În decursul istoriei „era de neconceput că durerea să nu fie suferită, alinată și interpretată de persoana afectată, ci să fie distrusă prin intervenția unui preot, politician sau medic”. Mai mult „oportunitatea de purificare, penitență sau sacrificiu” trebuia acceptată. În fiecare societate, imaginea bolii și a morții este anticiparea condiționată cultural a unei date incerte, argumentează Illich, și „dezvăluie nivelul de independență al oamenilor săi, relația lor personală, încrederea în sine și viața lor”. Sănătatea, susține Illich, este capacitatea de a face față realității umane a morții, durerii și bolii. Tehnologia poate ajuta, dar medicina modernă a mers prea departe, lansându-se într-o luptă (luând locul lui Dumnezeu) pentru a eradica moartea, durerea și boala. Procedând astfel, transformă oamenii în consumatori sau obiecte, distrugându-le capacitatea de sănătate. Medicina modernă și-a asumat cu orgoliu misiunea de a eradica durerea, boala și chiar moartea. Acestea sunt, a susținut Illich, realități umane eterne, cărora trebuie să învățăm să le facem față: de fapt, a face față acestor adevăruri înseamnă a fi „sănătos”.
Potrivit lui Illich, unul dintre cele mai distructive aspecte ale societății industriale avansate este profesionalizarea, care aruncă un grup restrâns de oameni, cum ar fi medicii, într-o relație autoritară, anti-umană, cu restul populației. „Profesionistul, ne spune el, care se consideră (care este considerat a fi) la conducere se poate crede cu ușurință imun la regulile obișnuite, dreptate și decență. Cel căruia i se atribuie puterea asupra morții încetează să mai fie un om obișnuit… Și pentru că formează o entitate magică nu tocmai din această lume, spațiul-timp și spațiul comunitar care pretinde întreprinderea medicală, sunt la fel de sacre ca și cele religioase. Ivan Illich crede că invenția relativ recentă a așa-zisei medicinei științifice, cu concentrarea ei a puterii de vindecare într-o singură frăție monopolistă, a modificat periculos felul în care oamenii obișnuiți se gândesc la propria sănătate: „Cererea ca medicii să lupte împotriva morții și să-i mențină pe cetățeni sănătoși nu are nimic de-a face cu capacitatea lor de a oferi un astfel de serviciu: este în punctul de a deveni o justificare supremă pentru controlul social. Sub influența ritualurilor medicale, moartea contemporană este din nou motivul unei vânătoare de vrăjitoare”.
În ceea ce privește medicina preventivă, cel mai adesea, Illich a fost în favoarea inovațiilor majore și anume cele care făceau accesibilă hrana sănătoasă, apă curată, aer curat, un sistem de canalizare, stil de viață etc. În loc că medicina să dezvolte produse de lux inaccesibile pentru cel mai mare număr de oameni, el a lăudat eforturile depuse la acea vreme pentru a face accesibile tuturor cetățenilor, o farmacopee și instrumente medicale de bază. Dar identifică și efectele contraproductive în medicina preventivă „O serie de medici au proclamat, în ultimii 10 ani, că medicina va experimenta o revoluție odată cu dezvoltarea și extinderea la întreaga populație a îngrijirii profesionale preventive. […] Adevărul este că depistarea precoce transformă oamenii care se simt bine în pacienți anxioși. […] Medicalizarea prevenirii menține confuzia între prevenție și siguranță […]. Identificarea individului statistic cu omul biologic unic creează o cerere insățioasă de resurse finite. Individul este subordonat nevoilor superioare ale colectivității. Îngrijirea preventivă devine obligatorie, iar dreptul pacientului de a consimți la tratamentul aplicat acestuia este încălcat treptat”.
De la început în centrul răspunsului dat la pandemia de coronavirus s-a aflat ideea, corectă în principiu, că trebuie să acționăm astfel încât să prevenim un număr crescut de infecții, o epuizare a resurselor sistemului medical (care ar obliga personalul medical să efectueze triajul printre pacienți), să oprim transmiterea, să reducem mortalitatea etc. Faptul că acțiunea preventivă este crucială a fost acceptat fără tresărire, iar oamenii s-au grăbit chiar să blameze și să pedepsească „înapoiații” care au arătat vreo rezistență față de aceste masuri. Idolatria vieții și aversiunea față de moarte, panica (ca să nu spunem isteria), au fost aspecte notabile ale atmosferei generale a momentului. Nimeni nu a stat să analizeze costurile pe termen scurt, mediu și lung al acelor măsuri și să evalueze raportul cost/beneficiu. Metafora insistentă a războiului, pe care am caracterizat-o în timpul stării de urgență drept o manipulare semantică, a dat roade. În timp de război, nimeni nu face evaluări, nimeni nu întreabă cine și cât va plăti. În primul rând, războiul trebuie câștigat. Victimele colaterale sunt admise. Medicii au devenit „eroii din prima linie”, decidenții „comandanții acțiunii”, experții orgolioși și limitați – „strategii și planificatorii” bătăliei împotriva virusului ucigaș. Tancurile au defilat pe străzi, soldați cu echipament de război au patrulat, iar poliția și procuratura au dat amenzi recalcitranților. Totul ca să „salvam vieți” cu orice preț. Obsesia pentru rata mortalității prin Covid a fost o altă manipulare. A fost ușor să se inducă panică în societăți hipermedicalizate mai ales că decidenții s-au ascuns în spatele științei – chiar și acolo unde nu există știință – iar supunerea față de zeii sănătății și siguranței, a devenit un capital politic necesar pentru ei.
