Ne aducem aminte de cărțile de istorie și literatură în care apăreau poze ale tablourilor marelui pictor Octav Băncilă. Cel cu imaginea țăranului flămând, alergând pe câmp desculț prin zăpadă, urmărit de frica de a fi ajuns de gloanțele trase de armată, l-am „păstrat” în amintire, gândindu-mă totuși ce aproape temporal ne aflam de acest măcel fratricid. Tablourile nu ne-au purtat numai în lumi ideale sau de vis, ci câteodată ne-au prezentat și crudul adevăr, realist și direct.
S-a născut în 1872, în Comuna Corni (jud. Botoșani, Moldova), la 4 februarie, fiind al cincilea copil al soților Profira și Vasile Băncilă. A rămas orfan încă de la vârsta de patru ani și a fost crescut de către sora sa Sofia Băncilă, în familia lui Ion Nădejde, cu care aceasta s-a căsătorit. Ion Nădejde a fost un activist socialist, care i-a descoperit talentul de pictor și care l-a încurajat să urmeze această profesiune artistică. În perioada 1879 – 1883 a urmat cursurile școlii primare din Iași. Apoi a urmat cursurile Gimnaziului „Ștefan cel Mare” din Iași, pe care nu l-a absolvit (1883 – 1886).
S-a înscris la „Școala de arte frumoase din Iași” unde a fost elevul pictorilor Gheorghe Panaiteanu-Bardasare și Constantin D. Stahi (1887 – 1893). După absolvire, a primit premiul întâi pentru lucrarea „Caritatea”, la un concurs pentru obținerea unei burse de studii la München. A studiat la München (1894 – 1898) cu profesorii Raub și Nikolaos Gyzis. A trimis în România o serie de picturi realizate la München, pentru a fi expuse. Înainte de întoarcerea sa în România, face o călătorie de studii la Paris.
În 1898 a făcut serviciul militar și a lucrat într-un atelier pe și l-a amenajat în curtea Gimnaziului Ștefan cel Mare din strada Sărăriei. Aici a lucrat până în anul 1900 lucrări ca Santinela și Recrutul. În 1899 Pinacoteca din Iași a achiziționat portretul făcut de Băncilă profesorului său Panaiteanu-Bardasare. În 1900 și-a instalat atelierul în curtea Mitropoliei din Iași, ajutat fiind de diaconul Gheorghe Șerban. Aici a făcut portretul mitropolitului Iosif Naniescu. A deschis prima expoziție personală din Iași într-una din sălile Teatrului Național, unde a prezentat pe simeze lucrările Recrutul, De planton, Emigrantul, Melancolie și portretul lui Panaiteanu-Bardasare. Revista Răsăritul a publicat mai multe articole.
În 1901 a deschis cea de a doua expoziție personală în casele Adelaidei Neuschatz. Aici a expus portretele unor comanditari. În 1901 a devenit profesor la Școala normală „Vasile Lupu”, apoi în 1904 s-a căsătorit cu Ana Popovici și a locuit în fundacul Lozonschi. În 1905 s-a mutat pe strada Păcurari nr. 91, unde a locuit până în anul 1940, când s-a mutat la București, pe strada Știrbei Vodă nr. 111. Cât a stat la Iași a frecventat „Cercul democrat studențesc” care era format în jurul profesorului Paul Bujor. Cercul avea ca membri și pe căpitanii Constantinov și Neculcea și pe naturalistul Constantin Chirică. În 1905 a pictat tablourile Muncitorul și Muncitor în repaus. Apoi, în 1907 a realizat lucrarea Înainte de 1907. În toamna acestui an, Octav Băncilă a vizitat împreună cu Vasile Rășcanu satele din Oltenia lovite de reprimări sângeroase. Din povestirile țăranilor s-a inspirat pentru tema mai amplă Tragedia anului 1907.
În același an a început Ciclul 1907 cu un număr de douăsprezece lucrări, din care fac parte următoarele: Înainte de 1907, Cap de țăran, 1907, Execuția, Recunoașterea, Înmormântarea, După răscoală, Povestirea răscoalei, Historia și Blestemul. În 1908 a expus lucrarea Înmormântarea în vitrina unei librării din Iași și a participat la București la un concurs la Ateneul Român pentru ocuparea unui post de profesor la Școala de belle arte din Iași. Anul 1909 a fost cel în care a participat din nou la concursul din București pentru ocuparea unui post de profesor la Școala de belle arte din Iași. A avut probleme cu autoritățile privind trei lucrări din Ciclul 1907 pe care le-a expus. În perioada 1910 – 1914 a pictat. În vara anului 1913 a pictat la Agapia, unde l-a cunoscut pe Gala Galaction. În anul 1914 a făcut a patra expoziție personală, în data de 2 februarie, în sala bibliotecii Ateneului Român, unde a expus peste șaizeci de picturi: Pâinea noastră cea de toate zilele, Rugă, Pribeagul, Melancolie, Pățania unui artist. Pe 8 februarie și-a expus crezul său artistic în Ziarul Rampa. În 1915 a făcut cea de a cincea expoziție personală la București unde a expus peste o sută de picturi.
De abia în 1916a reușit să ocupe postul de profesor la Școala de Arte Frumoase din Iași, începând cu data de 1 aprilie. Spre marea sa bucurie, majoritatea lucrărilor expuse la Ateneu de artist au fost cumpărate. În perioada 1917 – 1918 a fost concentrat pe timpul războiului la Marele Cartier al armatei române din Bacău împreună cu alți artiști plastici.
