La Muzeul Național de Istorie a României s-a deschis expoziția „Revendicând pământul”, realizată în cadrul proiectului cultural „Tradiție în lut – în siajul artiștilor ceramiști”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. În cadrul expoziției s-a urmărit aducerea în prim plan, pentru publicul profan, dar și pentru specialiști, a unor tipuri ceramice păstrate din neolitic până în prezent, cu schimbările inerente ale ornamenticii și, mai mult sau mai puțin, ale formelor. Prezentarea adusă în fața vizitatorilor începe cu ceramica din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea și ajunge până aproape de prezent. Expoziția este structurată pe mari regiuni geografice, istorice și etnografice (Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania, Crișana, Banat, Moldova), punându-se în valoare diversitatea ceramicii tradiționale specifice fiecărei zone. Când spunem ceramică, ne gândim la vasele din argilă, de diferite tipuri: ulcioare, căni, blide, străchini, farfurii, gazornițe, castronoaie etc. Vor fi expuse, de asemenea, și alte piese, de tipul cahlelor sau țiglelor, manufacturate în cadrul unor mici ateliere sau făbricuțe, care astăzi nu mai există. În cadrul expoziției sunt prezentate și jucării sau forme ceramice în miniaturăꓽ pușculite, clopoței, fluiere, mărțișoare, ulcioare, farfurii etc. Proiectul își propune valorificarea tandemului colecții particulare – colecții muzeale, dar și readucerea în atenția publicului a unei lumi pe cale de dispariție, prin etalarea unor asemenea opere de artă de factură populară, care exprimă specificul zonelor etnografice și geografice românești. Multe dintre aceste piese sunt unicat și nu au mai fost expuse până acum.
Expoziția de la Muzeul Național de Istorie a României conține piese remarcabile, din centre consacrate, cum sunt cele de la Vlădești și Horezu, provenite de la colecționari renumiți, precum Barbu Slătineanu, alături de o parte din colecția „Sergiu Sorin Popescu”. Aceasta din urmă, cuprinde peste 1100 de piese, incluzând și ceramică de secol XIX (sau chiar mai veche), ce provine din centre ceramice de pe tot teritoriul României. Proiecte expoziționale similare vor fi organizate la sediile muzeelor partenere, Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR) și Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat (MMRS). Fiecare instituție muzeală va expune obiecte din colecția proprie și din colecția „Sergiu Sorin Popescu”. Partenerii Muzeului Național de Istorie a României în cadrul Proiectului „Tradiție în lut – în siajul artiștilor ceramiști”, implementat în perioada februarie – noiembrie 2024, sunt: Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR), Muzeul Județean Teleorman (MJT), Muzeul Județean Buzău (MJB), Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat (MMRS) și Unity in Values Interconfessional Association (UIV). Lutul, ca material de construcție și materie primă pentru o multitudine de obiecte casnice și artefacte, a oferit omului una din principalele șanse ale evoluției. Prin descoperirea plasticității acestuia, dar și a faptului că, trecut prin foc putea căpăta duritate, schimbându-și caracteristicile, lutul a ocupat un loc important între materiile prime accesibile. Din lut s-au făcut pereții construcțiilor (și lemn), sau creat recipiente și statui. Până la abordarea osului, a pietrei și a sticlei, iar apoi a metalului, omul s-a folosit de lut.
*
Depozitul din epoca bronzului de la Ulmi – Liteni (jud. Iași) expus la Muzeul de Istorie a Moldovei
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași are piese de excepție în colecțiile Muzeului de Istorie a Moldovei. Printre acestea și un depozit de bronzuri descoperit în anul 1957 în localitatea Ulmi-Liteni (astăzi Liteni, com. Belcești, jud. Iași). Atribuit perioadei Bronzului târziu, într-o etapă corespunzătoare civilizației Noua (secolele XIV-XII î.Hr.), depozitul este alcătuit din mai multe piese cu rol utilitar (seceră, celt, cuțit, pumnal, dăltițe) dar și din câteva obiecte de podoabă (pandantive, verigi, brățară, mărgele) realizate din bronz sau din pastă sticloasă. Privind această săpăligă de 3400 de ani se poate observa faptul că se căuta frumosul și armoniosul în tot ceea ce se făcea, arta împletindu-se cu meșteșugul. Vasele de ceramică erau modelate diferit, erau colorate la fel ca textilele ce se realizau la războaiele de țesut verticale, casele erau vopsite cu diferite simboluri, iar uneltele căpătau și ele forme și valențe umane sau aflate în vecinătatea societății.
Depozitele de bronzuri, fie că sunt formate dintr-un singur tip de piesă sau conțin mai multe tipuri de obiecte (cum este și cazul de la Ulmi-Liteni), reprezintă un fenomen caracteristic epocii bronzului și începutului epocii fierului nu doar pentru spațiul românesc, ci și pentru un areal foarte vast. Motivele care stau la baza „tezaurizării” anumitor categorii de obiecte nu sunt cunoscute cu exactitate. Cele mai multe descoperiri de acest fel au un caracter votiv, care, cel mai probabil, este determinat de o motivație de ordin religios, dar nu este exclusă nici posibilitatea unor practici sociale complexe. Este posibil ca să existe o credință a întoarcerii la natură a tot cea ce am scos și folosit un timp, spre liniștea Mamei Planetare. Sau popoarele europene foloseau acum 3.500 de ani diverse forme de bronz pe post de bani primitivi, iar îngroparea acestora asigura ascunderea în fața potențialelor pericole și tezaurizarea lor pentru viitor. Ceea ce este demn de semnalat este modalitatea de finisare și de ornamentare artistică a acestora. Nevoia de a „încondeia”, de a pune amprenta personală a celui ce s-a implicat, oferă acestor artefacte o notă majoră în prezentare, demnă de a fi admirată și prețuită. (Grupaj de G.V. Grigore)
Lasă un răspuns