Sunt doar două mari muzee de sculptură în România, respectiv Muzeul „Ion Jalea” din Constanța, care este cel mai important, dar și Muzeul Ion Irimescu de la Fălticeni, realizat ulterior, care prezintă opera marelui sculptor ce a murit la 102 ani, în secolul XXI. Cel numit Ion (cunoscut ca Nicu) Irimescu s-a născut la 27 februarie 1903, în localitatea Arghira, din Preutești, județul Suceava și a fost un sculptor român, profesor și membru al Academiei Române. Acest prolific artist plastic român a fost fiul lui Petre Irimescu, proprietar, și al Mariei Cazaban, pedagog; a mai avut un frate și o soră, pe Alexandru și Verona. După absolvirea școlii primare nr. 1 din Fălticeni între anii 1910-1915, urmează cursul secundar la Liceul Nicu Gane din același oraș (1915-1924), unde a participat la punerea în scenă a unor piese de teatru, pictând decorurile (ca scenograf). Între 1924 și 1928 este student al Școlii Naționale de Arte Frumoase din București, unde i-a avut ca profesori de sculptură pe Dimitrie Paciurea și Oscar Han. În timpul studenției a pictat biserica cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril din Oprișeni-Fălticeni. În 1928, după absolvirea Școlii Naționale de Arte Frumoase este numit profesor de desen la Școala Normală „Ștefan Cel Mare” din Fălticeni.
În anul 1933 s-a căsătorit cu Eugenia Augustina Melidon, profesoară. Este profesor de desen la Gimnaziul din Pașcani (1933) și titular al catedrei de desen la Liceul C.F.R. din același oraș (1934). În 1936 este numit profesor de desen la Liceul C.F.R „Aurel Vlaicu” din București până în 1939 când este profesor de desen și caligrafie la Liceul teoretic de băieți „Radu Greceanu” din Slatina. În anul 1928, la absolvirea academiei, are loc debutul său la Expoziția de Pictură și Sculptură din București, unde a expus lucrarea Eden. În anul 1929 participă la Salonul oficial de pictură și sculptură, unde expune Nud de fată și la Salonul artiștilor francezi. În 1930, obținând o bursă de studii pentru Școala Română de la Fontenay-aux-Roses, pleacă la Paris și se înscrie la Académie de la Grande Chaumière, unde lucrează sub îndrumarea profesorului Joseph Bernard, fiind în special influențat de sculptura lui Antoine Bourdelle. În 1932 i se acordă Mențiunea de onoare a Societății artiștilor francezi, pentru lucrarea Autoportret, expusă la Salonul de primăvară de la Paris. La Salonul de toamnă de la Paris din același an participă cu lucrarea Portret de fată. Din 1933, anul întoarcerii în România, Ion Irimescu participă la toate expozițiile organizate, atât în țară cât și în străinătate. În 1940 este numit profesor la Academia de Belle Arte din Iași, mai târziu (1950) la Cluj, iar din 1966 „funcționează” ca profesor de sculptură la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București.
