Buna vecinătate rămâne un deziderat…

Din nefericire pentru România – așa cum anticipam și în articolul anterior – situația referitoare la ceea ce se întâmplă în Delta Dunării se complică, cu fiecare zi în adaos. Ucraina, detașată de orice avertizare și complet nepăsătoare la firavele intervenții ale reprezentanților noștri, plusează în continuare, aruncând pe piață niște motivații, în care nu a crezut niciodată. Nu cred nici alții, desigur, dar le acceptă fără împotrivire și intervin. Intervin în defavoarea României.

Da, Delta Dunării este în pericol. Nu așa însă cum lasă Partea ucrainiană lasă să se înțeleagă și cum recepționează deformat Partea română. Căci – ca de fiecare dată – prim-ministrul bâjbâie, miniștri de resort se eschivează, iar Președintele încă nu se pronunță. Cugetă, analizează, așteaptă, căci vorba proverbului „și așteptarea este înscrisă în legile omenești!”. Numai că, ceea ce se petrece sub ochii indiferenți ai mai marilor noștri, ca și ai puternicilor „prieteni”, pentru România riscă să devină o mare problemă.

Cum se va rezolva?! Dacă cineva mai are vreo îndoială, nicicum. Adică, potrivit vox populi: „câinii latră, ursul merge”. De astă dată, navighează, chiar dacă împotriva unui curent care, în scurt timp, va deveni o briză românească, care va mai adia olecuță, înainte de a se disipa în ceața în care a fost România împinsă, cu decenii în urmă. După care, situația se va „normaliza”. Ce fac în acest timp organismele, în care ne-am înghesuit și noi? Nimic. Căci, pentru cine mai crede că în zonă sunt doar interese ucrainiene, le-o spunem clar: se înșală amarnic. Aici, altfel de interese se derulează. Și, vrem ori nu vrem să acceptăm, acestea fac parte dintr-un altfel de plan, stabilit cu mult timp înainte. Sau, este cineva chiar atât de naiv, încât să creadă că stă în puterea Ucrainei – cu deosebire în actuala conjunctură – să arunce atâta grămadă de dolari, în albia care se adâncește și se lățește, pe zi ce trece?! Fals, fals și de neimaginat consecințele, care se vor răsfrânge nu numai asupra Deltei, ci asupra întregii Românii.

Da, în timp ce încă se tergiversează și se menajează problema, ursul înoată, navighează cum îi convine lui, căci o face în propria-i albie, chiar dacă lăturile se aruncă hăt departe, până peste malurile românești. Ce tratate internaționale, care acorduri s-au încălcat ?! Asta este valabil pentru neisprăviții, care încă se mai încred în forța dreptului, astăzi, când cu toții suntem martori la dreptul forței. Numai cine nu vrea, nu vede ce se întâmplă, cu adevărat, în arena internațională, când în fața leilor au fost aruncați iepuri. Dar, noi nu insistăm, mai mult decât se cuvine, așa, din teama de a nu deranja cumva. Pe cine, anume? Nu mai este cazul să exemplificăm. Oricum, ca în oricare altă asemenea ipostază, României i se recomandă mult tact și comprehensiune. Și, în aceeași notă conciliantă, Comisia Europeană ne asigură ferm că „ar aprecia feedbackul României cu privire la propunerea Ucrainei de a adăuga estuarele Chilia și Bâstroe la rețeaua TEN-T” . Cum vi se pare o astfel de poziție? Favorabilă României, în niciun caz. De urmare, pentru a nu escalada dincolo de interesul major, să-i dăm crezare ministrului nostru de Externe și să acceptăm, cu capul plecat, că: „E o situație excepțională, pe care am tratat-o ca atare. Înțelegem astfel să sprijinim Ucraina într-un moment extrem de dificil”. Da, și noi înțelegem asta, dar până la un punct.

Dacă în privința U.E. nu aveam nicio îndoială, în ceea ce-i privește pe decidenții României, le-o spunem, categoric: Domnilor este prea mult! Înțelegem cu toții greutățile cu care se confruntă un stat vecin și, ca oricărui vecin, i-am sărit în ajutor – deși, în cazul Serbiei, altfel am reacționat – că așa ne îndrumă educația, credința și civilizația asumată în secole. Dar, ceea ce se întâmplă, acum, în relația cu Ucraina, depășește orice accept și frizează, nu numai bunul simț, ci însăși rațiunea termenului consacrat de bună vecinătate.

Domnilor conducători ai României, dați dovadă de un dram de patriotism și ieșiți cu demnitate din carapacea în care v-ați ascuns ori ați fost împinși și demonstrați tuturor că România este o țară demnă și face cinste strămoșilor săi. Ori, vă temeți!? Tot ce se poate și, pe de-a întregul explicabil, când ai în țară o armată de soldați străini. Străini de țara, care le suportă subzistența, cu atâta generozitate, în considerarea ajutorului de care trebuie să beneficieze Ucraina. Străini însă și de interesul românesc, care niciodată nu le va deveni obiectiv fundamental.

