Sistemul carstic cunoscut mai ales ca Izbucul Izbândiș, din comuna Șuncuiuș (jud. Bihor), deși izbânda finală se mai lasă așteptată, are în componență și Peștera Izbândiș care se recomandă a se vizita numai în compania unei persoane cunoscătoare a locului și cu echipament adecvat. Este una dintre cele mai greu accesibile peșteri din Piatra Craiului. Peștera se dezvoltă în calcare de tip Guttenstein (Anisian), calcare micritice, negricioase, care apar sub forma unor bancuri subțiri. Cavitatea s-a format în faza primară de constituire a drenajului subteran, rămasă acum fosilă prin adâncirea nivelului de bază. Zona principală de captare a peșterii este dezvoltată la contactul dintre formațiunile carstificabile și necarstificabile existente, separate printr-un sistem de falii. Dezvoltarea bazinului de recepție acoperă 22 km2, din care principalele colectoare sunt: Groapa Cărmăzanului și pierderile din Valea Măguranului, prin ponoarele Iacoboaia, Brezului, Olfului, Birăului, Groapa Ilii, Groapa Blidirești, respectiv Ponorul Tomii. Izbucul amintit, are unul dintre cele mai mari debite din Munții Pădurea Craiului, cea ce presupune că toată această apă provine dintr-un sistem carstic pe măsură. Pentru a intra în acest sistem, speologii și-au îndreptat acțiunile spre izbuc și spre peșterile din bazinul său de captare în suprafață de ≈20 km², cât și spre Peștera Izbândiș, a cărei intrare se găsește la ≈20 metri deasupra izbucului.
Peştera a fost cercetată şi consemnată în literatura de specialitate încă din primele decenii ale secolului nostru (E. Bokor, 1921, R. Jeannel et Racovitza, 1929, P. A. Chappuis et R. Jeannel, 1951, H. Kessler, 1942). Golul subteran al peșterii, la care se poate ajunge prin escaladarea unui perete vertical de circa 10 m înălţime, este format dintr-o galerie, în general descendentă cu desfăşurare dentritică, lipsită de formaţiuni stalagmitice, colmatată, în mare măsură, cu depozite aluvionare (argile şi nisipuri), în care s-au găsit resturi scheletice de Ursus spelaeus, Cervus elephus şi resturi de cultură materială primitivă, aflate în prezent în colecţia Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea. Din elementele de ordin morfohidrografic rezultă că Peștera Izbândiș s-a format în faza primară de constituire a drenajului subteran care răzbate la suprafaţa, în prezent, prin izbucul cu acelaşi nume. Biospeologic, peştera adăposteşte coleoptere, diptere, trichoptere, araneide, acarieni şi izopode (L. Vălenaş şi Gh. Drîmba. 1978, p. 285). Explorările subacvatice din system au cerut tributul unei vieți (speologul Gabor Halași), dar nu au condus la relevarea presupusului sistem. Acesta și-a pierdut viața în anul 1984, la adâncimea de -40 de metri. Corpul său neînsufleţit a fost găsit, după lungi şi anevoioase căutări, la o depărtare de 200 metri de la intrare. În anul 2014, speologii de la Speosub au pus o placă comemorativă în acest izbuc în memoria acestuia. Scafandrii speră că această placă montată în adâncuri va rezista în timp, astfel că toți cei care se vor scufunda în Izbucul Izbândiș să își amintească de speologul orădean. L-am cunoscut personal pe Gabi la „Speosportul” de la Izvorul Mureșului. Am cumpărat de la el ceva echipament de escaladă. Eram cu prietenul Iustin Vasilescu și ne aflam la început de drum cu Clubul nostru de speologie „Adâncurile” din Câmpina. Ce m-a frapat la el era neliniștea exploratorului care mai are multe de realizat și colegialitatea cu care întâmpina pe oricine îi cerea un sfat, sau un ajutor. Parcă se grăbea…Un gând bun către ceruri și Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Pornind mai departe în studiul nostru, exploratorii, nici prin peșterile din bazinul de captare nu au putut înainta. În prima fază de explorare în Peștera Izbândiș existau numai galerii fosile, dar munca susținută de decolmatare a dus la descoperirea de noi galerii, unele atingând nivelul apei ce iese la exterior. Astfel peștera „se dezvoltă” și ajunge să aibă galerii fosile și active, ce însumează ≈2 km, dar potențialul ce se prezintă este cu mult mai mare. Ca istoric, în perioada 1976-1999, în zona Măguran-Izbândiș au fost efectuate 102 de ture de lucru (documentate) în cadrul grupului de speologi de la CSA Cluj, mobilizand peste 160 de membri, având ca scop lucrări în diferite puncte, urmărind găsirea accesului spre sistemul Izbândiș. Peștera a fost semnalată în literatura de specialitate încă din primele decenii ale secolului XX. Cel mai semnificativ rezultat a fost atins în 1999, când în urma a 13 ture (conduse de Deák Zsolt) de decolmatare și prin dezobstrucționarea unui pasaj, s-a ajuns într-o porțiune nouă de aproximativ un kilometru. Prin această „poartă” către sistemul presupus, visul mai multor generații de speologi a fost parțial îndeplinită. În prezent lungimea peșterii a ajuns la 1667 metri. Sectorul descoperit în 1999 începe (după primii 120 metri de la intrare) cu un târâș de cca. 25 metri. În această zonă, CSA Cluj a montat o poartă pentru protecția cavității. Aici apar primele formațiuni de picurare și helictite, morfologia porțiunii următoare schimbându-se brusc. Apare o galerie puternic meandrată, înaltă de cca. cinci metri, cu o lățime ce variază între 0,5 și un metru, lipsită de speleoteme. După un laminor se ajunge într-o galerie de dimensiuni apreciabile (80 x 6 x 4 metri). Pe podeaua galeriei, printr-o succesiune de puțuri mai mici care se întâlnesc la un nivel inferior, s-au găsit trei pâraie care debușează într-un lac adânc de trei metri. Se presupune că este locul unde a ieșit la suprafață Halasi Gábor cu ocazia explorării tragice din anul 1984. În acest lac a fost observat și un păstrăv, fapt care dovedește legătura cu exteriorul.
