Sunt multe cetățile și așezările studiate în perioada „comunistă”, dar atunci rezultatele apăreau doar în revistele de specialitate ale muzeelor, sau cel mult în „Magazin Istoric”. Astfel putem spune și despre așezarea fortificată de pe dealul Titelca (jud. Bacău) care „reprezintă” o înălțime în orizontul vizibil de 15 metri față de lunca Siretului pe care se află această așezare fortificată din Epoca Bronzului mijlociu, declarată monument istoric cu cod LMI BC-I-s-B-00753. Fortificația este situată în arealul administrativ al comunei Valea Seacă din județul Bacău. Cele mai vechi urme de locuire din perimetrul sitului provin din Neolitic. Caracterul așezării, apărată de două șanțuri și de albia pârâului Valea Seacă a fost cel de acropolă, în jurul acesteia gravitând mai multe așezări mai mici. S-au identificat în total 3 straturi de locuire, cel mai vechi având ca sursă perioada fazei Precucuteni II a culturii Cucuteni, cel intermediar perioada fazei târzii (B) a culturii Glina III-Schneckenberg și cel superior perioada fazelor Ic3-Ic2 ale culturii Monteoru. Ocupațiile principale ale locuitorilor din așezarea Monteoru erau agricultura și creșterea vitelor. Aceștia se ocupau, de asemenea, cu torsul și țesătoria, precum și cu vânătoarea.
Așezarea este situată pe teritoriul fostului sat Mândrișca, pe terasa Morăriei (terasa mijlocie a Siretului), pe o movilă desprinsă din respectiva terasă datorită eroziunii provocate de pârâul Valea Seacă. Descoperirile au fost făcute în partea de sud-vest a promontoriului desprins din terasă, fiind localizate pe dealul situat la 300 metri. (350 metri după o altă sursă) est de șoseaua E85 și la 150 de m de Magistrala CFR 500, respectiv de porțiunea acesteia dintre Adjud și Bacău. Înălțându-se cu aproximativ 15 metri deasupra luncii râului, dealul avea maluri abrupte și era mai accesibil în partea de vest. Actual, acest avantaj al înălțimii nu mai există, fiind distrus de buldozere înainte de 1989, în contextul necesităților Cooperativei Agricole de Producție locale. Primele cercetări pe teritoriul satului Mândrișca au fost realizate în anii 1951-1952, de un colectiv (care-l includea și pe Radu Vulpe) și care, la acea vreme efectua săpături la Poiana (Jud. Galați). Ulterior, săpăturile s-au reluat în vara anului 1959 și s-au extins și în anul 1960, fiind efectuate și câteva sondaje de informare, în punctele numite de la Țintirim (situat în arealul satului la Cucova), precum și pe alte două promontorii ale aceleiași terase a Siretului, situate la sud de Mândrișca, la marginea localității Sascut. În aceeași etapă arheologică s-au realizat și o serie de cercetări de suprafață: • pe teritoriul satului Cucova, în punctul numit „La Tarabă”; • la doi kilometri nord de Mândrișca la „Puțul Poștei”, la 30 metri nord-vest de fântână și la 4 m nord de drumul care leagă lunca Siretului de șoseaua națională; • pe Titelca Mândrișcăi și în împrejurimi (la marginea estică a localității, pe marginea drumului ce duce spre Rogoaze); • la sud–sud-est de localitate, la punctul de la „Duruitori”, unde s-au construit silozuri lângă grajdurile ridicate pentru Cooperativa Agricolă de Producție; • la circa 1,5 kilometri sud de „Duruitori”, la „Punctul cu vii”; • pe terasa sudică a Mândrișcăi.