În 1942 este prezent la Salonul oficial al Moldovei din Iași, unde i se acordă premiul Ministerului Culturii și al Artelor. Tot în anul 1942, participă la Expoziția de Artă românească din cadrul Bienalei de la Veneția, cu lucrarea Cap în stil florentin. În 1956 participă la Bienala din Veneția, expunând la pavilionul românesc 15 lucrări, iar în 1961 expune la Expoziția de sculptură contemporană, organizată pe lângă Muzeul Rodin din Paris. Expune de asemeni la Berna, Helsinki, Budapesta, Dresda, Moscova, Varșovia, Praga, Paris, Stockholm, Londra, Roma, Berlin, Bonn, Istanbul, Ankara, Tel Aviv, Damasc, Cairo, Alexandria. În 1975 donează muzeului orașului Fălticeni un mare număr de sculpturi și desene, cu care se înființează Colecția „Ion Irimescu”. Este ales în 1978 președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, unde activează până în 1989. La 27 februarie 2003 Academia Română îl sărbătorește cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani. Este al doilea artist român aflat în viață la sărbătorirea Centenarului său, după Cella Delavrancea. La sfârșitul vieții, s-a retras la Fălticeni, unde s-a ocupat de muzeul care adăpostește jumătate din operele sale și pe care Irimescu le-a donat orașului (aproximativ 300 sculpturi și 1000 desene), dând naștere astfel celei mai mari colecții permanente de autor din România. Una dintre lucrările lui, statuia prințului cărturar Dimitrie Cantemir, se află la Biblioteca Ambrosiana din Milano, între statuile lui Dante și Shakespeare. Ion Irimescu a relatat că în cursul unei întrevederi cu Nicolae Ceaușescu, i-a prezentat acestuia intenția de a ridica la Fălticeni o statuie din bronz, în mărime naturală, a lui Mihail Sadoveanu, dar că nu are bronzul necesar turnării lucrării. Spre surprinderea sa, Ceaușescu i-a trimis „cadou” statuia lui Stalin care, după ce fusese dată jos de pe soclul din Piața Aviatorilor, a rămas depozitată într-un subsol al C.C. al P.C.R. Și astfel, Stalin modelat de Dumitru Demu s-a transformat în Sadoveanu, plămădit de Irimescu. La 28 octombrie 2005 marele sculptor moare și este înmormântat în cimitirul parohiei Oprișeni.
Ca o readucere aminte, în studenție, sculptorul Ion Irimescu a pictat o biserică. Marele artist plastic Michelangelo era sculptor, dar este cunoscut mai mult pentru pictura sa din celebra Capelă Sixtină. Este vorba despre biserica din Oprișeni, locul unde în prezent își dorm somnul de veci nu numai sculptorul și soția sa, Eugenia, ci și părinții și fratele acestuia. Zidirea bisericii Oprișeni poate fi plasată între 1857 și 1861. Pictura care ne interesează a fost realizată astfel ca ea să fie sfințită la 8 noiembrie 1926, acum 91 de ani. Ion P. Irimescu era pe atunci student la Școlii Naționale de Arte Frumoase din București (1924-1928). Temele pictate de viitorul sculptor sunt: Sfânta Fecioară cu Pruncul, Dumnezeu Tatăl, Iisus în Ghetsimani, Fuga în Egipt, Sfinţii Evanghelişti și Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Să mai observăm și faptul că strada pe care se află biserica pictată de Ion Irimescu poartă numele unui pictor născut tot la Fălticeni, Aurel Băeșu.
Despre Ion Irimescu s-au scris, se pot scrie și sper că se vor scrie multe și serioase cărți.
În afara acestor picturi cu tentă religioasă și a celor multe monumente de for public , ceea ce traversează timpul sunt operele adăpsotite de Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni. Acesta este un muzeu de artă plastică românească înființat în anul 1974 în municipiul Fălticeni, județul Suceava. Este constituit din donația făcută de sculptorul român Ion Irimescu și găzduiește cea mai mare colecție de autor din România. În prezent, muzeul se află situat pe Strada Mihai Eminescu nr. 2, în centrul orașului. Clădirea muzeului a fost inclusă, sub denumirea de Casa Alecu Forăscu Botez, acum Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015 la numărul 255, având codul de clasificare SV-II-m-B-05536. Clădirea muzeului a fost construită la mijlocul secolului al XIX-lea de boierul Alecu Botez-Forăscu și a avut destinații diverse, până în 1974 când a fost cedată muzeului de artă. În acel an, din inițiativa și donațiile sculptorului Ion Irimescu (1903-2005), a fost înființat muzeul, la început ca secție a muzeului orășenesc din Fălticeni. Ulterior, valoarea colecției a crescut, în prezent fiind cea mai bogată colecție de autor din țară, iar în 1991 s-a constituit în muzeu de sine stătător.
