Realitatea e că, la modul de interpretare, de acum, al dreptului internațional, când este mai simplu să „faci” un stat din nimic decât să-l recunoști pe limesul lui istoric, mai repede ar fi creat și recunoscut un stat „făcut”, și nu născut, dintr-o autonomie (acceptată, impusă, nici nu mai contează!), decât unul repus, fie și în părți, în fruntariile lui de altădată… Și ar fi o posibilitate chiar și pentru Palestina… Căci, oare cum ar fi arătat votul din cadrul ONU, pentru ca acesteia să i se recunoască statutul de membru al organizației, dacă aceasta ar fi avut, de exemplu (și nu neapărat utopic), și un statut de candidat cu intenția de aderare la UE?! Cum ar fi arătat drepturile sale statale, plecând de la cele de statalitate, deja recunoscute de ONU de câteva decenii, interpretate prin viziunea de drept (mai ales european) a noțiunilor de colectivități autonomiste, dacă Palestina ar fi avut, nu un statut aidoma Ucrainei, ci Turciei?! Sigur, nu ar fi nevoie de așa ceva pentru că parcursul istoric este oricum unul singur… Iar Israelul are de ce să fie furios și să se isterizeze la adresa votului membrilor ONU! Pentru că organizația este, înainte de toate, una a națiunilor lumii… Inclusiv a națiunilor fără frontiere, fără un limes… Iar acordarea palestinienilor a statutului de membri cu drepturi de pline ar însemna, de facto, recunoașterea lor ca națiune, ceea ce, dacă ar fi coroborat cu noțiunea, deja acceptată, a statalității lor, ca formulă juridică de drept internațional, ar putea duce la un parcurs istoric, „în oglindă”, cu drepturile și beneficiile date israelienilor în crearea unui stat după al doilea Război Mondial. Mai ales că vorbim atât de un principiu, statalitatea, recunoscut de ONU, cât și de un limes istoric ce ar fundamenta „recrearea” ca stat nou, prin apariția și recunoașterea de către celelalte țări membre ONU ca un nou stat pe harta lumii, cu tot „conținutul” juridic specific. Or, pentru a împiedica asta, Israelul ar face orice… Și nu ar distruge doar „Carta ONU”, în mod ostentativ, chiar în fața plenului organizației, ci ar distruge însăși Organizația Națiunilor, prin decredibilizarea și atacarea acesteia din interior.
De altfel, prin tot ceea ce face acum, Israelul merge, nu doar pe un fir foarte delicat, ci pe linia de declanșare a haosului… Pentru că distrugerea actului de căpătâi al organizației, de către ambasadorul Israelului la ONU, dar, mai ales acuzația că „Ați deschis Națiunile Unite unor naziști contemporani!”, ar fi putut fi urmat de un vot majoritar de suspendare temporară a țării din organizație. Adică acea provocare prin care Ierusalimul caută să acționeze „neîngrădit” (din perspectivă juridică, de drept internațional, căci, practic, oricum o face prin crimele în masă) în principul său devastator de „tabula rasa”. Pentru că eventuala recunoaștere a palestinienilor ca având un statut de membri, și nu neapărat cu drepturi depline, ar duce la recunoașterea și mai rapidă, mai repede poate chiar decât curgerea firească a istoriei, a unui stat, nu într-un limes istoric, ci între granițele unui drept juridic internațional.
Din acel moment, lucrurile s-ar complica major… Nu doar pentru Israel, ci pentru întreaga lume. Pentru că un stat, nu al palestinienilor cu drept de statalitate, ci al unei țări conturate pe această statalitate, ar duce la un sprijin major, și deja „de drept”, al lumii arabe către Palestina. Și ar însemna, nu doar ațâțarea unei cenuși mocnind, ci aprinderea unui nimicitor foc al lumilor. Al lumii vechi luptând pentru recunoașterea ei în această nouă lume. Una deja ea în ruine, deci nu vechiul ar fi, a priori, cel mistuit, ca îndreptare istorică ori răzbunare…
Lasă un răspuns