
Firește că este panică la Bruxelles! Și de aia și pun ăia toate tunurile pe noi!… Să ne țină în lesă, în celula petic de UE pe care ne-au trasat-o… Nu cumva să le facem un șotron și să se trezească fără trei mari țări în UE!… Pentru că, dacă trecem peste amenințările scârbavnice ale comisarilor UE, ale unor europarlamentari, mai ales de ai noștri, și am face, pentru început, propriul spațiu de liber tranzit dimpreună cu Bulgaria și Grecia, am constata, nu doar că acesta ar fi, logistic și economic, funcțional, ci am avea ceea ce în acestă formă de UE nu mai există: libertatea deciziilor… Ba, am putea duce lucrurile mai departe, structurând, din acestă primă formă de reorganizare a reindependenței, o uniune a libertăților recâștigate, redobândite… Am putea fi chiar inițiatorii singurei uniuni viabile de mâine: cea a suveranităților… Am putea scrie istorie, nu ca RoExit, ci parte a treime de „exit” -uri din UE…
De aici și acțiunile deja mârlănești ale Uniuni Europene la adresa noastră, prin forțarea de a ne trece apartenența la UE în Constituție! Iar prin aceasta, imposibilitatea de a mai accede în vreo structură juridică internațională, și nu doar una de tip economico-financiar, ci și aceea a promovării păcii, fără acordul suprem al Bruxelles -ului… Pentru că, dacă vom permite modificarea Constituției României, și transformarea ei într-o lesă pusă în mâinile birocraților europeni, ne scoatem singuri în afara legii dreptul de a ne alege noi formele de organizare economică și regională… Iar pentru a ne împiedica în ceea ce ar putea deveni o lance a suveranității națiunilor în Europa de mâine, Bruxelles -ul și-a trimis ciracii, dulăii dar și căței trădători ai intereselor noastre, să ne avertizeze… Să ne atenționeze și, eventual, să ne sancționeze… Și da, faptul că au ieșit la rampă cu impunerea unei neaderări la un spațiu comun de tip „Schengen” cu Bulgaria și Grecia, arată că știu bine că acesta ar funcționa!… Și ne servesc, pentru că birocratul de Bruxelles rămâne același fudul tare de cap, inclusiv motivele pentru care o asemenea structură româno-bulgaro-greacă ar funcționa… Căci, am pune, printr-un asemenea spațiu comun, presiune pe frontiera cu Ungaria… Iar de aici putem creiona singuri calamburul în care am putea împinge actuala UE (sigur, dacă am avea politicieni și guvernanți dedicații țării), prin faptul că dacă am atrage și Budapesta în acest „Schengen” româno-bulgaro-grec, nu doar am pune presiune pe UE prin „pârghia” împinsă spre frontiera Austriei, dar am deveni o forță regional-economică în fosta (deja) UE… Și ca întindere teritorială, și ca procent din populația europeană, și ca nivel al fluxurilor comerciale pe principalele rute ale Europei (pe care astăzi le controlează și le gestionează UE pe spuza noastră)…
Și am mai putea face un pas uriaș… Pentru că într-un asemenea spațiu liber de deciziile birocraților și impostorilor de la Bruxelles, am putea aduce alături și Moldova, putând împlini Unirea cu sora noastră, nu în interiorul UE (mișcare tot mai utopică nefiind în interesul Bruxelles -ului), ci în interiorul unui minischengen extins…. Mai mult, într-o Europă Centrală desolidarizată din cauza poticnirilor în fluxurile de migranți, am mai avea un avantaj: afinitatea geo-strategică… Pentru că afinitatea noastră cu Bulgaria și Grecia este oricum cu mult mai consistentă decât ceea ce ne mai leagă de visul „european” al acelora care doar s-au folosit de noi, de resursele și bogățiile noastre, de piețele de desfacere, de rutele de transport…
Dar pentru a nu transforma această șansă în funia de gât a coloniei ajunsă la scadența suportabilității jafurilor și pauperizărilor la care a fost supusă, trebuie să stăm pavăză Constituției noastre, și a atașamentului doar la valorile noastre strămoșești, fiind gata să ne asumăm acorduri în afara reglementărilor diktate de la Bruxelles… Și, desigur, se impune o curățare a clasei noastre politice, o „lustrație” în numele suveranității și naționalismului, de toți aceia care au făcut doar jocul unei Uniuni Europene puse pe exploatarea țărilor de care s-a folosit pentru propriile interese de găști și infracționalitate de crimă organizată central-europeană…
Lasă un răspuns