națiunii”, concept pe care tocmai au fost puși să-l desființeze, să-l golească de sine, să-l transforme într-o formă, nu doar fără „fond”, ci fără de însăși cei de drept aici stăpâni, noi, poporul încălecat în trecut, națiunea îmbotnițată astăzi… Dar, sub titulatura de „pro-european” vor putea înființa și instanțe, vor crea și noi legi și noi forme de acțiune, de identificare, de imputare, de execuție, toate mai rapide, mai eficiente… Și vor face toate acestea fiind convinși că nimeni nu le va cere vreodată socoteală… Căci se vor crede a fi protejați tocmai de „sistemul sistemelor” (al clicii bruxeleze contra națiunilor-statale, dezagregate astăzi prin trădarea unor lideri naționali)…
Dar s-ar putea ca prăbușirea „cvasisistemului” tocmai din el însuși să vină… Și nu pentru că vor mai fi state încă puternice în Europa ce vor realiza ce se întâmplă cu națiunile mai mici… Nu pentru că vor fi și alte țări mari, aidoma Franței, sesizând brutalitatea smulgerii voinței poporului prin botnițele constituțional terfelite ale țărilor vizate acum… Nu doar că vor fi și alte țări, aidoma „Hexagonului”, ce vor spune că în România se verifică „în viu” mecanismele de instaurare ale unor noi forme și formule dictatoriale (bruxeleze, și nu numai)… Și nu doar pentru că ar fi vorba de noi, cei atât de încercați în aceste decenii… Ci pentru că statele vor înțelege că formulele de lanțuri și de oprimare nu se verifică astăzi ca eficiență, ca eficacitate și timp de nerăspuns al celor oprimați, doar pentru cei băgați în aceste noi țarcuri… Pentru că eficiența și căutarea formulelor nerăspunsului dat de neputința, nu doar de a mai rosti, ci de însăși putința de împotrivire, de șansa de a mai vedea ce se întâmpla în experimentul broaștei europene care va fierbe, curând, spre moarte întreaga Europă (a acelora cândva liberi și demni), nu îi va viza doar pe cei oricum mult prea mici pentru a nu fi fost striviți prin zăbele în loc de botnițe, prin coduri de bare în loc de cătușe și lanțuri, ci și pentru ceilalți… Cei mari, cei ce se vor dovedi cu adevărat mari doar când vor înțelege că sunt pe cale de a fi reduși la tăcere prin însăși dimensiunea și forța lor de cândva…
Pentru noi, pentru țara noastră, pentru viitorul (imediat) sunt clipe grele, decisive, ce pot fi rezumate într-o singură fotografie dată chiar de sistemul de prigonire de acum și care ar trebui să devină noul stindard al ridicării, noul „gavroche”, noua gaură în steagul nostru… Fotografia sistemului prigonitor-opresiv ce arată demonstrativ-laudativ norodului, noi ăștia pe care ei ne consideră și suficient de nerozi pentru a ne prosti în masă (și de nu, dar și de da, tot în lanțuri ne vor pune, cred ei) cu o imagine dureroasă pentru orice ființă încă vie… Impozarea sub blițurile devoalatoare ale cangrenei noastre de a mai fi (căci despre asta este vorba, încăpățânarea noastră de a mai fi aici) a unei cămeși cu mâneci scurte, ca dovadă a reapariției și a prozelitismului „legionarilor”!… Și da, seamănă izbitor, ca mod de acțiune, cu anii ’50… Dar acuzele sunt mai goale chiar ca atunci, devenind însă, forțat, mai puternice prin însăși forma lor fără de esență dovedibilă… Căci se apropie ziua în care în locul unei „cămeși verzi”, în locul celor ce aprind o lumânare la lespezile și monumentele celor morți vor fi puse chiar iile noastre, iar în locul morților din vremuri, și a busturilor și troițelor prigonite, ce vor mai fi pe ici, pe colo, vom fi așezați chiar noi. Cei încă vii, dar cu lumânările aprinse de sistem la căpătâiul nostru…
Trăim vremuri în care o cămașă este prezentată dovada nelegiuirii… Mâine, în locul ei va fi poate o carte… A „Căpitanului”, poate a lui Blaga, poate a lui Paulescu… Trăim vremuri în care suntem prigoniți de sistem în numele descoperiri și sancționării (până la eliminare, tovarăși, până la eliminare, nu-i așa?!) a antisemitismului, prin percheziții asupra unor cetățeni vinovați pentru vorbele lor pe rețelele sociale, pentru petarde…
În fapt, pentru libertatea lor și a noastră de a mai foșni!…
