În cadrul Protopopiatului Ilfov Nord își desfășoară activitatea corul „Macarie Protopsaltul”, sub bagheta dirijorală a Pc. Pr. Dumitrescu Constantin și sub atenta supraveghere a Pc. Protoiereu. Corul este format din slujitori ai Sfântului Altar de la Parohiile din cuprinsul protopopiatului. Activitatea corului se distinge prin participarea la Festivalul de muzică corală „D.G.Chiriac”, organizat la Curtea de Argeș, unde a și obținut trofeul festivalului. A urmat o deplasare în Italia, unde a concertat în Catedrala Sf. Petru din Roma și în alte biserici romano-catolice din peninsulă. A mai oferit concerte în fiecare an la Casa de Cultură „Ion Manu” din orașul Otopeni, cu prilejul prăznuirii Nașterii Domnului și a Sărbătorilor de Paște. Corel care în pregătire și apariția unui CD cu muzică religioasă. Dar cine a fost acest ieromonah Macarie Protopsaltul (1770-1836)? Smeritul ieromonah Macarie, protopsaltul Mitropoliei din Bucureşti, a fost cel mai vestit „dascăl de musichie”, la începutul secolului trecut şi un mare ctitor al muzicii noastre bisericeşti. Era originar din satul Perieţi (jud. Ialomiţa), născut în jurul anului 1770. Fiind înzestrat de Dumnezeu cu dragoste de biserică şi cu darul cântării, a deprins muzica psaltică „din mica sa copilărie”. Apoi, împreună cu sora sa, au intrat în nevoinţa călugărească. El s-a călugărit la Mănăstirea Căldăruşani (jud. Ilfov), iar sora sa, Iustina, la Mănăstirea Viforâta (jud. Dâmbovița). Auzind de numele şi talentul său, mitropolitul Dositei Filitti (1793-1810) l-a adus la mitropolie şi l-a dat să înveţe carte la Colegiul „Sfântul Sava” din Bucureşti. Apoi l-a hirotonit preot. În anul 1820, mitropolitul Dionisie Lupu, văzând că ieromonahul Macarie „era cântăreţ desăvârşit şi cunoscător profund al sistemelor de psaltichie veche şi nouă”, l-a numit director (epistat) al şcolii de muzică bisericească, înfiinţată de el la mitropolie. În această şcoală se pregăteau grămăticii şi candidaţii la preoţie.
Cuviosul Macarie era totodată un călugăr smerit şi sporit în cele duhovniceşti, bun slujitor al Bisericii lui Hristos şi distins orator. Atât cântarea, cât şi predica ieromonahului Macarie erau inspirate de Duhul Sfânt şi se săvârşeau „cu toată evlavia şi dreapta socoteală”. La porunca mitropolitului Dionisie, ieromonahul Macarie a început opera de traducere din limba greacă a cântărilor bisericeşti în grai curat românesc, acomodându-le cu sufletul şi cântarea poporului nostru. Renunţând la „sistema veche” şi greoaie, el transcrie muzica psaltică pe notaţie nouă, în graiul patriei, uşor de învăţat pentru toţi. În acest scop a tipărit la Viena, între anii 1822-1823, trei cărţi de cântări bisericeşti „după noua sistemă” şi anume: Teoreticonul, Anastasimatarul (dedicat Mitropolitului Veniamin Costachi), şi Irmologhionul. Odată cu izbucnirea revoluției lui Tudor Vladimirescu, Macarie pleacă la Viena şi tipărește cele trei cărți, întorcându-se în țară în anul 1823. La scurt timp, merge în Moldova, unde înmânează Mitropolitului Veniamin Costachi parte din cărțile sale imprimate, apoi îl găsim la Mănăstirea Neamț, unde îi învață pe călugări muzica psaltică. În 1827 tipă¬rește la Bucu¬rești, din ordinul domnitorului Grigorie Ghica, Utrenierul, care avea caracterele psaltice cumpărate de mitropolie de la Petre Efesiul. Până în anul 1829, toate oraşele din judeţele Ţării Româneşti aveau şcoli de muzică în limba poporului, după metoda ieromonahului Macarie, iar cărţile sale au ajuns la toate seminariile şi mănăstirile vremii, din Moldova, Transilvania şi Banat. Însuşi Mitropolitul Grigorie al Ungrovlahiei, protectorul său, îl numeşte „dascălul şcoalelor româneşti de musichie”. Cuviosul Macarie Ieromonahul era şi un bun compozitor de cântări bisericeşti şi un „patriot râvnitor”.
