„Domnit-a Ștefan Vodă 47 ani, două luni și trei septămâni și-a zidit 44 monastiri și biserici și era însuși țiitor peste totă țara… Dupe multe resboe cu noroc cea făcut, cu mare jale a reposat, marți 2 iulie 1504”, scrie pe monumentul de la Bârsești, Vrancea, ridicat de vrânceni în 1904, în satul lui Bârsan, feciorul cel mai mic al Tudorei Vrâncioaia. La peste 500 de ani de la trecere, urmașii îl venerează și astăzi, mai ales că l-au și sanctificat. Rămânem și azi la același portret făcut de boierul Grigore Ureche: „Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare de statu, mânios și de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospețe omoria fără județu. Amintrilea era om întreg la fire, neléneşu, şi lucrul său îl ştiia a-l acoperi şi, unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi să vârâia, ca, văzându-l ai săi, să nu să îndărăpteaze şi pentru acéia raru războiu de nu biruia. Şi unde-l biruia alţii, nu pierdea nădéjdea, că, ştiindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui, și feciorul său, Bogdan vodă, urma lui luasă, de lucruri vitejești, cum se tâmplă din pom bun, roadă bună iase. Iară pre Ştefan vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi, ca după un părinte al său, că cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă apărătură. Ce după moartea lui, pănă astăzi, îi zicu Sveti Ştefan vodă, nu pentru sufletu, ce ieste în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui céle vitejeşti, carile niminea din domni, nici mai nainte, nici după acéia, l-au ajunsu. Fost-au mai nainte de moartea lui Ștefan vodă într-același anu iarnă grea și geroasă, câtu n-au fostu așa niciodinioară și decii preste vară au fostu ploi grele și povoaie de apă și multă înecare de apă s-au făcut.”
Cronicarul Ureche se contrazice în două fraze învecinate: Ștefan „de multe ori la ospețe omoria fără județu” și „ Amintrilea era om întreg la fire”. Dacă mergi la ospăț și-i iei gâtul unuia „fără județu”, înseamnă că ești dus cu satelitul. Cum ar zice unii azi, „încalci drepturile omului”. Și dacă ești dus, cum mai poți fi „om întreg la fire”? Sigur, Ureche nu este contemporan cu Ștefan, este și boier, deci nu vedea cu ochi buni ca un domnitor să-i ia pe boieri de barbă „fără județu”. Cronicar obiectiv te numești, dar poți să fii și tu supus greșelii: „Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu.”, scrie mai târziu Miron Costin, care avea să sfârșească tragic de mâna lui Constantin Cantemir, un analfabet crud.
Ca să n-o lungim prea mult, tot memoria colectivă a românilor s-a dovedit a fi cel mai obiectiv cronicar. Așa s-au păstrat legendele. „Doamne a toată Moldova,/ Nu te-am facut de rușine./ Sufletul nostru te cheamă,/ Are nevoie de tine./ Ridică-te, Ștefane, și vezi-ti fiii/ Că vremea în lume e grea…”, scrie poetul de mai târziu. Se potrivea mai bine „Doamne a toată Moldova,/ Noi te-am facut de rușine”… Altfel, cum poate fi calificată falsa criză identitară din Respublika Molotov? Basarabenii nu au curajul să folosească numele Tighina, în loc de Benderî, nume dat de turci și păstrat cu sfințenie de ruși sau ucrainei. Acceptarea consecințelor pactului dintre Hitler și Stalin unde se poate încadra, dacă nu la prostie? Dar pe Klaus Iohannis cine îl ține cu pistolul la tâmplă să repete mereu că trebuie să sprijinim „necondiționat” Ucraina? „Devine Ucraina aliat sau nu? Răspunsul a fost dat în 2008, la București. Răspunsul este foarte clar, oricine poate să citească Rezoluția de la București, care spune simplu: Ucraina și Georgia vor deveni aliați NATO. Necondiționat, fără alte puncte și subpuncte.” Ce ar fi spus Ștefan cel Mare și Sfânt în același context istoric despre Ucraina? Sigur că nu trebuie să-i pretindem lui Klaus să se raporteze la Ștefan. Ar fi ridicol.
Dar și evocarea eroilor își are rostul ei dacă nu vrei să macini vorbe goale pentru idioți în campania electorală. La fel ca ridicarea monumentelor și cinstirea lor.
Ștefan este domnitorul cu cele mai multe monumente în tot spațiul locuit de români. Primul a fost ridicat la Iași și este o rușine. Ideea ridicării la Iași a unei statui a marelui voievod al Moldovei datează din anul 1856, din dorința caimacamului Theodor Balș de a se opune Unirii Principatelor. El spera astfel că, prin prezentarea lui Ștefan cel Mare ca simbol al trăiniciei și puterii Principatului Moldovei, ar fi exacerbat naționalismul local de principat moldav și ar fi demonstrat inutilitatea Unirii cu Țara Românească. Sculptorul francez Emmanuel Frémiet nu și-a onorat comanda pentru banii primiți și le-a dat românilor o statuie pentru regele Cazimir al IV-lea al Poloniei, dușmanul lui Ștefan. Polonezii nu au mai dat banii pentru monumental ce trebuia ridicat la… Cracovia. Și l-am cocoțat noi la Iași… Unii istorici susțin și azi că Gheorghe Asachi a fost cel care a schițat portretul marelui voievod, bazându-se pe descrierile lui Ștefan cel Mare, realizate de către Grigore Ureche în Letopisețul Țării Moldovei și după portretul lui Ștefan cel Mare de la biserica din Bădeuți (biserică ctitorită de Ștefan cel Mare și demolată de către austro-ungari în timpul primului război mondial). Asachi avea cultură, nu putea să-și imagineze că Ștefan a purtat coroană catolică pe cap…
Ceremonia dezvelirii a avut loc la data de 5 iunie 1883, în prezența Regelui Carol I, și a fost memorabilă. Vasile Alecsandri a compus anume pentru acest prilej poezia „Odă la statuia lui Ștefan cel Mare”. Poezia a fost difuzată pe foi volante tuturor participanților. Sub un baldachin de catifea roșie și cu perdele de atlaz albastru, a fost depus tronul lui Ștefan cel Mare săpat în piatră, găsit în satul Vânători-Neamț (județul Neamț), sub poalele Cetății Neamțului.
