La drept vorbind, cam așa a început și procesul de anonimizare a ONU… Prea multe decizii independente de interesele finanțatorilor din umbră, prea multe lezări de orgolii ale unor nume și ale unor decidenți ai jocurilor internaționale… Și da, prea multe împotriva unor „personalități”, ele importante, nu atât statele pe care le reprezentau, căci vorbim de un nivel al jocului mondial de șah unde orgoliile, frustrările, neajunsurile, nerespectarea de „les majestes” s-au dovedit adesea mai importante și mai grave ca urmări decât cele de la nivelul obișnuit al „jocului”… Cel în care fandăm noi pe pătrățelele noastre, cel mult trăgându-ne „carourile” de culoarea de sub picioare unul altuia… Dar fără consecințe remarcabile asupra turelor și nici măcar a nebunilor de pe lângă castele „regal”-decizionale, cu atât mai puțin asupra celor mari… Iar cum urmarea de atunci a decăderii rostului ONU, a prestigiului și recunoașterii și respectării fără echivoc a deciziilor sale, a influenței sale firești asupra națiunilor, a fost transformarea într-o organizație tot mai lipsită de putere în fața unor vremuri în care drepturile omului, libertățile, interesele suveran-decizionale ale națiunilor au început a fi suprimate (poate chiar în acest sens având loc aceea ștergere a locului ONU în geopolitica și strategia, măcar informală, dacă nu decizională a lumii), probabil așa se va întâmpla și acum.
Pentru că trăim vremurile în care, și nu întâmplător, rolul instituțiilor la nivel național a fost suprimat… Națiunile au fost reduse la tăcere… Nu doar în dimensiunea lor „verticală”, a emancipării libertăților de exprimare, de evidențiere și impunere a propriilor drepturi și adevăruri, ci și „orizontal”, chiar prin implozii în ele înșine (parte prin procesele de analfabetizare funcțională)… Acum sunt reduse la tăcere instituțiile mondiale… ONU este deja o stafie în reflexia incidentelor internaționale… Nu mai contează… Nici măcar pe planul „local” al lumii a treia… Iar acum a venit vremea punerii în conul de inacțiune, voit de „ordinea mondială” (o „ordine” nici „veche”, nici „nouă”, când vorbim despre interesele ei, ci, pur și simplu, aceiași, cu alți actori luând locul celor îmbătrâniți sau ieșiți din peisaj), a Curții Penale Internaționale… Iar decizia logică, firească, reparatorie, inclusiv pentru cetățenii israelienii, de emitere de către CPI a mandatului de arestare împotriva unui lider pe care propria țară, propriul popor (nu și națiune, să păstrăm totuși paradigma istoriei așa cum se cuvine!) nu l-au putut extirpa din locul său decizional, în care a produs atâta suferință, distrugere, înfometare, durere, moarte, genocid, această decizie a CPI poate fi dară tocmai acel „Rubicond” pe care ONU l-a trecut la vremea sa din interese la fel de drepte și sănătoase pentru liniștea lumii… Cu deosebirea că, astăzi, nu mai vorbim despre liniștea lumii, nici măcar de pacea ei, ci pur și simplu, de neextincția ei din sine…
Și nu este deloc „accidentală” poziționarea Ungariei… Deținând președenția rotativă (temporară, dar nu formală cum am făcut noi când ne-a venit rândul) a Consiliului UE, l-a invitat la Budapesta pe cetățeanul nelumii vizat de mandatul de arestare CPI. Evident, sub promisiunea că nu va fi arestat… Dar nu acesta este „personajul” central aici… Indiferent de crimele lui împotriva umanității… Ci același veșnic joc de șah, acum, de șansă a Ungariei de a ieși din zona de carouri și petice în alb și negru, din sfera ei de pion și, uneori, „cal troian” al jocului, înspre partea superioară, decizională… Pentru că este o carte de joc pe care Ungaria o pune pe masa Israelului dinspre marii jucători pentru o poziție esențială… Una încă a așteptării, dar esențială. Posibilitatea intrării în sfera următorului mare „imperiu” al lumii… Căci, UE este în moarte clinică… Financiar, bancar, politic… Iar invitația Ungariei adresată unui cabotin criminal este, de fapt, o ofertă dinspre cealaltă parte a lumii, celălalt „imperiu”, pentru a se așeza la masa viitorilor decidenți… Căci BRICS chiar poate deveni egalul, și apoi depăși UE, ca structură financiar-bancară și economică… Pentru că jocurile pe care le face în felul de așezare a locurilor la propria masă seamănă deja pre bine cu matrapazlâcurile UE… Iar acum se poate vedea de ce, deși Palestina a solicitat aderarea la BRICS în valul atâtor state și națiuni acceptate, a fost pusă totuși „în așteptare”… Chiar dacă ar fi fost o apreciere a sacrificiului ei, o onoarea adusă nevinovaților uciși de Israel…
De fapt, se aproprie momentul în care Israelul poate decide gradul de reprezentativitate și influență (nu doar financiar-monetară) a BRICS -ului… Iar Statele Unite se vor ține de promisiunea lor, din propriul congres, dar cu urmări pentru restul lumii… Și va căuta metode prin care să reducă nivelul de manifestare și influență al CPI… Poate chiar prin punerea Curții sub propria lovitură de ciocan juridico-decizional… Iar metode sunt, de la inventarea de argumente ale nonjurisdicției CPI în spațiul american și de interes american, la prevederea posibilității anulării „de facto” a unui asemenea mandat dacă două sau trei state refuză punerea în aplicare (argumentat ori nu, rămâne de văzut)…
Aceasta este lumea de mâine… Nu doar fără instituțiile „tradiționale” (ONU, CPI și vor urma și altele), ci fără instituțiile neîmpăienjenite de corporațiile-guvernamentale…
Lasă un răspuns