El este cel dintâi compozitor de imnuri şcolare româneşti. Sunt vestite catavasiile sale de Florii, cântările Sfintei Liturghii şi îndeosebi axioanele închinate Maicii Domnului. Melodia cântărilor lui este liniştită, nesilită şi potrivită. Ea curge lin, ca un izvor curat de apă. Pentru toate acestea, ieromonahul Macarie este considerat „întemeietorul” şi fondatorul muzicii psaltice româneşti. El a „naţionalizat” muzica psaltică, fără a se depărta de textul original. Adică a curăţat-o de influenţele străine, orientale, şi i-a dat veşmânt nou, autohton. N-a sacrificat nici melodia primită, nici limba românească. În anul 1829, odată cu surghiunia Mitropolitului Grigorie Dascălul, a fost nevoit şi ieromonahul Macarie să plece din Bucureşti. Poposind în Moldova, mai întâi ajunge egumen la Mănăstirea Bârnova (jud. Iași). Apoi se duce la Mănăstirea Neamţ (jud. Neamț), unde, timp de trei ani de zile, învaţă pe călugări noua cântare bisericească. În anul 1833, ieromonahul Macarie Dascălul se întoarce în Ţara Românească la Mănăstirea Căldăruşani. Predă muzica psaltică la școala înființată de Episcopul Chesarie la Buzău. În februarie 1836 tipă¬rește Prohodul Domnului, iar apoi, îmbolnăvindu-se, este luat în îngrijire de sora sa, Iustina, stareţa Mănăstirii Viforâta (jud.Dâmbovița).
În toamna anului 1836, Cuviosul Macarie Ieromonahul se strămută din viaţa aceasta la cereştile lăcaşuri, pentru a cânta neîncetat cu îngerii măririle lui Dumnezeu. Figura lui Macarie apare mică posterității din cauza lipsei de detalii biografice, totuși, ea este măreață pentru aportul pe care ieromonahul l-a avut în reformarea muzicii bisericești române. Melodiile lui Macarie sunt compuse pe un ton liniștit. Eleganța lor este dată de faptul că în cântările ieromonahului nu întâlnim tranziții bruște sau prea rapide nici în suire, dar nici în coborâre. Astfel, o executare corectă a acestora dezvăluie ascultătorilor un sunet plăcut, curgător și duios. Tipăriturile sale, în special ediția de la Viena, se remarcă prin frumusețea și eleganța caracterelor, dar și prin faptul că, pentru prima dată, se folosesc două culori – negru și roșu. Se pare că acest mod de imprimare a influențat și tipăritura grecească pentru că la numai 20 de ani diferență, în 1846, este publicată la Constantinopol antologia -Kokkinogorgousa. Modestul Macarie ieromonahul va rămâne de-a pururi o figură măreață în Biserica Ortodoxă Română, întrucât cărțile sale de psaltichie au făcut epocă în Țările Române și au devenit normative pentru cântarea bisericească pur românească. După ele s-a predat muzica bisericească în școlile din București și Iași, precum și prin multe mănăstiri din țară și tot după ele se predă până acum ¬muzica psaltică în seminariile și facultățile de teologie ortodoxă. Iar prin apariția corului bisericesc „Macarie Protopsaltul” – Otopeni, în cadrul Protopopiatului Ilfov Nord, se repune în valoare acest gen musical, păstrându-se astfel moștenirea de peste veacuri a celui ce a reformat muzica bisericească românească.
Lasă un răspuns