Monica Lovinescu – personalitate celebră a neamului românesc

În Franța au emigrat foarte mulți intelectuali și scriitori români, mai ales în perioada interbelică și postbelică, Parisul fiind locul prioritar în realizarea obiectivelor spirituale. Astfel și Monica Lovinescu (n.19 noiembrie 1923, București – d.20 aprilie 2008, Paris, personalitate română cu mare intelect, scriitoare, traducătoare, critic literar, jurnalistă, lingvist de literatură română contemporană, a scris sub pseudonimul Monique Saint-Côme, Claude Pascal, Claude Jaillet, Adriana Georgescu, este fiica renumitului critic literar Eugen Lovinescu) face parte din procesul migratoriu, ulterior devenind membru deplin al Diasporei române, în același timp exercitând protectoratul disidenților români, persoanelor din sfera culturii românești care se aflau în exil, dar și a celor din România cu deplasare ocazională în Franța. Împreună cu soțul ei, Virgil Ierunca (n. 16 august 1920, Lădești, județul interbelic Vâlcea, România – d. 28 septembrie 2006, Paris, poet, publicist, jurnalist și crainic de știri, a activat sub pseudonimul Virgil Untaru), la Paris au conlucrat în calitate de jurnațiști la postul de radio anticomunist Europa Liberă, respectiv Monica Lovinescu a fost una dintre cele mai cunoscute voci ale acestei instituții radiofonice, care prin emisiunea „Actualitatea culturală românească” și „Teze și antiteze” promova știri publicului româno-francez despre regimul comunist din România, la baza discuțiilor mereu fiind oglindite teme dedicate luptei împotriva totalitarismului, la fel și operele sale literare au fost consacrate aceleiași idei.

Între timp lucrările Domniei sale despre regimul comunist și literatura română sunt publicate în prestigioasele reviste pariziene precum „Les Cahiers de l’Est”, „Témoignages”, „La France Catholique”, „East Europe”, „Kontinent”, „Preuves”, „L’Alternative”; concomitent este prezentă în „Encyclopédie de la Pléiade” (Editura Gallimard, Paris, 1965) și în calitate de autoare în cadrul unei diviziuni despre teatrul românesc din „Histoire du Spectacle”. În calitate de traducătoare, Monica Lovinescu (cu pseudonimul Monique Saint-Côme) este cunoscută în Franța după transpunerea renumitului roman din limba franceză în limba română „La vingt-cinquième heure”/ „Ora douăzeci și cinci” sau „Ora 25”, autor Constantin Virgil Gheorghiu, cu o prefață de renumitul filozof francez Gabriel Honoré Marcel (dramaturg, critic literar și teatral, muzicolog și teatrolog, editor de carte), Edition Plon Feux Croisés, Paris, 1949. Cu referire la personalitatea Monicăi Lovinescu, scriitorul și jurnalistul Emil Hurezeanu (ambasadorul României în Germania și Austria) vorbește următoarele: „Monica Lovinescu are aura unei posterități ilustre, fiind fiica lui Eugen Lovinescu. Ea a fost legată de a patra generație de postmaiorescieni, de grupul de la Sibiu – Calotă, Radu Stanca, Doinaș -, de care și eu sunt legat, chiar dacă sunt mai tânăr decât ei.” „Jurnalele Monicăi Lovinescu sunt unul dintre cele mai importante documente de experiență umană dincolo de Cortina de Fier, dar strâns legate de realitățile românești. Deși nu a trăit în România în ultimii 50 de ani, a cunoscut bine România, a iubit-o, a slujit-o, în numele unei valori a spiritului liber pe care le-a susținut. Critic literar, comentator, analist politic, vocea ei inconfundabilă rămâne una din sursele de încredere și putere pe care românii au simțit-o ani în șir, în eterul undelor Europei Libere”.

Așa fiind, Monica Lovinescu și soțul ei, Virgil Ierunca, sunt acei intelectuali din Diaspora română la Paris care pe parcursul multor ani au îndeplinit o activitate/ acțiune nobilă în interesul poporului român, de-a lungul multor decenii de muncă asiduă s-au expus în promovarea ideilor despre libertatea individuală și socială, libertatea de gândire și libertatea cuvântului, libertatea de conștiință prin dreptul oricărui cetățean de a avea o opinie proprie în sfera sa de activitate și în propria sa țară. Atât Monica Lovinescu, cât și Virgil Ierunca sunt oamenii de creație care au pus în lumină valoroase opere literare, documentare, informative despre regimul totalitar comunist, vocea lor prin intermediul postului de radio Europa Liberă fiind auzită de români și acea lume care este pentru democrație și prosperare socială. Domnii Lovinescu și Ierunca au fost acei care au informat publicul despre fărădelegile dictaturii comuniste din România de până în anii 1989, concomitent dând dovadă de generozitate și noblețe sufletească, de adevăr în relatările lor, de spirit de devotament capabil de sentimente înalte pentru propriul neam; astfel fiind acei care printr-o lumină rațională au realizat o misiune sacră în astă lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*