Nu pot fi descrise în cuvinte
Ignoranța, trufia, lăcomia și trădarea
Celor ce calcă pe morminte
Oare câte limite mai are răbdarea?
Pare în zadar orice încercare
Mă doare
Să privesc cum România moare!
Cetățeni fără de drepturi cu o libertate ascetă
Trag în jug ca alții să strângă roade
Pentru cei care nu știu, istoria se repetă
Pentru noi ei pregătesc un viitor pe eșafoade
Orice încercare mi se pare în zadar
Când ești singur în luptă… așadar?
Mă doare
Să privesc cum România moare!
Câți au plecat și câți au mai rămas,
Priviți cum se desfășoară acest cumplit exod?
Suflete obidite ce-au rămas fără de glas
Părăsind în grabă un decor prea incomod…
Își vor aminti ei oare de o țară de la est?
Tâlhărită, pângărită, trădată și umilită… Într-un ultim protest
Mă doare
Să privesc cum România moare
Câtă nedreptate, câtă lipsă de respect
Pentru cetățenii țării copleșiți de obligații
Săturați peste măsură de politicul abject
Și de patria în care drepturi au doar bogații
Este inutil să lupți cu o haită de hiene
Ce se află la înălțime, iar tu doar un ins ce geme…
Strigând printre lacrimi și oroare
Mă doare
Să privesc cum România moare.
Te întreb politician călău: de ce atâta ură
Împotriva celor care cu credință te-au ales?
Ai uitat cum ai jurat cu mâna pe scriptură
Cine-i dumnezeul tău? Că ne mânii mult prea des.
Știu că pentru tine viciile sunt o modă
Dar eu vreau să ți se aplice dreptatea lui Țepeș-Vodă
Îmi plâng neputința în palme și mă doare
Să privesc cum patria mea dragă moare!