A fost apreciat de mareșalul Constantin Prezan. În 1919, după război, a deschis o nouă expoziție la Iași și mai apoi la București. Nicolae Tonitza l-a elogiat pe artist. În 1920 a participat la mitingurile muncitorilor din Iași și a pictat lucrarea Pax, care a fost deteriorată la Casa Poporului din Iași cu ocazia evacuării acestui sediu muncitoresc. În 1921 a mai făcut o expoziție la București. Presa a menționat lucrările Rutenii, În ușa cortului, Spre sat, Moș Gheorghe, Pribeagul și Dinspre stână. În anii 1922 – 1923 a expus la „Maison d’art” în data de 27 decembrie și 17 ianuarie 1923 lucrări cu „capete de expresie”, peisaje, flori și mai multe compoziții. Au fost remarcate Cosașul și Madona rustica. Împreună cu Băncilă au mai expus Otto Briese și Paul Verona. Cronicarii expoziției au fost Fulmen și Victor Ion Popa. A mai expus încă de două ori la Iași în luna mai și decembrie și a expus la expoziția Artei Române. Presa vremii a mai menționat că Octav Băncilă a mai expus și în saloanele fotografului Barach din Pasajul Vilacrosse – București. În 1925 a deschis expoziția de la „Sala Ileana”, în data de 3 – 5 decembrie, la „Cartea românească”, cu peste șaizeci și șase de picturi. Ministerul Artelor i-a achiziționat lucrarea Întoarcerea de la câmp.
În 1926 a dat în judecată pe Iosif D. Iscovitsch, proprietarul din pasajul „Comedia” a magazinului „Galeria artistică”, pentru vânzarea de picturi falsificate semnate Octav Băncilă. Presa din Iași l-a susținut pentru ocuparea catedrei de pictură a Academiei de Arte din Iași ca urmare a pensionării pictorului Popovici. În 1927 a făcut o nouă expoziție la Iași în luna noiembrie, cu peste cincizeci de lucrări. S-au remarcat picturile Christ în anul 2000 și Culesul viei. În anul 1928 a devenit membru al „Salonului Oficial” ca urmare a demisiei lui Ștefan Dimitrescu. Din juriu mai făceau parte Ștefan Popescu, Ion Theodorescu-Sion, Gheorghe Petrașcu, Jean Alexandru Steriadi, Camil Ressu, Cornel Medrea, Marius Bunescu și Ion Jalea. În 1929 Ștefan Dimitrescu a fost numit director al Școlii de Arte Frumoase din Iași, ca urmare a pensionării lui Gheorghe Popovici.
Admiratorii pictorului s-au scandalizat deoarece considerau că această funcție trebuia acordată lui Octav Băncilă. În 1930 a deschis o expoziție în sala fostului palat al lui Alexandru Ioan Cuza. Ion Dimitriu-Bârlad i-a făcut un bust, artistul a donat un tablou „Școlii Comerciale de Băieți” în scopul de ajutor umanitar acordat unui profesor bolnav. În 1931 artistul a oferit lucrarea Sonata crizantemelor pentru întrajutorarea șomerilor din Iași. În 1935 a publicat un interviu și a susținut opinia existenței unei singure academii de artă în loc de cinci, câte existau în acea vreme. A deschis o expoziție la „Sala Dalles” la 1 decembrie. Tonitza i-a făcut un articol plin de elogii în data de 9 ianuarie 1936 în Ziarul Zorile. În 1936 a făcut apel în justiție contra falsificatorilor operei sale. În 1937 a deschis o nouă expoziție la Sala Dalles. Vedetele expoziției au fost Pâinea noastră cea de toate zilele (o nouă variantă) și Politica la țară. S-a pensionat la vârsta de 65 de ani și a părăsit învățământul. În 1939 a făcut ultima expoziție personală din București. În 1940 s-a mutat la București, în strada Știrbei Vodă nr. 111.
În 1942 a participat la „Salonul Moldovei” și a primit „Premiul Național al Moldovei” în valoare de 100.000 lei. În 1943 a participat la expoziția colectivă din București, împreună cu Costache Agafiței, Corneliu Baba, Mihai Cămăruț, Nicolae Popa, Alexandru Clavel, Ion Marșik și sculptorul Ion Marinescu. În 1944, la data de 3 aprilie, a murit pictorul Octav Băncilă în locuința sa de pe strada Știrbei Vodă. Cumva cariera sa de artist a „continuat”, lucrările sale fiind prezente în expoziții. În perioada 1949 – 1950 picturi realizate de Octav Băncilă au participat la „Expoziția de Artă Românească din Moscova”.
În 1954 Muzeul de Artă din București a organizat o expoziție retrospectivă cu ocazia împlinirii a zece ani de la moartea artistului. Anton Coman a publicat o monografie monumentală a vieții și creației lui Octav Băncilă. O placă comemorativă a fost montată la locuința pictorului din București. În 1957 s-a organizat o expoziție comemorativă a Răscoalei din 1907 unde lucrările lui Octav Băncilă au fost cele mai reprezentative exponate. În 1959 lucrările 1907, Peticarul și Muncitorul au fost expuse la Expoziția de Artă Românească de la Budapesta. În 1961 lucrările 1907, La sapă și Peticarul au fost expuse la Expoziția de Artă Românească de la Paris. În 1968 s-a organizat o expoziție retrospectivă la Muzeul de Artă din Iași. S-a publicat cu această ocazie un catalog științific redactat de Maria Hatmanu. În 1972 s-au organizat expoziții omagiale cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la nașterea artistului la Iași, Craiova și Constanța. Anul acesta am aniversat 152 de ani de la nașterea artistului Octav Băncilă, unul dintre cei mai importanți exponenți ai realismului socialist din pictura românească.