Amploarea panicii și sentimentul de criză au fost rezultatul măsurilor luate ca răspuns la pandemie și nu al pandemiei în sine. Semnalul a fost preluat de mass-media unde nimic nu era de discutat în afară de virus. În consecință, o țară întreagă „a stat acasă”, a purtat masca, a acceptat internarea persoanelor sănătoase, dar purtătoare de virus (așa-zișii asimptomatici), a renunțat la viața socială și spirituală, a acceptat să se injecteze cu diferite seruri pentru ca, după peste doi ani, să afle că indicele de fatalitate este de 0,68, iar O.M.S. recomandă să tratăm Covid ca pe o simplă gripă. Totul cu un un cost incalculabil. Nimeni nu poate spune câte unități din HoReCa s-au închis, câți oameni și-au pierdut slujba, câți au înnebunit de singurătate, câți au divorțat ori s-au îndrăgostit din nou în izolare, câți bolnavi de alte afecțiuni nu au avut acces la asistență medicală, câți au crezut ca „vaccinul” este „eficient și sigur” și s-au îmbolnăvit fie de Covid, fie de la „vaccin”, câți au sărăcit și câți s-au îmbogățit etc. Nu știm și nu cred că vom afla vreodată. Ce știm este că nu virusul a creat inflație, a făcut ca prețurile acțiunilor să scadă, a suspendat turismul și comerțul, a crescut datoria țării etc.; aceste lucruri au fost rezultatul unor decizii, în opinia mea greșite.
În concluzie, influența lecturii operei lui Ivan Illici, în fundamentarea unor idei legate de pandemie, a fost covârșitoare. Parafrazându-l pe Richard Smith, editor al British Medical Journal timp de peste trei decenii, afirm medicina trebuie să fie una dintre profesiile cele mai autocritice, examinând și provocând constant credințele tradiționale. Medicii trebuie sa fie conștienți de limitele lor, știind foarte bine că nu pot cunoaște totul și că nu sunt stăpânii vieții și morții. Cred că fiecare medic și student la medicină ar trebui să citească cel puțin Medical Nemesis. Când sunt bolnav, vreau să fiu îngrijit de medici care în fiecare zi se îndoiesc de valoarea și înțelepciunea a ceea ce fac, care ascultă și nu auscultă – iar această carte îi ajută să devină astfel de profesioniști.
P.S.1. Nemesis este zeița răzbunării și dreptății la greci. Măsoară răul și binele și stabilește plata și răsplata. E severă, dar dreaptă, pedepsind, în genere, orice abatere, orice exces bazat nu pe lege și drept, ci pe echitate morală. Nemesis pedepsește orgoliul sau credința umană că omul își poate depăși condiția cosmică, implicit faptele omenești comise cu intenția de a modifica ordinea naturii.
P.S.2. Cel mai curios lucru este că, în pofida criticilor la adresa medicinei moderne și a medicilor, soluția lui Ivan Illich – deprofesionalizarea medicinei – este de o blândețe neașteptată și rațională. „Deprofesionalizarea medicinei nu implică interzicerea limbajului tehnic, nu solicită excluderea unei competențe autentice nu nu se opune controlului public al malpraxisului și nu înseamnă abolirea medicinei moderne”, spune Illich.
Deprofesionalizarea nu înseamnă eliminarea medicinei moderne, nici obstacole în calea inventării altora noi, nici neapărat revenirea la programe, ritualuri și dispozitive antice. Tot ce recomandă Illich este un control mai mare al comunității asupra cercetării, spitalelor și a medicilor. În fine, deprofesionalizarea medicinei nu înseamnă nesocotirea nevoilor speciale de sănătate pe care oamenii le manifestă în momente speciale ale vieții lor. Înseamnă doar că oamenii au dreptul de a trăi într-un mediu care este primitor pentru ei.
P.S.3. Illich s-a opus instituționalismului, nu a fost împotriva instituțiilor în sine. Pamfletele sale au contestat încercările instituțiilor de a monopoliza funcțiile legate de producerea sănătății și bunăstării, moartea, siguranța, înțelepciunea și justiția. Întrucât, a susținut el, aceste bunuri sociale nu erau mărfuri produse unilateral de sistemele instituționale și apoi consumate de indivizi. (sfârșit)
