Și totuși… doar niște ipocriți, nu?!

În lumea asta în care corectitudinea politică și dorința de a fi „cool” și „successful” a cuprins subconștientul colectiv ca o plagă, am ajuns cu toții victimele unei ipocrizii care ar putea fi considerată hilară, dacă nu ar fi și periculoasă, și tâmpită.Cu prostul meu obicei de a tăcea până imi ajunge cuțitul la os, am avut timp să observ o grămadă de inadvertențe între ce spunem și ce facem, între ce vrem să părem și ceea ce suntem, fără să conștientizăm cât de penibili și ilogici am devenit. Să purced, așadar, in mod absolut aleatoriu!

Ne declarăm agnostici sau atei, dar ne place să sărbătorim Paștile și Crăciunul. Nu suportăm tradiția sacrificării mieilor de Paști, că e barbară, dar spunem asta în timp ce mestecăm un copan de orătanie bine fript. Tăiatul porcului de Crăciun e și el un obicei barbar, dar ne place friptura ceva de speriat! Mai adu niște pomana porcului și niște cârnați, mă! Le spunem celor de la sate că sunt „țărani înapoiați”, dar le vânăm produsele. Găinile fericite și țuica de prună nu se fac la bloc și nici printre betoane, să știți! Preferăm blănurile și pielea artificială in locul celor naturale pentru că suntem iubitori de animale și de natură. În timp ce miliarde de animale și păsări mor din cauza plasticului din care sunt făcute lucrurile „cruelty free”. Ca să nu mai vorbim despre poluarea care apare la producerea lor și la epuizarea resurselor naturale ale planetei. Și nici de faptul că plasticul ăla are nevoie de mii de ani ca să se degradeze după ce produsul din care a fost făcut s-a stricat (blana și pielea naturală rezistă zeci de ani pe când cele sintetice se zmotocesc sau crapă rapid) sau nu mai e la modă!

Ne ținem copiii departe de natură și îi dezinfectăm și în fund. Îi spălăm cu tot felul de chimicale antibacteriene și apoi ne mirăm că au un sistem imunitar slab. Îi îndopăm în schimb cu tot felul de prostii inutile care promit să le crească rezistența la boli. Țipăm că religiile îndobitocesc oamenii și le cerem cultelor și reprezentanților lor să nu ia bani. Dar le cerem simultan să se implice social și să facă filantropie. Deși cultele nu au monetărie proprie! Nu cerem socoteală guvernanților pentru lipsurile din sistemul de sănătate publică, cerem socoteală clerului, pentru că se pare, în viziunea noastră, cei din urmă ar trebui să se ocupe de sistemul sanitar. Confundăm dragostea cu libertinajul și iubirea cu orgasmul. (…) Iar atâta timp cât hormonii noștri țopăie fericiți, nu mai contează nimic altceva.

Considerăm avortul un drept, când există atâtea metode contraceptive care pot împiedica apariția unei sarcini nedorite și evitarea curmării unei vieți. Ținutul chiloților pe noi e cel mai ieftin și mai eficace ca să nu te împuiezi, apropos! Luptăm pentru libertatea sexuală extremă și ne mirăm apoi că numărul bolilor venerice, pe care le numim BTS-uri acum, a crescut îngrijorător și că tratamentele devin din ce în ce mai ineficace.

Nu mâncăm fructe și legume, nici carne, nici brânză, nici ouă, dar ne cumpărăm chimicale și „extracte” la plic, pe care le bagăm in noi sperând la tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Refuzăm să ne acceptăm vârsta și faptul că toți îmbătrânim. Îi considerăm pe cei de-un leat cu noi boșorogi. Uităm în mod conveenabil că am trăit și trăim în aceleași vremuri și că nimeni nu moștenește pământul. Suntem invidioși pe cei mai tineri, deși noi am trecut deja pe acolo.

Ne e rușine de originile noastre. Pare că toți ne-am născut la oraș, deși poate suntem prima generație înălțată, cu wc în casă și nu în fundul curții. Cerem să fim tratați cu sinceritate, dar ne deranjează a naibii adevărul. Nu avem maniere, ne purtăm grobian, folosim un limbaj de mahala, nu știm să fim diplomați, dar ne declarăm sensibili, empatici și omenoși. Suntem răi (chiar fără motiv) și răzbunători. Dacă ni se pare că cineva este mai slab, îl călcăm pe cap. Dacă nu obținem ce ne dorim de la o persoana , o considerăm instant „dușman” . Dacă am fost răniți, fie și neintenționat, simțim o nevoie acută să îl facem pe celalalt să sufere înmiit. Facem bine doar pentru a primi ceva în schimb. De la recunoștință publică la tot felul de foloase pe care le-am putea avea. Binele dezinteresat e o rara avis.

Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici. Am un gust prea amar deja. În final însă, o citez pe Ileana Vulpescu: „Iertarea nu schimbă şi nu şterge faptele.” („Arta conversaţiei”).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*