Păi, cum altfel, când – potrivit fostului șef al Statului Major General al Armatei Române, generalul în rezervă, Ștefan Dănilă, o autoritate în domeniu – trupele străine aflate pe teritoriul nostru: Nu sunt prezente pentru a apăra România în caz de atac. Alte forțe vor reacționa în situația în care vom fi atacați”. Fără de comentarii. De noaptea minții.

În timp ce Ucraina ne râde în nas, România – prin ministrul său de Externe – reiterează, că va continua sprijinul multidimensional pentru aceasta, în plină îngrijorare față de ceea ce se petrece în Delta Dunării. Știu, potrivit ar fi fost să spunem „în plin scandal”. Dar, care scandal?! Poate, doar cel pe care unele mijloace mass-media încearcă să-l ațâțe, fără de niciun folos însă. Pentru că avangardiștii noștri au luat-o peste arătură, ceea ce – la un moment dat – așa se va și întâmpla, dacă brațelor Dunării li se va răpi ceea ce astăzi reprezintă mirificul Deltei: întinderile de apă, flora și fauna de un specific aparte. De celelalte beneficii, nu mai are rost să amintim, căci degradarea rezidă de la sine. În natură și în mlaștina minții unora, cărora interesul românesc tinde să le devină o grea povară. Iar, în toată această debandadă, nu mai știi în grădina cui să arunci cu pietre, pentru că dacă le azvârli în sus riști să ți se prăbușească în cap. Oare, ce-o fi vrut să spună Bogdan Aurescu cu pompoasa expresie „sprijin multidimensional”?

Mă rog, „multidimensionalul” domniei sale, în actualul context bulversant, depreciază și mai mult noțiunea bunei vecinătăți și, categoric, îngustează interesele poporului român, căci de cele ale statului avem serioase rezerve. Nu mai coincid, demult. Pentru că a apărut un imens clivaj, care face inoperantă paradigma interesului general. Altele sunt prioritățile conducătorilor noștri. Altele sunt și ale ucrainienilor, așa cum s-a grăbit să ne răspundă, în zeflemea, cel nominalizat la Premiul Nobil pentru pace, de către 40 de parlamentari europeni.

Da, așa înțelege să mențină pacea Volodimir Zelenski, introducând bățul prin „gardul” bunei vecinătăți, indiferent complet la lătrăturile unora ori scheunatul altora. Așa îl îndeamnă cei care-i susțin lanțul, căci altfel n-ar avea atâta tupeu să întărâte câinii învrăjbirii. Sau, poate are?! Are pentru că are spate, are pentru că dispune de o infrastructură militară fără de precedent. Are, pentru că are. Și, nu pot să nu fac trimitere la un articol al nostru, publicat cu câteva luni în urmă în aceeași prestigioasă revistă, prin care ne exprimam îngrijorarea asupra soartei arsenalului ucrainian, după încetarea actualului conflict militar. Ocazie, cu care, le reaminteam celor în drept că președintele ucrainian, cu nici un an înainte de a se angaja în lupta împotriva rușilor afirma, categoric, că partea din Bucovina aflată în România este pământ ucrainian. Cred că, dacă ar mai auzi și una ca asta, Ștefan cel Mare și Sfânt s-ar răsuci în mormânt. Din nefericire, nu și conducătorii noștri, pe care se pare că nimic nu-i clintește în scaun, atâta timp cât interesul propriu nu le este deranjat.

Așadar, prin Bogdan Aurescu, în postura-i de «purtător de cuvânt»: „UE va susține Kievul atâta timp, cât va fi nevoie”. Foarte bine pentru Ucraina. Merită toată aprecierea acei conducători, care știu să-și promoveze și să-și conserve interesul. În tot acest amalgam de asigurări, în mare parte justificate, nu poți să nu te întrebi: pe România, cine o mai susține? Acum, când are atâta nevoie. Nimeni. În ce ne privește, așteptam ca ministrul nostru, aidoma lui Nicolae Titulescu, când era vorba de patria sa, nu să bată cu pumnul în masa U.E., dar să-i reamintească că suntem stat membru și că ar trebui să ni se acorde înțelegerea corespunzătoare. Cel puțin, pe măsura celei acordate de către țara noastră celorlalte state, atunci când situația a impus ori când i s-a solicit expres aceasta. Căci, până și în cazul Ucrainei, de dragul consensului comunitar, am întrerupt orice legături cu Rusia și, cu sau fără de voie, le-am devenit ostili. Cu tot ansamblul de consecințe, pe care îl comportă o astfel de atitudine. Personal, cu toată strădania, experiența și buna mea credință, nu pot să-mi explic ce se petrece dincolo de cortina întunecată a ingratitudinii. Să fie o simplă întâmplare faptul că, sub privirile noastre, contorsionate de amăgire, se derulează și un altfel de plan, unul care excede până și cadrului european, unul la a cărui proiect, spre deosebire de Ucraina, nu am avut acces și la a cărui aplicare nu vom deveni niciodată parteneri? Întrebări, simple întrebări, la care nimeni, niciodată nu se va grăbi să ne răspundă. Să dea Dumnezeu să greșesc! Până atunci însă, vă rog să fim de acord că principiul internațional al bunei vecinătăți va rămâne un simplu deziderat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*