Noile raporturi juridice generate pe tărâmul digital

Lumea contemporană se caracterizează prin fenomenul digitalizării, a cărei „gravitație” deformează realitatea normativă și chiar realitatea sociologică și antropologică. De la chestiunea protecției datelor cu caracter personal, la problema prevenției și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului în spațiul on line, legiuitorul național sau european a încercat să țină pasul cu extinderea rapidă a digitalizării, care lasă largi porți deschise utilizării rău-intenționate a internetului, a rețelelor de socializare, a platformelor de tranzacționare și chiar a sistemelor de infrastructură critică.

Din punctul de vedere al dreptului pozitiv, există încercări de a reglementa fenomenul digitalizării, de exemplu, în domeniul protecției consumatorului și al concurenței loiale și corecte. Dar aceste încercări sunt timide și incomplete, provocând mai multe ambiguități decât soluții.

Majoritatea băncilor centrale ale lumii au lansat proiecte de bani digitali, care vor schimba fundamental conceptul obișnuit de bani (etalon valoric, instrument de plată și schimb, mijloc de tezaurizare și indicator al avuției) și vor elimina, practic, băncile comerciale din procesul de creație și circulație a banilor-datorie. Întreprinderea de îndatorare, banii fiduciari, dobânda, proprietatea și libertatea individuală vor avea, cu siguranță, un final imprevizibil sau o cu totul altă configurație în viitorul apropiat.

Extrem de multe alte chestiuni juridice, inedite și neașteptate, rămân fără soluții normative, jurisprudența și doctrina fiind nevoite să găsească din mers soluții care să suplinească lacunele de reglementare.

Au apărut și se utilizează frecvent contracte „inteligente”, care se perfectează și se execută în mod automat și impersonal, fără posibilitatea de contestare a valabilității tranzacției sau de adaptare a acesteia la conjuncturile exterioare (i)mediate.

Unele raporturi juridice generate pe tărâmul digital sunt imposibil de identificat drept fapte juridice stricto sensu sau contracte. În economia comportamentală, acestea au fost denumite ne-contracte. Este interesant de semnalat aici că vechea doctrină de drept civil denumea cvasi-contracte și cvasi-delicte ale acte de voință, întâmplări sau fapte generatoare de obligații care nu puteau fi încadrate în dihotomia contract – delict. Deci, cam toate-s vechi și noi sunt toate …

Diviziunea juridică fundamentală în lucruri corporale, adică palpabile, care pot fi obiect al posesiei, fiind materializate, pe de o parte, și lucruri incorporale, adică drepturi sau valori, care nu sunt susceptibile de posesie, pe de altă parte, a fost oarecum stricată prin generalizarea dreptului de acces în locul drepturilor aferente posesiei. Pe tărâmul digital există non-lucruri, caracterizate exclusiv prin dreptul (non)exclusiv de acces la un sistem, rețea, platformă, portal etc., dar nu și prin posibilitatea posesiei. De exemplu, crypto-monedele sau jetoanele imateriale și ne-fungibile (non fungible token, NFT), precum și drepturile de acces la rețele de socializare sau platforme de tranzacționare sunt non-lucruri.

Modurile de dobândire a proprietății în spațiul anațional al internetului se modifică substanțial, iar codurile civile rămân fără un răspuns normativ la aceste provocări. De exemplu, în legătură cu non-lucrurile, cu surplusul comportamental (colectat cu titlu de date cu caracter personal de proprietarii de baze de date, de platformele de tranzacționare și de rețelele de socializare) și cu ne-contractele, ocupațiunea sau uzucapiunea dobândesc înțelesuri cu totul inedite și contra-intuitive.

Întrucât sunt delocalizate, iar spațiul virtual/digital este, practic, infinit, „regatele” digitale au ajuns să își creeze propriile reguli, standarde și valori, care nu se mai supun niciunei legi naționale sau convenții internaționale ori globale, de unde un mare risc de tulburare a vieții sociale și de neutralizare a încrederii în lege și justiție. Mai mult chiar, „regatele” digitale au impus propriii „judecători”, anonimi și imposibil de tras la răspundere, care aplică fără drept de apel reguli și sancțiuni ce țin de „standardele comunității” și sunt impuse de anonimi verificatori ai faptelor și auto-mandatați gardieni ai adevărului. De aici și o influență negativă și un impact grav asupra sistemului de protecție a drepturilor individuale și a libertăților fundamentale ale omului – cetățean. Rezidenții pot fi aruncați dincolo de „zidurile” cetății digitale (extra muros) printr-o simplă succesiune de click-uri și o „judecată” performată automat de algoritmi. Paradoxul unei lumi post-moderne este întoarcerea la regula medievală, inchizitorială, a prezumției de vinovăție și a judecății sumare.

Digitalizarea, întrucât a pătruns în domeniile sănătății, ale geneticii, ale reproducerii umane asistate și ale (micro)biologiei experimentale sau industriale, ridică serioase chestiuni de bioetică, în mare măsură ignorate de legiuitor și de autoritățile administrative, precum și probleme cvasi-insolubile de responsabilitate pentru „faptele” aplicațiilor, ale algoritmilor și ale inteligențelor artificiale. În plus, din punct de vedere sociologic și antropologic, utilizarea roboților umanoizi în profesii sau meserii specific umane va ridica probleme de inutilitate socială și conflict latent, riscante pentru pacea socială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*