Peștera „Ponorul Săncuta” mai este cunoscută și ca Peștera „Ponorul Sâncuta”. Este situată pe platoul carstic Arsuri, la nord de Dealul Boții, între Valea Brătcuţa, la vest, şi Valea Boiului, la est. După un parcurs relativ scurt, dar cu o diferentă de nivel semnificativă, galeria de acces interceptează cursul subteran drenat de ponorul Sâncuta. Sifonul se află la o distanță de 3.200 metri de la intrare şi la 295 metri diferență de nivel față de intrare, reprezentând punctul terminus aval de pe cursul subteran. Aceasta face parte din drenajul carstic constituit între pierderile reprezentate de ponorul Sâncuta, Peştera Cociului, Ponorul din Şes, Ponorul din Pârâul Ştiopului şi Ponorul din Valea Brădeştilor, având ca resurgentă Peştera cu Apă de la Bulz. Peștera Ponorul Sâncuta a fost descoperită, explorată şi cartată, până în 1985, pe o lungime de 4.250 metri şi o denivelare de -295 metri, de către membrii G.N.S.A. Cluj-Napoca (R. Craioveanu, B. Ambruş, I. Farkas, R. Gruiţă, Z. Imecs ş.a.). Intrarea în Peștera Sâncuta se află în zona ponorului văii cu acelaşi nume, drenată de un curs de apă temporar, alimentat de un izvor permanent ce apare dintr-un orizont de roci detritice, seisiene.
Accesul în subteran a fost posibil numai după o muncă susţinută de decolmatare a unor spaţii ventilate de un puternic curent de aer. Curând după intrare se pătrunde într-un labirint de galerii suprapuse, foarte strâmte, ce pot fi uşor evitate dacă ne angajăm pe o galerie puternic descendentă, cu câteva rupturi de pantă, care debuşează într-un prim puţ la cota -30 metri. De aici se coboară două „verticale”, cu o treaptă intermediară, surplombată, aflată la -65 metri, şi, în final, un al treilea puţ, de -20 m, la baza căruia se ajunge într-o galerie activă, situată la -135 m faţă de intrare. Pe primii 700 m, până la confluenţa cu Sala „Bivuac ’83” galeria principală, spre care converg câţiva afluenţi, prezintă un traseu meandrat, cu nivele de eroziune şi numeroase plaje de nisip şi argile. Pe anumite distanţe, ea urmăreşte feţele de strat, prezentând şi câteva porţiuni cu tavan plan-orizontal, având dimensiuni ce variază între patru-cinci metri lăţime şi 0,7- 3,0 m înălţime.
De la cota -205, debitul cursului de apă se dublează datorită afluentului nr. 7. Aval de această confluenţă, cursul de apă trece peste mai multe marmite, pereţii prezintă mai multe sectoare cu linguriţe, iar spaţiile mai largi adăpostesc primele grupuri de stalagmite şi stalactite, precum şi splendide helictite şi cristale de aragonit. În continuare, se trece printr-o zonă cu multe prăbuşiri şi hornuri de dimensiuni ciclopice. În unele locuri, galeria se strâmtează atât de mult încât devine foarte greu de străbătut. În zona cotei de -232 m se dezvoltă o sală („Sala Bazinelor”: 48 X 7,5 m), pardosită cu numeroase gururi, peste care se revarsă apele unui mic afluent de stânga. După cîteva meandre, galeria principală se desfăşoară aproape în linie dreaptă, panta începe să crească, iar cursul de apă trece peste o succesiune de cascade mai mici. La intrarea în vasta sală din sectorul final („Sala Prăbuşirilor”: 32 x 18 m), el cade într-o cascadă de peste 15 m, producând un zgomot infernal. După încă 80 m, parcurşi în bună parte pe sub sala amintită, el dispare definitiv prin sifonul-terminal, aflat la -295 metri faţă de intrare. Din „Sala Prăbuşirilor”, situată la cota -264 m, se desprinde o galerie fosilă care a fost explorată pe o lungime de aproximativ 200 m, singura care, prin decolmatare, ar permite accesul dincolo de sifonul terminal. În concluzie, Peștera Sâncuta este o peşteră activă în care debuşează, în treimea superioară, 13 galerii afluente, unele cu lăţimi mai mari decît cea principală, care devin însă inaccesibile după doar câteva zeci de metri lungime. Peștera a fost generată, în principal, de apele a trei cursuri epigee: Pârâul Săncutei, alimentat de izvorul amintit, un mic afluent de dreapta al acestuia, ce corespunde probabil galeriei de la cota -113, şi un alt pârâu ce curge într-o vale paralelă, situată ceva mai la est de ultima, transformată azi într-o vale dolinară, ce corespunde probabil galeriei de la cota -138. Restul galeriilor afluente sunt drenate probabil de apele de infiltraţie din zona mediană a văii dolinare ce se desfăşoară, spre nord-est, între Ponorul din Săncuta şi Valea Boiului. Având în vedere că apele din sifonul-terminal se îndreaptă spre resurgenţa din Peştera cu Apă de la Bulz, aşa după cum au dovedit-o marcările efectuate de I. Orăşeanu (1983), rezultă că, în cazul de faţă, avem de-a face cu un drenaj subteran care trece la circa 130 metri pe sub Valea Boiului. Cum din cei 6,0 kilometri, distanţă aeriană, dintre intrarea în Peștera Sâncuta şi intrarea în Peştera cu Apă de la Bulz s-au explorat până în prezent doar 2,6 km (2,2 km în Peștera Sâncuta şi aproximativ 0,4 kilometri în Peștera cu apă de la Bulz), rezultă că au mai rămas de străbătut între sifoanele celor două peşteri, încă aproximativ 3,4 km. Cum însă diferenţa de nivel dintre sifonul-terminal din Peștera Sâncuta şi sifonul II din Peștera cu apă de la Bulz este doar de circa 30 metri, sunt destul de slabe speranţe de a descoperi şi parcurge la liber, noi galerii active. Cele mai mari şanse de înaintare pot fi oferite de galeriile fosile situate la nivele superioare faţă de actualul drenaj subteran.
Ca istoric al scufundări din această peșteră, sifonul din aceasta a fost explorat pentru prima dată de către G. Rajka (CSA Cluj-Napoca) în anul 1985, când s-a putut înainta pe o lungime de 20 metri, adâncimea maximă atinsă fiind de doi metri. În galeria submersă se plonjează dintr-un lac de sifon amonte. Pe bolta intrării, la nivelul apei, există o succesiune de stalactite de 10-20 centimetri lungime. Secţiunea galeriei este circulară, cu un diametru relativ constant de 0,8 m, ceea ce denotă modelarea ei sub presiune. La 15 metri faţă de intrare, pe un sector scurt, ea se lărgeşte până la 1,2 metri. După primii metri, adâncimea sifonului se menţine constantă la aproximativ doi metri. Sedimentele sunt puţine, mici insule de material detritic depus în adânciturile planşeului alternând cu fragmente de rocă nerulate. Azi, Ponorul Sâncuta din Munții Pădurea Craiului are opt kilometri de galerii declarați și o denivelare de -295 metri. Aparține de localitatea Bratcași se află la altitudinea de 710 metri. Se dezvoltă în roci carbonatice. Se pot obține informații de la C.S.A. Cluj.
