Pe lângă celebrul monument „Obelisc” și epava navei Evangelia se înscrie printre simbolurile Costineștiului, cunoscuta „stațiune a tineretului” de odinioară. Celebra epavă a navei Evangelia zace in apele Mării Negre din noaptea de 15 octombrie 1968, când a eșuat în apropiere de plajă. Construită pe șantierul naval Harland & Wolff din Belfast, Irlanda de Nord, același șantier unde a fost realizat și celebrul vas Titanic, nava Evangelia a aparținut armatorului grec Aristotel Onassis, unul dintre cei mai bogați oameni din lume. Una dintre legendele legate de naufragiul navei spune că incidentul a fost provocat intentionat de căpitanul navei, la ordinul armatorului grec, pentru a putea obține despăgubiri considerabile din asigurări. Această ipoteză este întărită de faptul că nava mai avea doi ani până a fi trimisă la casare. Asiguratorii au refuzat însă să acorde prima armatorului grec, în urma constatărilor făcute de autoritățile române. O altă ipoteză privind naufragiul, dar foarte puțin credibilă, este că echipajul ar fi confundat Costineștiul cu Constanța din cauza luminilor de pe plajă. Este puțin probabil să se fi întâmplat acest lucru deoarece în anul 1968 Costineștiul era dar un mic sat de pescari, nefiind amenajat ca stațiune, iar instrumentele de navigație erau în perfectă stare de funcționare, după cum s-a constatat ulterior. Pentru că recuperarea navei presupunea costuri mult prea mari, aceasta a fost abandonată, intrând în patrimoniul statului român și devenind simbolul Costineștiului. Astăzi, cei care vor să își testeze limitele și să-și încerce curajul pot ajunge la epavă fie înot, fie cu o ambarcațiune. Din păcate, nava a căzut pradă hoților de fier vechi, care au dezmembrat foarte multe bucăți de metal din navă.
Legat de aliniamentul actual al malului marin, geologii au menționat faptul că: „Avem o fotografie cu o structură militară din anii ‘40 (o cazemată din Al Doilea Război Mondial din Costineşti) în care ea este pe mal, la o distanţă de 15-20 de metri (de ţărm – n.a.)”, spun geologii. Acum, cazemata este în apă, la cel puţin zece metri de mal. „Estimarea cea mai frumoasă este că s-au erodat în jur de 40 de metri din mal”, completează aceștia. Cazemata se află în apropierea epavei Evanghelia. În anii 80 ai mileniului doi, în anul în care „Speosportul” a avut loc la Costineşti – staţiunea tineretului, aveam să trăiesc o experienţă cu totul şi cu totul deosebită. Eram preşedintele şi membru fondator Clubului de speologie sportivă „Adâncurile” din Câmpina – Prahova. Cunoscusem de ceva timp câţiva tineri de la Clubul de speologie „Silex” din Braşov, cu ocazia Simpozionului de Carstologie Teoretică şi Aplicată de la Băile Herculane. Căzusem de acord că vrem să fim prezenţi şi la această manifestare organizat de speologi.
Înainte de plecare tatăl meu mi-a spus că mama a visat că voi avea o mare cumpănă, de viaţă şi moarte; să am grijă ce fac. Am pornit la drum şi odată instalat la Hotel Forum, am uitat complet de gândurile negre. Întâlnirea cu colegii speologi de la „Silex”, cât şi cu colegii de la alte cluburi din ţară, a însemnat tot atâtea momente de bucurie. Au fost expoziţii de fotografii realizate în mediul carstic, expoziţii de hărţi, de echipament, proiecţii de filme, de diapozitive, comunicări ştiinţifice, aplicaţii practice, prezentarea rapoartelor de activitate ale cluburilor şi cercurilor de speologie, apoi concursurile… Toate acestea, cât şi marea, chiar dacă eram în luna noiembrie, erau minunate! Dar, într-o zi de duminică, când echipele de speologi –alpinişti au pornit cu maşinile spre Cheile Cheii, unde urma să aibă loc una dintre probele practice, noi – eu şi cei patru colegi de la „Silex” – am rămas să colindăm pe plajele pustii. Era puţin soare şi senzaţia că acum, atât întinderea de nisip auriu, cât şi albastrul marin ne aparţin numai nouă, ne-a făcut să pornim chiar pe dantela valurilor ce se loveau de mal. Urcaţi pe câte o piatră, aşteptam ca valul să lovească baza falezei, iar apoi când acesta se retrăgea, alergam pe nisipul ud cât puteam de repede, spre un alt loc mai înalt ce ne putea adăposti momentan. Ne apropiam încet-încet de locul unde puteam fii cel mai aproape de ciudăţenia ce a atras şi atrage atâţia curioşi, Epava de la Costineşti. În apropiere, la baza falezei prăpăstiose se afla o cazemată din beton, construită în timpul războiului. De sus, de pe mal, pornea către aceasta o scară cu multe trepte de beton ce deservea trupele care probabil coborau pe ea, spre a se adăposti în celula de beton inepugnabilă a cazematei. Am trecut primul pe sub scara înclinată ce parcă rezema malul, privind atent pe unde calc, să nu mă ude valul ce tocmai se apropia de mal.
