Întrebarea, de fond, nu mai este aceea, a fibrei „râmului” de neam și țară, dacă mai suntem aici?!… Adevărata interogație a acestei „prezențe” fantomatice a necontinuități de neam și țară, care zdrelește din ființa noastră, din istoria, din valorile, resursele, din însăși prezențele de-a lungul timpurilor, este: de când nu mai suntem aici, de fapt?… De când ne-am abandonat țara? De când ne-am abandonat pe noi? De când ne-am abandonat viitorul? Pentru că, deși suntem umiliți, batjocoriți cu jumătăți de măsuri „europene”, capcane de desfrânare pentru interesele vremelnice ale politicienilor noștri trădători (și nu doar cei venetici) și acel totul pentru binele fiscal-financiar al Europei, nu mai avem nici un glas, nici un vârf de peniță, nici măcar un dans al pinguinilor mimând eventualele proteste împotriva UE. Împotriva politicilor și atitudinilor ei anti-europene… Și este poate bizar… Dar totul are un înțeles acum… Iar paradoxul este doar o altă uneltire adânc brăzdată în atitudinea noastră neschimbată: cea de angoasă față de alții… Or, când exploram ceea ce mai era încă bun în UE, ca norme, valori și ținte ale viitorului, ne răsuceam pentru ipotetice și nonlogice, atunci, RoExituri… Iar astăzi, când sunt cu adevărat motive, nu de RoExituri, ci de greve fiscale de națiune față de funcirile UE, nu se mai aude nici măcar un schelălăit din partea animalelor politice de mai agârț, cândva atât de furioase și radicale… Și chiar dacă avem, cel puțin de când Austria ne batjocorește cu blocajele ei, motivul fundamental pentru a stopa, justificat, parte din plățile de contribuabili către UE, totuși, nu mai există nici măcar un oscior de mișcare anti-europeană azvârlit către masa celor ce tot ocârmuiesc țara… Chiar dacă blocajele puse de Austria, dar și atitudinea partinică acesteia a Europei, ne dădeau dreptul să ieșim din UE, nu doar fără a plăti penalități, ci de a cere despăgubiri pentru tot ceea ce ni s-a luat, ni s-a impus, ni s-a furat, s-a devalizat, ca plăți și comisioane ale accesului în paginile tratatului comun… Sigur, nu era cazul unui RoExit… Pentru că nu am fi recuperat nici măcar o zecime din ceea ce au plătit acei politicieni ai trădării… Și nu era vorba doar de banii pierduți prin cedarea piețelor și a producțiilor naționale agro-industriale… Ci de însăși demnitatea noastră…
Dar nici măcar astăzi nu avem curajul, interesul, mândria de a trage noi o linie peste socotelile impuse de UE… Să vedem, procentual, cât din taxele și impozitele plătite de cetățenii și firmele românești ajung în bugetele noastre și cât acoperă, de fapt, din deficitele UE… Pentru că tot ceea ce suportăm la nivel de costuri cu migranții, refugiații și susținerea unei Ucraine fățiș nerecunoscătoare (și care, când va avea un cuvânt oficial de spus în cadrul UE, a acelei uniuni ucrainizate, se va îndrepta fără nici o remușcare împotriva noastră), toate acestea înseamnă bani luați din binele nostru și al țării… Doar că nu poartă încă titulatura de capitol fiscal de funcire, prin taxe și impozite, datorate Bruxellesului… Nu încă… Dar se apropie momentul… Clipa în care, peste taxele noastre de contribuabili de țară, se vor așeza cele de contribuabili UE… Care nu doar că vor fi mult mai mari, dar le vor înghiți, ca posibilități de dezvoltare și repornire, prin acel noi înșine, a motoarelor economei naționale, pe cele autohtone…
De altfel, plătim deja și în mod oficial astfel de contribuții, din taxe și impozite, către funcirea europeană… Prin toate acele aberații de taxe ecologice pe ambalaje și deșeuri, precum taxa pe plastic introdusă de Bruxelles… Ori taxele pe emisiile de carbon și profiturile multinaționalelor… Care vor merge spre funcirea europeană, nu spre impozitele de țară menite să susțină dezvoltarea propriei economii… Doar că nimeni nu cere în parlament un opis al ponderii acestora…. Pentru că nu ne interesează?… Sau pentru că nu mai are pe cine să intereseze?…
De aceea, asistăm și la această mascaradă a despovărării de griji despre răul fiscal al acestui an promovată de anumiți politicieni îndulcind amarul cu vestea că tot ceea ce se taxează și se impozitează în acest an va părea un joc de artificii față de răul ce va urma… Din clipa în care Bruxellesul va prelua funcirea fiscală a statelor membre, începând cu acelea care deja au lăsat din mână orice protecție și securitate națională…. Pentru că UE are nevoie din ce în ce mai mulți bani… Și deja nu mai este doar o aducere în discuție ca posibilitate, ci o punere pe tapet a iminenței momentului în care cetățenii UE, din nou, „la început” doar unii dintre ei, vor fi obligați să plătească și taxe europene, nu doar pe cele proprii, naționale… Și care vor prima ca nivel de colectare, de recuperare și punere de popriri pe conturile „euro”contribuabililor…
