Coruperea și corupția au fost primul semn al începerii procesului de autodistruge al unei civilizații. De-a lungul timpului am observat că extrem de mulți oameni (care încă mai au obiceiul lecturii regulate) citesc în mod special autorii „la modă” în detrimentul clasicilor. Ei înghit, își însușesc și propagă la rândul lor, pe nemestecate și negândite, idei nesăbuite, periculoase, ba care uneori frizează patologicul. Nu doar că aceste persoane iau de bună și validă orice informație obținută prin lectura personală en-gros, însă de foarte multe ori nici nu înțeleg exact ceea ce au citit. Acest tip de cititor nu filtrează nimic, nu cântărește nimic, nu pune nimic la îndoială. Litera tipărită capătă valoare de lege absolută pentru ei în asemenea măsură, încât literatura (ficțiunea pură) este percepută ca adevăr axiomatic. Linia între imaginație și realitate dispare, iar cititorul asimilează totul, mot-a-mot, în formă brută, necizelată, nedigerată – și dă mai departe întregul set de idei neînțelese corect exact în morfismul tributar (ne)priceput de el. Astfel a apărut în societatea contemporană o categorie nouă, o „elită” ridicată din grupul analfabeților funcțional. Ei sunt pseudo-erudiții care nu sunt capabili să extrapoleze o idee, să emită un silogism, să gândească „out of the box”. Din nenorocire, acest gen de indivizi, „deștepți la inteligență”, au o mare priză la un public numeros, la fel de lipsit de educație, iar aceasta este explicația simplă a nașterii majorității „influencerilor” de platformă socială. Nivelul de semidoctism a trecut de cota de avarie din simplul motiv că faptul de a fi vocal este echivalentul competenței indubitabile. Și am ajuns să vedem cum oameni care au gândirea critică a unui castravete murat dau „lumina cunoașterii” unui conglomerat de susținători fervenți ai unor prostii monumentale.
Fenomenul nu este însă nou, pentru că dintotdeauna chiorul a fost împărat în țara orbilor, cum bine spune o zicală. Însă până acum niciodată în istorie nu a atins o asemenea anvergură. Colac peste pupăză, spre deosebire de trecut, când omul fără școală era conștient de lipsa lui de cunoștințe și avea bunul-simț să nu își aroge merite inexistente, în prezent lucrurile stau fix pe dos. Disfuncționalitatea cognitivă punerea propriului eu într-un raport incorect și incoerent cu cei din jur a fătat un nou tip de tupeu, care depășește orice imaginație. Prostul cuminte și liniștit de altădată a dispărut și a fost înlocuit de prostul hiperactiv și hipertensiv, cu ifose de intelectual rasat. Coruperea pecuniară a sistemului de învățământ superior a născut adevărați monștri de incultură, care au pătruns în societate erodând și desființând ierarhiile bazate pe meritocrația reală, nu închipuită. Răul făcut astfel a cangrenat exact sistemul care l-a creat, incompetenții ajungând să devină dascăli, vajnici formatori ai unor noi generații de tâmpiți, cu și fără diplome, patalamale și titluri pompoase. Asistăm în prezent la o creștere exponențială, de la an la an, a numărului „specialiștilor autodidacți”, educați la rândul lor prin Google, Wikipedia, Facebook, Instagram sau TikTok. Mă tem că în prezent nu există în viața reală atâtea genii recunoscute în mediul universitar de top la nivel mondial câte „genii” există și se manifestă liber în realitatea virtuală. Practic, în decurs de nici două decenii, omenirea a reușit să își anihileze singură, fără probleme și fără impedimente, toată evoluția înregistrată în câteva milenii de cercetare, gândire filosofică, creație și inventivitate. Iar ce devine de-a dreptul înspăimântător este catalogarea și promovarea acestei involuții drept „progres”, în aplauzele generale ale turmelor adulatoare ale unui nou sistem de valori.
Tragismul situației curente în care a ajuns civilizația occidentală este dat de lipsa conștientizării faptului că ea se află în aceeași situație în care se aflau, cu zeci de secole în urmă, civilizații înfloritoare care acum sunt dispărute. Atunci, ca și acum, hedonism ul promovat drept țel suprem al individului, eliminarea tuturor principiilor morale și etice nu au dus la nimic altceva decât la cădere, decădere și, în final extincție. Atunci, ca și acum, omul a eliminat orice barieră impusă de preceptele moralei care îi aminteau de natura lui imperfectă, muritoare. Atunci, ca și acum, liderii și-au negat într-atât mortalitatea, încât au ajuns chiar să se creadă infailibili, nemuritori, zei cărora nimic nu le este interzis. Iar supușii lor i-au urmat în drumul spre marele NIMIC. La nivel ideologic și practic ar trebui să fim orbi sau inconștienți să nu înțelegem că, aflați la buza hăului, nici nu mai avem nevoie să ni se dea vreun brânci. Societatea progresistă este atât de absorbită de adularea propriei măreții, încât se aruncă pe sine, îmbătată fiind de prostie, în neant.
Lasă un răspuns