Resurgenţa sau Izbucul de la Izbândiş este situată în versantul drept al Văii Măguran-Izbândiş, în extremitatea de sud-vest a comunei Şuncuiuş. Cursul de apă debuşează dintr-un sifon ce formează la ieşire un lac de formă ovală (8 X 10 metri), aflat pe dreapta văii, la baza unui abrupt în care se înscrie peştera cu acelaşi nume. Izbucul a făcut obiectul a numeroase acţiuni de explorare întreprinse de scafandri experimentaţi, din ţară şi de peste hotare, dar, cu toate sacrificiile de pînă acum, nu s-a reuşit încă să se pătrundă în golurile carstice ce se presupune că ar exista dincolo de acest sifon. Cea mai mare parte a acestui sifon (241 metri), cu o denivelare de 40 metri, se pare că a fost parcursă de Gabor Halași în 1984 când, din motive necunoscute, corpul său neînsufleţit a fost găsit, după lungi şi anevoioase căutări, la o depărtare de 200 metri de la intrare. Din înregistrările făcute rezultă că scurgerea maximă s-a produs în perioada martie – prima decadă din mai 1982 (reprezentînd 37 la sută din volumul total al scurgerii anuale) şi februarie-martie 1983 (43 la sută din volumul anual). Cele mai multe debite aparţin clasei de 100l/s—200l/s) a căror frecvenţă a fost de 47 la sută în 1982 (172 zile) şi de 24 la sută în 1983 (72 zile). Debitul specific al acestei resurgenţe a fost de 17 1/s/km2, iar debitul mediu, în anul hidrologic X. 1981 – IX. 1982, a fost de 530 l/s şi de 340 l/s în anul următor. Debitul maxim s-a înregistrat în luna iunie 1982 (3178 l/s), iar cel minim în decembrie 1982 (92 l/s). La viituri, creşterea debitelor este brutală, maximele producându-se la unu-trei zile de la debut, iar revenirea se face după 9-21 zile de la viiturile din perioada de vară-toamnă. Până nu demult, apele acestui izbuc reprezentau o importantă sursă de energie pentru punerea în funcţiune a unor joagăre şi mori ţărăneşti, ce se aflau în lungul văii, iar în prezent, ca şi în trecut, ele servesc la alimentarea cu apă a gospodăriilor din apropiere, respectiv din Şuncuiuş.
De curând, o echipă de scafandri din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj a stabilit un nou record național de scufundare într-o peșteră inundată, atingând cota de – 129 metri adâncime, în Izbucul Ibzândiș din Munții Pădurea Craiului, județul Bihor, acum la început de an 2024. Echipa ce a „atacat” vechiul record a fost format din trei scafandri (Cristian Irimieș și Flaviu Pop – echipa de vârf și Ciprian Man – sprijin) și a reușit doborârea fostului record de – 121 metri din același izbuc (record ce data din anul 2022), depășind restricția (strâmtoarea) de la această cotă. La adâncimea de 129 metri, scafandrii au descoperit o zonă în care galeria se îngusta și din pricina penalizării de decompresie pe care o aveau la acel minut, scafandrii au decis să se întoarcă. Ei au constatat că peștera continuă descendent, oferind provocări de explorare viitoare. Scafandrii din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, entitate aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, au efectuat, în ultimele luni, mai multe ture de explorare în Izbucul Izbândiș, ca parte a procesului de pregătire continuă pentru intervențiile din lacurile montane din județul Cluj, cunoscute pentru condițiile dificile de scufundare (adâncime și vizibilitate). Pe parcursul acestor ture, scafandrii au reușit cartarea în premieră a acestui izbuc. O scufundare într-o peșteră inundată la astfel de adâncimi necesită o pregătire extrem de minuțioasă. Izbucul Ibzândiș rămâne încă o atracție pentru scafandrii speologi ce doresc să vadă până unde ne „deschide” pământul tainițele sale. Din ce în ce mai dificil și mai îngust, tunelul carstic are încă „porțile deschise”, spre bucuria celor de caută să atingă punctul terminus. Peștera Izbândiș se recomandă a se vizita numai în compania unei persoane cunoscătoare a locului și cu echipament adecvat. Este una dintre cele mai greu accesibile peșteri din Piatra Craiului. (G.V.G.)
Lasă un răspuns