Expoziția permanentă oferă cea mai reprezentativă creație a artistului Ion Irimescu, peste 300 de sculpturi și aproximativ o mie de desene: portrete, compoziții; proiecte de monument realizate în tehnica ronde-bosse sau altoreliefuri, în gips, lemn, teracotă, marmură, bronz sau plastilină, lucrări de grafică, donate special pentru muzeul de artă fălticenean. Muzeul include și biblioteca personală a artistului alcătuită din circa 1500 de volume. Clădirea muzeului dispune de zece încăperi, o parte dintre acestea fiind destinate picturilor unor artiști locali. De asemenea, este deschis publicului spațiul memorial „Ion Irimescu”, amenajat în apartamentul în care a trăit artistul, situat într-o clădire adiacentă din incinta muzeului. Împlinirea a 108 ani de la nașterea sculptorului Irimescu a fost marcată printr-un vernisaj al expoziției de artă „3 Neamțu” ce a reunit lucrări ale artiștilor plastici Cela Neamțu, Costin Neamțu și Lisandru Neamțu. În cadrul muzeului sunt organizate periodic diferite manifestări culturale precum vernisaje, expoziții, simpozioane, dezbateri, întâlniri etc. În anul 2012, clădirea principală a muzeului a intrat într-un proces de reabilitare. Pe perioada lucrărilor expoziția „Ion Irimescu” a fost deschisă publicului în clădirea corp B, iar evenimentele culturale organizate de muzeu s-au desfășurat în sala multifuncțională „Aurel Băeșu”. Clădirea care adăpostește Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, cunoscută în trecut sub denumirea de Casa „Alecu Forăscu Botez”, are statut de monument istoric. Este realizată într-un stil arhitectural sobru și eclectic, construcția fiind începută în anul 1846. A fost ridicată din cărămidă, pe o temelie solidă, iar în 1909 i s-a mai adăugat un etaj. În același an clădirea a devenit sediul administrativ al județului Suceava. După ocupația habsburgică, reședința județului a devenit pentru o vreme Fălticeni, deoarece orașul Suceava se afla sub stăpânire străină. Începând cu 1923, în clădire și-a desfășurat activitatea Prefectura județului Baia, iar între 1950 și 1968, Consiliul Popular Raional Fălticeni.
Odată cu desființarea raioanelor, în urma reorganizării teritoriale din perioada regimului comunist, Fălticeni își pierde titulatura de localitate reședință, iar în clădire au funcționat pe rând: Casa Pionierilor, Casa Radioficării și Casa de Cultură. În anul 1974 destinația imobilului a fost schimbată în muzeu de artă. Referitor la transformarea clădirii în muzeu, Ion Irimescu declara: „Aveam multe lucrări în atelierul meu de la București. Ideea înființării unui muzeu mă stăpânea de multă vreme. Am oferit orașului lucrările, dar am cerut în schimb un spațiu de expunere adecvat. Oficialitățile vremii, reprezentate de un om care iubea arta și înțelegea menirea ei, Miu Dobrescu, mi-au făcut o propunere peste așteptările mele. M-au întrebat atunci: «Clădirea fostei prefecturi vă convine?» Nu-mi venea să cred. Clădirea avea nevoie de o reorganizare a spațiilor, de mai multe schimbări. Au dispărut ușile interioare și a fost creat un circuit de vizitare. Sălile de expoziție au luat locul birourilor de altădată. Au fost înlocuite dușumelele cu parchet, s-a introdus un iluminat corespunzător, încălzire centrală și spațiul s-a transformat în muzeu. Nu-mi venea să cred că este adevărat. În clădirea în care altădată nu cutezam să intru acum sunt stăpân. Viața este plină de neprevăzut, totul depinde de un context de împrejurări, de întâmplări, dar mai ales de oameni!. Da. Într-adevăr, locurile și lucrurile ce erau încuiate și ascunse odată, se deschid și ies cu toatele în lumină, spre bucuria iubitorilor de frumos…
Lasă un răspuns