Dezvelirea a fost făcută de patru plăieși. În momentul dezvelirii, mulțimea a rostit un uriaș „Ura” și s-au tras 21 salve de artilerie. Cu aceeași ocazie, Regele Carol I a dăruit două tunuri „Krupp”, care flanchează și astăzi statuia marelui domnitor. Tunurile erau trofee din Războiul de Independență, cucerite de Regimentul de dorobanți din Copou (una din cele șapte coline ale Iașilor). Regele a afirmat cu această ocazie: „Încredințez Iașilor, Leagănul Unirei, această statua, împreună cu două tunuri, udate cu sângele prețios al generației prezente, spre a le păzi ca un sfânt odor, în onoarea Neamului Românesc.” Au mai rostit discursuri: Bogdan Petriceicu Hașdeu, Nicolae Gane și alții. S-a intonat de către coruri „Cântec ostășesc” de Burada. Mihai Eminescu a venit la Iași special pentru marea sărbătoare, scriind celebra „Doina”, dar nu l-au lăsat s-o citească la inaugurarea monumentului. Oare cum i-ar fi sunat lui Carol I versurile cu pricina: „Cine-a îndrăgi străinii/ Mânca-i-ar inima cânii,/ Mânca-i-ar casa pustia/ Și neamul nemernicia”. Și erau obrazuri tare subțiri pe-acolo…
Și s-au făcut statui la Suceava, la Chișinău, la Edineț, la Soroca, la Podu Înalt, s-a ridicat cel mai impunător monument. Este opera lui Mircea Ștefănescu din 1975. La 4 iunie 2004, în fața statuii a fost amplasată o făclie arzătoare, alimentată cu gaz metan. Aceasta a fost aprinsă de prim-ministrul Adrian Năstase. Cum de ce tocmai el? Gazul vine de la OMV sigur. Pe făclie a fost așezată o placă metalică, cu următoarea inscripție: „La 500 de ani de la pășirea în odihnă veșnică a marelui nostru voievod Ștefan, săvârșit-am această faptă de luminare a veșniciei sale, întru aducere aminte a gloriei, credinței și mărinimiei pe care ne-a lăsat-o el astăzi. Marea flacără de mîndrie și recunoștință ce pornește din toate inimile noastre se înalță biruitoare deasupra întregii țări, pentru a lumina mereu întreaga biserică a conștiinței neamului românesc, așa cum candela nestinsă de la Putna își boltește flacăra într-o desăvârșită pace pe cerul românimii.” GAZ EST Vaslui România 4 iunie 2004″.
La Onești s-a făcut în 2000 o statuie „fără trimiteri naturaliste”. Domnul e numai ochi, cu cearcăne, se macină pentru destinele Moldovei… La Munteni, Cimișlia, în Basarabia, un țăran a făcut și el o statuie pentru Măria Sa, pe banii lui. Jos căciula de Astrahan! Este frumoasă și statuia de la Mânăstirea Căpriana, pe malul Nistrului. Oscar Han a înțeles cel mai bine spiritul interiorizat al marelui domn cu monumentul de la Piatra Neamț. La leatul 2000, s-a făcut o statuie de bronz și la Copșa Mică, în județul Sibiu. Ștefan are înălțimea de 1,30 metri și ține voinicește o sabie de 1,20 metri. „Așa era el, mic la stat, mare la sfat”, spune sculptorul care nu merită să-i scriem numele.
Mie cea mai frumoasă mi se pare statuia din fața Primăriei Sectorului 2, prima și unica din București dedicată „celui mai mare român”. Este mai de-al nostru, e dinamic, gata de harță. Când îl vede pe primarul Sectorului 2 cum intră pe ușa primăriei futuriste, realizate de Neculai Onțanu, alt moldovean, dar mai oț, Ștefan vrea să tragă sabia din teacă. Și chiar se vede asta. Să fii tu primar și să nu faci nimic tot mandatul!…
Și inepțiile pot deveni monumente. Gheorghe Covalciuc, ucrainean după nume și minte din Chișinău, i-a pus mască lui Ștefan cel Mare pe timpul pandemiei, iar pe mască scria mândru: Partidul Acasă Construim Europa (PACE). Păi nu? Slava Ukraine! Un gazetar de la Radio România, după ce vorbește de „sute de concubine”, cedează moral: „Fiindcă Ștefan cel Mare a fost un mare sprijinitor al culturii și al bisericii, ctitorind un număr mare de mănăstiri și biserici atât în Moldova, cât și în Țara Românească, Transilvania sau la Muntele Athos, a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu numele de Ștefan cel Mare și Sfânt, la 20 iunie 1992”. Pe mulți i-a descăpățânat. Pe tătari i-a tras în țeapă la Lipnița. El a introdus bătaia la hotar: bunicii își duceau nepoții la hotar și îi băteau cu toiagul ca să nu uite hotarul. Care hotar? Eu plec în Spania, eu mă duc pă Londra!… Cu atâtea femei moarte după el, cum să fie ăsta sfânt? Dacă îi plăceau bărbații, ar fi fost altceva…
Lasă un răspuns