Așezarea aparține în principal de Cultura Monteoru, de fazele Ic3-Ic2 ale acesteia. Stratigrafic s-au identificat pe Titelca Morăriei trei straturi de locuire, Mîndrișca I și Mândrișca II (ultimul aparținând culturii Glina-Schneckenberg, parțial distrus de locuirea următoare) și cel aparținând Culturii Monteoru, cu trei niveluri: III a, III b și IIIc. Stratul Mândrișca I aparține fazei neolitice Precucuteni II, de sfârșit și nu depășește faza de tranziție de le Precucuteni II la Precucuteni III. Caracterul așezării a fost cel de acropolă, în jurul acesteia gravitând mai multe așezări mai mici. Necropola cu morminte de înhumație aparținând aceleiași culturi, descoperită în fosta vatra a satului Valea Seacă, s-ar putea să aparțină așezării de pe dealul Titelca. În stratul neolitic Mândrișca I (cu grosime de aproximativ 0,45 m), locuințele descoperite (distruse prin incendiu) erau de formă dreptunghiulară, fiind fără platformă și cu pereții construiți din nuiele împletite, lipite cu lut. Ca unelte, preponderent au fost identificate topoare de piatră șlefuită, aproape toate de formă trapezoidală, mai rar de formă rectangulară și un topor de tip calapod. Lamele și răzuitoare de silex au fost găsite puține. Alături de acestea a fost identificată gresie silicifiată, folosită pentru confecționarea lor, adusă din zona de șisturi negre din Carpații Orientali, precum și o dăltiță de piatră și mai multe percutoare. S-au găsit, de asemenea, împungătoare, dăltițe și fragmente de spatulă din os sau săpăligi din corn. Materialul ceramic este format atât de vase de uz comun (la care se întâlnesc ornamente făcute prin impresiune cu unghia) cât și fine, din pastă bine arsă (mici și cu pereții subțiri, la care se întâlnesc ornamente făcute în principal prin incizie, dar și cu pieptenele, precum și caneluri). Un al treile tip de vase este de dimensiuni mai mari, cu pereții groși și ornament excizat, cele mai multe fiind realizate prin tehnica barbotinei. Decorarea ultimului tip de vase s-a realizat fie prin apăsare cu un bețigaș, sau prin șiruri de alveole dispuse pe umărul vasului ori, foarte rar, printr-un brâu în relief alveolat. Datorită incendiului care a distrus așezarea, ceramica arsă inițial la cenușiu și la roșu, a căpătt culoarea cărămizie, undele cioburi fiind chiar transformate în zgură. Alături de vasele propriu-zise, au fost identificate și figurine din pastă bine arsă, atât antropomorfe (circa 20, indicând legături cu sudul), cât și un scăunel de cult, precum și unele figurine zoomorfe. Râșnițele găsite, pleava din structura chirpiciului, săpăligile din corn și oasele de animale (în care predomină cele de bovine) indică faptul că, ocupațiile principale ale locuitorilor din așezarea neolitică erau cultivarea plantelor și creșterea animalelor. S-au găsit, de asemenea, indicații că aceștia vânau cerbi.
În Stratul Mândrișca II (Glina-Schneckenberg) nivelul al doilea este subțire, fiind contemporan cu faza târzie a culturii Glina III-Schneckenberg (plasat temporal în Moldova în Epoca Bronzului timpuriu, între orizontul cultural Foltești II și etapa mai veche a fazei Monteoru Ic3). Înainte de a se așeza pe Titelca, locuitorii din timpul culturii Monteoru au nivelat terenul, distrugând în mare parte acest nivel. În Stratul Monteoru de locuire, nivelul inferior este reprezentat de III a și cel superior de III b, cu grosimi de 0,45 și respectiv de 0,2 m. Ambele niveluri pot fi datate în faza Monteoru Ic3, primul la începutul fazei și al doilea în faza târzie. Este de menționat că, extensia așezării dincolo de Titelca, pe terasa Morăriei, s-a produs de abia în faza corespunzătoare nivelului IIIb (negăsindu-se aici urme corespunzătoare nivelurilor Mândrișca I și II, de pe Titelcă).
