Războinic trac, cu armele, bijuteriile sale de aur și calul său, adus la lumină de arheologii bulgari

În această vară surprizele arheologice nu au întârziat să apară. Este adevărat, descoperirea a avut loc undeva la sud de Dunăre, pe teritoriul măreț al tracilor, denumiți și geții sudici. Este vorba despre mormântul unui războinic – călăreț trac cu un inventar funerar conținând numeroase artefacte valoroase. Printre acestea se aflau și obiecte unicat la nivel european, inclusiv frumoase bijuterii din aur. Cum a început aventura? La sfârșitul lunii august, arheologii bulgari coordonați de specialistul Daniela Agre, au reluat săpăturile de la marginea satului Kapitan Petko Voyvoda, din apropierea orașului Topolovograd, aproape de granița cu Turcia. Săpăturile au început încă de anul trecut, într-o zonă dominată de un sit tracic din epoca romană, secolul I d.Hr. După numai două zile de săpături sistematice, specialiștii bulgari au găsit o adevărată comoară, în primul rând arheologică. Este vorba de acest mormânt al unui călăreț trac, de origine nobilă. Pe lângă osemintele războinicului a mai fost descoperit și scheletul unui cal, probabil companionul de luptă al cavalerului. Printre aceste bijuterii de aur splendid lucrate se află un colier, o diademă, un inel și chiar un pumnal cu mânerul decorat cu aur și pietre prețioase. Pe lângă aceste obiecte de podoabă, a fost găsit și echipamentul militar al războinicului. Este vorba despre o platoșă și numeroase arme. Platoșa dar și o parte a bijuteriilor sunt considerate descoperiri unicat, care nu au mai fost întâlnite de arheologi în siturile tracice din Europa, până acum.

„În mormânt se află echipamentul complet al unui războinic. Foarte interesant este modelul platoșei, foarte rar în epoca romană. De asemenea un cuțit de vânătoare neobișnuit, cu un mâner decorat cu pietre prețioase și motive care nu au mai fost întâlnite în Tracia, dar și un colier de aur, descoperire unică în țara noastră până în prezent”, a precizat Daniela Agre pentru arkeonews.net. Scheletul de cal, din mormânt indică faptul că acest războinic trac a fost cavalerist. Cel mai probabil a luptat în armata romană, în trupele auxiliare sau de numeri. Tracii au servit adesea în forțele auxiliare romane, în special în roluri de cavalerie și infanterie ușoară. După încheierea serviciului militar, soldații traci erau stabiliți în coloniile romane, sau primeau pământ integrându-se în societatea romană. Având în vedere inventarul foarte bogat și prețios, specialiștii bulgari cred că acesta provenea dintr-o familie bogată, nobilă. Istoricii spun că tracii erau popoare indo-europene care au ocupat un areal întins în sud-estul Europei, cuprinzând și teritoriul de astăzi al României. Tracii au fost atestați documentar pentru prima dată acum 4000 de ani, fiind menționați în Iliada. Acum 2500 de ani, Herodot scria despre neamurile tracilor afirmând că „neamul tracilor este cel mai numeros din lume, după cel al inzilor”.

Tracii erau împărțiți, se spune, în peste o sută de triburi și erau un popor deosebit de războinic. Unii autori antici spun că disprețuiau munca și că trăiau doar din pradă de război sau din activitatea de mercenari. „În ochii lor, trândăvia trece drept cea mai mare cinste. A munci pământul este lucrul cel mai de ruşine, iar când trăieşti de pe urma războiului şi a prădăciunilor, spun ei, faci un lucru cât se poate de bun”, scria Herodot. Era de altfel, apreciați ca buni războinici, de popoarele vecine. Elita războinică a tracilor a strâns averi impresionate din mercenariat sau pradă, fiind cunoscuți ca adevărați „prinți ai aurului”.

Mai ales triburile tracilor nordici, geții. Bogăția elitelor tracice este dovedită de impresionantele lor morminte, precum cel de la Sveștari. Tracii au fost puternic influențați, mai ales elitele, de cultura elenistică. Sunt specialiști care spun că de fapt, zeul Dyonisos, al vinului la greci, este de inspirație tracică, având în vedere apetența și cultura acestor războinici pentru vin. Autorii antici spun că-și acopereau corpul cu tatuaje și ardeau soțiile celor morți, pe același rug cu defunctul. „Când unul dintre ei a murit, se iscă între femeile mortului mari neînţelegeri, iar prietenii îşi dau osteneala şi arată o nespusă râvnă să afle pe care dintre neveste a iubit-o mai mult cel decedat. Femeia socotită să primească cinstirea este lăudată de bărbaţi şi de femei. Apoi este înjunghiată de ruda ei cea mai apropiată. Şi după aceea trupul acesteia este înmormântat împreună cu cel al bărbatului ei.”, scria Herodot. Tracii apreciau atât rolul infanteriei ușoare, de hărțuire a inamicului dar și rolul cavaleriei, drept dovadă simbolurile numeroase ale cavalerilor traci. Forța războinică a acestor neamuri a fost apreciată și în armata romană.

Daniela Agre, arheolog, ne mai spune: „În mormânt a fost pus și tot echipamentul de luptă al acestui războinic. Am găsit o cămașă de zale, extrem de rară la începutul erei romane. Am găsit multe sulițe de aruncat, două săbii, dintre care una bogat ornamentată. Din păcate, multele ornamente din argint au fost distruse de focul puternic folosit ceremonial (rugul funerar – n.a.). Am găsit lauri din aur, un inel din aur masiv, o broșă din aur, un colier din aur excepțional, absolut unic în Bulgaria, o superbă brățară din aur.” Lista artefactelor impresionante din mormântul nobilului trac poate continua. Atât de importantă este descoperirea, încât la muzeul din Topolovgrad se pregătește o încăpere întreagă pentru pregătirea, conservarea și ulterior expunerea obiectelor. Obiectele și artefactele recuperate au fost trimise la muzeul din Topolovgrad, pentru conservare și restaurare, unde vor fi ținute sub protecția poliției până la amenajarea unei expuneri permanente de care ne vom bucura cu toții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*