Până la intrarea în cazemată am călcat pe nişte blocuri de beton aşezate dezordonat în bătaia valurilor. Am pătruns în semiobscuritatea cazematei. Pe jos erau alge mai mult sau mai puţin putrede şi scoici, iar în rest nimic. Doar gurile de tragere se conturau luminoase în acel spaţiu întunecat. Am dat un mic ocol camerei circulare, apoi am ieşit afară. Ceilalţi colegi m-au întrebat ce este acolo, iar eu i-am invitat să vadă cu proprii lor ochi, neexistând nici un pericol real. Ei au intrat, iar eu eram singur cu picioarele pe blocurile de beton din faţa cazematei, când, parcă apele s-au amestecat cu aerul, cu cerul, – ca atunci când ameţeşti – aveam senzaţia că sunt singur într-o altă lume. Într-un timp ciudat, parcă dilatat, am auzit o voce ce venea parcă din interiorul meu şi îmi spunea: „-Fugi! –Fugi imediat!” Ca într-o transă am început să alerg, după cum îmi dictase vocea. Uitasem de colegii din cazemată, de tot, uitasem unde sunt şi alergam peste blocurile de beton, din piatră în piatră, apoi pe sub scara de beton…Atunci am simţit cum pe ceafă îmi curge ţărână de sus. Am privit întracolo şi, iată, deşi nu plouase, nu bătuse vântul, nu fusese vreun cutremur, o fisură mare se deschidea în partea de sus a falezei, chair deasupra mea, eliberând mastodontul de beton al scării, care s eprăbuşea chiar peste mine. Atunci, îngrozit, am alergat cât am putut de repede, dar valul care tocmai lovise malul argilos al falezei, învârtea nisipul de sub tălpile mele. Aceasta mă ţinea pe loc şi simţeam parcă, răcoarea rafalei de aer comprimat ce preceda căderea scării de beton. Eram între ciocan şi nicovală. Cu tot elanul de care am fost în stare m-am aruncat în faţă, ca într-un plonjon disperat. Mastodontul de beton a căzut în mare, ridicând valuri. Pescăruşii ţipau strident, zburând prin aer. Căzut în apă cum eram, mi-am pipăit picioarele, să văd dacă nu cumva sunt sub blocul de beton. Eram întreg şi sănătos. Eram ud, dar sănătos. M-am ridicat în picioare şi am constatat că am reuşit să devansez lovitura scării cu o jumătate de metru. Strigătele colegilor de la „Silex” m-au readus la realitate. Ce s-a întâmplat ? Cum am ajuns acolo ? Iată câte întrebări fără răspunsuri. De ce oare, în ziua aceea, la cea oră, vechea scară masivă de fier-beton s-a desprins din mal şi a căzut ? Acela ce mi-a vorbit a fost oare îngerul meu păzitor? Visul mamei mele a fost o prevestire ? putem schimba destinul sau nu? Ajuns la mal, am povestit colegilor ce mi-a spus tata acasă, înainte să plec. Apoi am îndemnat la o baie în mare adevărată, căci oricum nu mai aveam haine uscate la mine. Reîntors acasă după Speosport, nu am povestit nimic părinţilor. Şi aşa, cu greu îi convingeam să pot pleca în explorările mele speologice. Dar iată că, la două săptămâni, mama visează altceva – nepoţica cea mică purta o ţigară aprinsă în gură – şi spune că un pericol de foc se va abate peste casa sorei mele, ce locuia în oraşul Băicoi. A doua zi aflăm că, din cauza unei scăpări de gaze, una din sobele aflate în casa sorei mele a explodat. Din fericire nu a fost nimeni rănit. Atunci aveam să povestesc şi eu cumpăna pe care am avut-o la Costineşti… Iar pe plaja unde se ridica Obeliscul, după „evenimentul” cu cazemata, pentru că bătea vântul destul de puternic și răscolea nisipul, am cules cu colegii de la „Silex Brașov” monede pierdute în vară de turiști și am mers apoi la bere, pe o terasă.
Deşi la un moment dat controversat, Obeliscul rămâne principalul obiectiv turistic al Costineştiului, acesta reprezentând locul preferat de întâlnire a tinerilor şi un punct de reper pentru toți turiștii, în special vara. Plaja de la Obelisc este plină de turiști. Cupluri, familii și prieteni vin aici să se relaxeze și să se distreze. Această zonă este mai lată și oferă posibilitatea de a practica sporturi pe nisip, cum ar fi fotbalul și voleiul. Care este istoria Obeliscului? În 1969, arhitectul dobrogean Wilhelm Demeter a construit Obeliscul, un monument de 12 metri înălţime. Din nefericire, Obeliscul a fost distrus de inundații în anul 2005 și nu a mai putut fi recuperat de sub mormanele de nisip. Un an mai târziu s-a decis reconstruirea sa, iar Obeliscul a fost înălţat, fiind mult mai solid şi mai impunător, măsurând de acestă dată 18.5 metri şi cântărind 200 de tone. La inaugurare, pe 3 iunie 2006, patru elicoptere survolau deasupra Costineștiului. Obeliscul este înconjurat acum de 12 tabureți de piatră și patru proiectoare, fiecare luminându-l cu altă culoare. Obeliscul a fost reconstruit tot de către Wilhelm Demeter, acesta susținând că nu va mai putea fi distrus de nicio viitură în viitor. În literatura ocultă Obeliscul are forma unui iadeş, reprezentând un simbol masonic, din cauza formei sale – despicată și excentrică. Inițial, a fost folosită emblema celor trei cercuri concentrice, aceasta jucând un rol foarte important în credințele oculte. Iadeșul simbolizează „Cele Trei Lumi” ale creației divine, fiecare dintre cele trei cercuri având același centru. Acum, pe plaja de la Obelisc se realizează concerte live, show-uri de stand-up comedy, activităţi sportive, concursuri, chiar şi emisiuni transmise live de pe plajă. Cluburile, barurile și discotecile găzduiesc petreceri tematice cu formații, artiști și mulți disc-jockey renumiți, atât din țară, cât și din străinătate. Tinereţea învăluie vară de vară plaja simbolizată de Obeliscul din Costineşti și aruncă câte o privire plină de curiozitate și mister în largul mării, către epava navei Evanghelia…
Lasă un răspuns