Nivelul IIIa a fost distrus de un puternic incendiu, în timp ce nivelul IIIb a fost afectat, în special, de eroziunea produsă de ape și a folosirea plugului. Pe o terasă desprinsă din Titelca s-a găsit și un al treilea nivel de locuire, IIIc, aparținând fazei Monteoru Ic2, aici lipsind însă nivelul IIIa (material arheologic aparținând nivelului IIIc, ajuns prin alunecare, a fost găsit și în șanțul interior de apărare). Nivelul de locuire IIIc a fost aproape complet distrus, datorită arării cu tractorul. În mod sporadic, în partea superioară a șanțurilor de apărare, au apărut și fragmente ceramice aparținând unei faze mai târzii decât Ic2. Conform lui Gheorghe Bichir, faptul că în faza Ic2 războaiele deveniseră mai frecvente și că spre Titelca accesul se făcea ușor dinspre sud, aceasta nefiind apărată natura, coroborat cu faptul că suprafața dealului era mică și nu justifica munca necesară săpare unor șanțuri de apărare, este probabil să fi determinat preferința în ce privește continuitatea locuirii pentru terasa Morăriei, apărată în mod natural de valea abruptă a pârâului Valea Seacă la sud și la est (fără a putea fi exclusă validitatea supoziției că, locuirea ar fi putut continua și pe Titelca propriu-zisă și în faza Monteoru Ic2). În mod cert însă, succesiv distrugerii prin incendiu a nivelului de locuire IIIc, extensia așezării s-a produs și pe terasă, ceea ce s-a asociat cu fortificarea acesteia, într-o perioadă mai veche decât așezarea eponimă de la Sărata Monteoru. Așezarea a fost astfel, apărată suplimentar prin două șanțuri, care, o înconjurau în părțile de vest, nord și nord-est, ieșind în albia înaltă a pârâului Valea Seacă, după ce se uneau în partea de nord-est. Șanțul interior era mai larg (zece metri) și mai adânc (4,3 metri) decât cel exterior, între cele două șanțuri fiind o distanță de 32 metri. Dacă cel interior aparține fazei Ic3 a culturii Monteoru (faza de locuire IIIc), șanțul exterior pare a aparține fazei Ic2 (fără a putea însă fi exclusă existența sa la sfârșitul fazei Ic3, respectiv a fazei de locuire IIIb). Locuințele găsite pe Titelca par atât de formă dreptunghiulară, având pereții mai subțiri ca cele precedente neolitice și construiți din nuiele împletite, lipite cu lut, cât și de formă dreptunghiulară cu colțurile rotunjite, existând suprapuneri de locuințe de suprafață aparținând nivelurilor IIIa și IIIb. Proporția de pleavă din chirpici este, de asemenea, mai mare decât la cele neolitice. S-a identificat la nivelul IIIb și o vatră de cult. Materialul arheologic găsit este mai bogat, fiind format dintr-un număr relativ mare de pumnale de os, topoare-ciocane și cuțite curbe, din piatră. S-au găsit, de asemenea și împungătoare și patine de os, săpăligi de corn, fusaiole folosite la tors și greutăți de lut piramidale, folosite la țesut și care aveau alveole pe margini. Au fost găsite un pumnal și două ace de cusut, din bronz. Ceramica este atât fină, cât și grosolană (ultima cu exteriorul lustruit sau zgrunțuros). Dintre vase, predomină cele mici și mijlocii.
Pe Titelca Morăriei nu s-au găsit cioburi de tip Monteoru Ic2 (găsite însă pe terasă), datorită probabil motivelor enunțate mai sus. Deosebirile dintre materialul ceramic aparținând nivelurilor de locuire IIIa și IIIb sunt, în general, mici, diferind evident doar ceramica ce corespunde nivelului de locuire IIIc, prin tehnica de lucru, forme și ornamente (la care, decorurile sunt reprezentate adesea de nervuri). Râșnițele și oasele de animale (de talie mică și mare, porcine și ovine sau caprine) găsite indică faptul că, ocupațiile principale ale locuitorilor din așezarea Monteoru erau agricultura și creșterea vitelor. Aceștia se ocupau, de asemenea, cu torsul și țesătorie, precum și cu vânătoarea. Există indicații că aceștia vânau cerbi și mistreți, vânarea animalelor ocupând un loc important și fiind favorizată de existența pădurilor din jur și a luncii Siretului. Pentru tracțiune, era folosit boul. În cursul sondajelor menționate mai sus și efectuate la marginea târgului Sascut, au fost identificate așezări aparținînd nivelului Mîndrișca III b.
Fragmente ceramice de tip Monteoru s-au găsit și Cucova, în punctul numit „La Tarabă”, la „Puțul Poștei” (doi kilometri km nord de Mândrișca, unde s-a identificat marginea sudică a unei așezări de tip Monteoru, dar s-au găsit și fragmente neolitice), pe Titelca Mândrișcăi și în împrejurimi (la est de localitate, unde s-au găsit fragmente tip Precucuteni și din secolul III), la punctul de la „Duruitori” (la sud–sud-est de sat, unde s-au găsit și fragmente ceramice aparținând culturii La Tène și secolului IV, precum și morminte de înhumație de tip Monteoru). Este de menționat că, pe tereasa sudică a Mândrișcăi s-a găsit în anul 1945 un depozit de seceri de bronz, alte seceri fiind găsite prin sondaj în același punct în 1960, alături de fragmente ceramice de tip Monteoru și de resturi de locuințe aparținând secolului III. La „Punctul cu vii” (circa 1,5 km sud de „Duruitori”), s-au găsit numai fragmente cucuteniene). Prin deschiderea de noi puncte muzeale pe teritoriul județului, ca filiale ale muzeului județean, se vor deschide noi posibilități de accedere la informație și la turismul istoric.
Lasă un răspuns