Pictoriţa Margareta Sterian s-a născut în 16 martie 1897, la Buzău, într-o familie evreiască bogată (născută Weinberg). A fost botezată de eminentul Gala Galaction, un apropiat și un om de suflet al familiei sale. A urmat școala primară anglicană, apoi cursurile liceale ale Școlii Evanghelice din București, avându-l profesor de limba română pe scriitorul Ioan Slavici, iar de desen pe Richard Canisius, pictor-gravor. În vacanțe, în orașul natal, ia lecții de desen cu pictorul Gore Mircescu. Călătorește o bună bucată de timp în Anglia, Austria, Elveția, Danemarca, Norvegia, Suedia, Franța. Trece apoi oceanul și vizitează continentul american, de unde se întoarce cu multă poezie, adunată mai târziu într-o Antologie de poezie americană. Primul ei soț a fost un bancher din Ploiești, dar mariajul s-a destrămat la puțin timp după căsătorie. Ulterior, l-a cunoscut pe poetul Paul Sterian (1904-1984), cu care s-a căsătorit.
În perioada 1926 – 1929 a studiat la Paris pictura şi istoria artelor, la Academia Ronson, cu profesorii Bissiere şi Armedee de La Patellière. În acelaşi timp, a frecventat la L’École du Louvre, cursurile lui Louis Hautecoeur şi istoria sculpturii cu Paul Vitry. Revenită în ţară, a debutat cu prima sa expoziţie personală, organizată în perioada decembrie 1929 – ianuarie 1930, la Bucureşti. În vara lui 1929, în cadrul Seminarului de sociologie, etică și politică al Universității București, ia parte la campania monografică de la Drăguș condusă de profesorul Dimitrie Gusti. În luna decembrie a aceluiași an, participă la expoziția organizată de Seminarul de sociologie, etică și politică al Universității, cu șase portrete de țărani și copii din Drăguș. În decembrie 1929 – ianuarie 1930, deschide prima expoziție personală la București, în Sala Mozart, în care expune peisaje, naturi statice și ciclul de portrete „Copii din Drăguș” (30 de lucrări). Se poate spune astfel că, la fel ca în cazul multor alte nume importante din generația interbelică (în acel an, de pildă, colegi i-au fost Lena Constante și Harry Brauner), în miezul carierei Margaretei Sterian se află expedițiile monografice de vară conduse de Dimitrie Gusti, laborator de forjare al unor personalități exceptionale; nu era decât începutul a ceea ce a devenit apoi o operă prodigioasă.
Margareta Sterian a participat la saloanele oficiale, la expoziţiile organizate de grupările „Sindicatul artelor frumoase”, „Arta nouă”, „Grupul nostru”, „Criterion”, „Contimporanul”. A participat la anuale de stat, saloane de desen şi gravură, artă decorativă, expoziţii de artă românească, organizate în 1935 la Roma, 1947 – Budapesta, 1966 – Geneva, 1968 – Paris şi 1969 – Lüdenscheid şi la expoziţii internaţionale în 1934, la Varşovia, 1937 – Paris, 1966 – München, 1967 – Istambul, 1968 – Düsseldorf şi 1971 – Budapesta. A făcut creat costume și decoruri pentru baletele Operei Române, a făcut pictură de şevalet, grafică, ilustraţie de carte, scenografie, decoraţiuni interioare în frescă (realizate în colaborare cu Marcel Iancu, în clădiri construite de acesta în Bucureşti).
În paralel cu expoziţii de pictură şi grafică în ţară şi străinătate, răsplătite cu cronici ce subliniază noutatea, modernitatea şi originalitatea lucrărilor artistei, i-au apărut o serie de traduceri din literatura engleză şi americană. De asemenea, Margareta Sterian a publicat volume de poezie şi proză: „Poezii” (1945), „Poeme” (1969), „Evocări de călătorie” (1971), „Castel de apă” (1972), „Din petece colorate” (1977). A obţinut de-a lungul vieții sale mai multe premii şi distincţii, printre care Premiul Ministerului Artelor pentru pictură (1930) şi Premiul special al Uniunii Artiştilor Plastici din România (1985). Margareta Sterian a încetat din viaţă pe 9 septembrie 1992, dar opera sa face încă obiectul unor ample expoziţii. În anul 1992, în semn de preţuire a creativităţii şi talentului inovator al artistei şi ca omagiu adus colaborării sale cu Muzeul Naţional de Artă al României, acesta a instituit premiile „Margareta Sterian” pentru cea mai bună expoziţie de patrimoniu şi cea mai bună expoziţie de artă contemporană.
