Schiţarea în piatră…

De Ziua Culturii Naționale a anului 2024 am fost prezent la acțiunea culturală organizată la Casa Corpului Didactic din județul Ilfov, aflată în localitatea Brănești. Minunatele gazde au făcut astfel încât ca lucrările evenimentului cultural au fost „supravegheate” de un bust poetului național Mihai Eminescu creat de sculptorul Stelian Bâscă, fost profesor la Școala Gimnazială din Dobroești. Așa am devenit curios și am încercat să aflu cât mai multe despre acest artist al Ilfovului. Stelian Bâscă s-a născut in localitatea Măcin, din județul Tulcea, în anul 1928, la 19 octombrie. În perioada 1979 – 1982 a urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secţia muzeologie (unde a avut profesori pe Cornel Medrea și Ion Vlasiu), iar între anii 1961 – 1964 și-a completat studiile în cadrul Institutului de Pedagogie din Bucureşti. Stelian Bâscă a fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. A plecat dintre noi la 21 Decembrie 2014.

Dintre expozițiile sale de picture sau sculptură, menționăm: ianuarie 1997, la Galeriile Orizont; la 2 octonbrie 1998: Hanul cu Tei; la 3 februarie 2001: Hanul cu Tei; 27 noiembrie 2001 și 15 iunie 2003: la Casa Corpului Didactic Brăneşti din Ilfov; 15 august 2003: Căminul Artei; 5 Octombrie 2003: Salonul Artelor Giurgiu; 1 August – 12 Septembrie 2005: Galeria Simeza (Invitat al pictoriţei Otilia Borș); 30 Noiembrie – 13 Decembrie 2005 -Galeriile Orizont etc.

Participă și la expoziții de grup la Arad; Târgoviște; Făgăraș; Sibiu; Brasov; Bistriţa-Năsăud; Tulcea; Galaţi precum şi la Saloanele Moldovei la Chișinău – 2002. Din anul 1970 a participat la majoritatea expoziţiilor cu caracter republican sau municipal şi la Salonul Naţional de Artă 2001; Salonul de Artă – Buzău 2004; Salonul de Sculptură – Bucureşti 2004; Salonul de Sculptură mică – Galeriile Orizont 2004; Salonul de Artă – Bârlad 2005. Din lucrările sale sculpturale avem amplasate la Olteni (lucrare tăiată în stânca muntelui), Rodbav, Răstoliţa (tăiată în granitul muntelui), Homorod, Poiana Răcari, Măcin, Fundeni, Dobroeşti, Bucureşti.

La Dobroești a fost ridicat monumentul „Poarta cu Domnitori”- foarte interesantă ca ansamblu sculptural, iar lucrarea „Salvați copii” a fost amplasată la Academia de Poliție din București. Mai avem lucrări afiliate, aflate în colecţii particulare, precum „Colectia Ion Suciu” – sculptură; „Colectia Dr. Mihnea Ionescu” -sculptură, picture; „Colectia Dr. Cristian Popescu” –pictură; „Colecția „Dr. Ionescu Crânguri” –picture. Alte lucrări au plecat spre Franţa (Colecția Dumas), Olanda, Siria (Colecția „Omar Akali”). Pe pictură, în acuarelă, ulei, zgrafitou, a pictat la Fundeni și Ghergani. Pe grafică sunt ilustraţiile făcute pentru Ziarul „Luceafărul Bulgar”. A făcut și ilustraţiile la volumul de poezii al poetei Negruşa Dumitra.. Pentru întreaga sa opera, Stelian Bâscă figurează în „Enciclopedia Artiștilor Contemporani” (Vol. 5 – Editura ARC2000). Originalitatea și maniera de lucru a acestui artist plastic ce a lucrat și cu dalta și cu pensula, este una unică.

„Tăiatul direct în piatră, marmură, granit; schiţarea viitoarei lucrări direct pe piatră; schiţarea de compoziţii la dimensiuni foarte mici, modelată în lut, arsă sau colorată; nu măresc și nu insist pe modelaj.” ne transmitea artistul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*