Margareta Sterian şi-a lăsat colecţia, spre păstrare, prietenului său, artistul Mircea Barzuca, cu sarcina de a o dona statului român. Pe cât de complexă și fertilă a fost viața și opera unei personalități excepționale ca Margareta Sterian (1897-1992), artista plastică, poeta și prozatoare, traducătoare, cu realizări majore în toate aceste domenii, pe atât de bogată se dovedește a fi posteritatea marii artiste. Cărți și albume, reeditări și studii critice, au apărut intens în anii ce s-au scurs de la moartea sa și s-au reeditat. Câteva expoziții retrospective sau parțiale au putut fi văzute în diverse spații dedicate artelor frumoase, iar premiile „Margareta Sterian” ale Muzeului Național de Artă s-au decernat în fiecare an artiștilor merituoși. Una dintre străzile care intersecteaza bulevardul Dacia îi poarta numele marii artiste către nemurire. Aceasta chiar dacă, în contextul actual al deprecierii noțiunii de valoare și al dezinteresului față de memoria noastră culturală, astfel de lucruri trec oarecum neobservate. Această stare de fapt l-a facut pe marele cărturar Iordan Chimet, în volumul său „Cartea prietenilor mei”, să scrie în capitolul dedicat Margaretei Sterian următoarele cuvinte: „În orice istorie adevărată a tinerei generații un loc de onoare ar trebui neapărat rezervat Margaretei Sterian, buna și inspirata Doamnă a promoției sale. A luminat realitatea în care a trăit, pictat și scris cu irealitatea spiritului său ferit de delirurile scandaloase ale vremii”… Oricum, Margareta Sterian rămâne, dintre pictorițele generației sale (și nu numai), artista cu cea mai ridicată cotă valorică, și totodată cea cu un cult intens susținut de câțiva admiratori statornici. Longevitatea sa neobișnuită i-a permis ca, după ce a fost marea Doamnă a „Generației ‘27” și după ce a traversat, la rândul ei, „deșertul” perioadei staliniste, a proletcultismului în artă, să revină, o dată cu liberalizarea climatului cultural, în centrul atenției, atât cu lucrările plastice, cât și cu numeroase cărți de literatură. Dupa ‘89, interesul s-a menținut constant pentru opera artistei, aceasta stingându-se, la 95 de ani, cu câteva luni înainte de deschiderea expozitiei retrospective de la Muzeul Național de Artă. Traiectorie oarecum fericit norocoasă, de care nu au beneficiat și alte nume ale generației de pictorițe interbelice, intrate în uitare o dată cu fractura istorică a anilor ‘40-‘50. Majoritatea covârșitoare a gesturilor culturale de păstrare în memorie a operei Margaretei Sterian se datorează, în primul rând, devotamentului a doi oameni: pictorul și criticul de artă Mircea Barzuca, apropiat al artistei, legatarul ei testamentar și depozitar al unei arhive uriașe legată de personalitatea Margaretei Sterian, și criticul de artă Mariana Vida, autoare a câtorva studii și antologii esențiale despre cariera artistei.
Recuperarea bogatei opere lăsate de Margareta Sterian a fost gândită de Mircea Barzuca pe două planuri: cel al albumelor de artă, conținând numeroase reproduceri, realizate sub îngrijirea Marianei Vida, și cel al reeditării cărților propriu zis de literatură, destul de numeroase, semnate de Margareta Sterian, ca și a antologiilor de lirică engleză și americană alcătuite de scriitoare, esențiale pentru impactul lor asupra literaturii autohtone, volume de cele mai multe ori însoțite la rândul lor de reproduceri după lucrări plastice ale artistei. O dată cu apariția foarte recentă, la Editura Alicat – cea care, în ultimii ani, a oferit, alături de Fundația Fildas Art, un generos sprijin pentru proiectul reeditării integrale a operei pictoriței-scriitoare –, a cărții „Eterna bucurie-i frumusețea”, reeditarea legendarei antologii de poezie britanică întocmită de Margareta Sterian și publicată prima oară în 1977 (numită astfel după un vers al lui Keats), mare parte din efortul celor doi devotați continuatori ai muncii artistei se apropie de sfârșit, cu destulă reușită, iar ei pot să-și ofere o pauză retrospectivă. În anii trecuți, sub egida Muzeului Național de Artă al României, au apărut, la Editura Grafik-Art, „Castelul de apă”, reeditarea superbului microroman memorialistic, a cărui ediție originală data din 1972, și, la Editura Arc 2000, volumul „Margareta Sterian”, dedicat receptării critice. Acesta din urmă, masiv și impunător, conținând o mică/mare parte din textele critice dedicate autoarei. La Casa de Editura „Scaiul” a mai apărut în îngrijirea Marianei Vida și a lui Mircea Barzuca, într-o excelentă prezentare grafică, volumul „Poeme. Imagini. Proze” (cuvânt înainte de Dan Hăulica), reeditare a unei cărți datând din 1977. Primul dintre albumele de artă cu aspect fastuos, la standardul oricărui album respectabil, dedicat lucrărilor din anumite secțiuni ale operei plastice a autoarei, a fost „Margareta Sterian – Opera grafică”, apărut la Editura Tehnică și lansat cu ocazia vernisajului expoziției de la Muzeul Național Cotroceni, expoziție prezentând o selecție de 100 de lucrări de grafică. Cel de-al doilea se intitulează
„Între cer și pământ. Grădinile de vis ale Margaretei Sterian”, a apărut la Casa de Editură „Scaiul” și se ocupă, bineînțeles, de tematica afirmată de titlu, grupând lucrările care pot fi legate de grădini, flori, vegetal. Reproducerile se succedă, creând catalogul unei minunate expoziții virtuale pe subiect. Ambele albume, solide și impunătoare, sunt realizate de Mariana Vida, care semnează serioase studii introductive și cataloghează atent lucrările, desigur avându-l drept ajutor din umbră și gardian al fondului documentar pe Mircea Barzuca. În sfârșit, o dată cu intrarea în scenă a Editurii Alicat (aparținând d-nei Anca Vlad, colecționară de artă și devotată admiratoare a operei Margaretei Sterian, prietenă cu aceasta în anii studenției), aceasta a publicat, cu ritmicitate anuală, cele mai importante trei cărți de poezie ale scriitoarei-plasticiene: propria opera poetică, antologată sub titlul „Poezii” (prefață de Ana Blandiana), „Aud cântând America” – antologie de poezie modernă americană – și „Eterna bucurie-i frumusețea” – antologie de poezie britanică (ar mai exista nereeditată doar „Mâhnirea e mai grea decât marea”, o culegere din lirica veche a Irlandei, publicată în 1974). Toate trei, puse alături, dau seama de o operă literară majoră, de o poetă importantă și de o traducătoare și antologatoare de mare influență. Antologia „Eterna bucurie-i frumusețea”, încă proaspăt ieșită de sub tipar, se bucură de un cuvânt înainte scris de Mircea Cărtărescu, magnific ca tot ce iese de sub pana acestuia, din care ne permitem să cităm: „Fără să știe, ea a influențat o generație întreagă de poeți, între care cel mai neînsemnat ți s-a adresat chiar acum”. O data cu apariția acestei cărți și cu ducerea la bun sfârșit a unei importante părți din proiectul gândit de Mircea Barzuca pentru memoria celei care i-a fost mentor artistic și uman și ale cărei ultime decenii de viață le cunoaște mai bine ca nimeni altul, putem vorbi despre 2007, anul în care s-au împlinit 110 ani de la nașterea artistei, ca despre „Anul Margareta Sterian”. Pe cei care îl caută și vor să-l cunoască, Mircea Barzuca îi așteaptă în casa din preajma Pieței Rosetti, casa care a aparținut Margaretei Sterian până la stingerea sa din viață, pentru a le povesti despre marea artistă, despre prietenia care i-a legat și despre umilul sau efort de slujitor al memoriei celei căreia îi datorează atât de mult. Deși nu mai este printre noi, ea și opera sa trăiesc prin gesturile de devoțiune care-i sunt dedicate. Cele două camere ale apartamentului arată ca o peșteră a lui Ali Baba, înțesate de tablouri, de obiecte de artă și de manuscrise. De altfel, unul dintre regretele cele mai puternice ale lui Mircea Barzuca este că îndelungile sale demersuri la Ministerul Culturii, pentru crearea unei case memoriale „Margareta Sterian”, care să permită conservarea în bune condiții a imensului fond documentar aflat la dispoziția sa, nu s-au bucurat de nici un rezultat, nu au primit nici o reacție, indiferent de diriguitorii care s-au succedat la conducerea instituției.
„Creaţia Margaretei Sterian poate fi definită prin înclinaţia spre introspecţie şi transcendent, care trebuie percepută şi ca soluţie de supravieţuire în vremuri de profunde şi brutale schimbări socio-politice. Concepţia sa plastică, ce reprezintă un tip de sublimare a realului cu certe valenţe hasidico-mistice, s-a manifestat prin imaginarea unui spaţiu fantastic, ideal, structurat într-o perspectivă relativă, torsionată, în rezonanţă cu revolta sa interioară. Cromatica bazată pe contraste, tuşa difuză, cu un aspect vitrificat, contribuie la crearea unei atmosfere ireale, desprinsă parcă dintr-o altă dimensiune. Motivul zborului ca eliberare, precum şi tematica inspirată din lumea pestriţă a circului o apropie vădit de opera lui Marc Chagall, cu care Margareta Sterian împărtăşea aceeaşi viziune oniric-melancolică asupra lumii, transpusă plastic în universul mirific al copilăriei.” (Monica Enache). După diferite expoziții retrospective Margareta Sterian deschise prin muzeele de artă din țară, în data de 05 Mai 2022 ora 17:00 se inaugurează la Muzeul Național al Literaturii Române din București, în noul său edificiu din Calea Griviței nr.64-66, expoziția permanentă – atelier ce prezintă o parte din colecția marii artiste Margareta Sterian, donată cu generozitate pentru public și iubitorii de artă de maestrul Mircea Barzuca. Iubitorii operei sale pot vizita acest spațiu dedicat operei marii artiste plastice…
