147 de ani de la naşterea Reginei Maria

Pe 29 octombrie a avut loc „Evenimentul dedicat personalității Reginei Maria” la Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, cu ocazia aniversării a 147 de ani de la naşterea Reginei Maria a României, la care au participat scriitori, istorici, profesori, elevi, începând cu ora 11.00. Personalitate marcantă a istoriei noastre, Regina Maria rămâne în sufletele românilor de pretutindeni pentru că a crezut în România modernă și unită, a întărit relația țării cu Occidentul și a dat dovadă de curaj în timpul războiului, fiind supranumită „Regina Soldat” și „Mama răniților”. Patriotismul Reginei Maria rămâne un model și o sursă de inspirație pentru noi toți. Manifestarea a avut ca tematică gradioasa personalitate a Reginei Maria a României. În cadrul proiectului, începând cu 15 octombrie 2022, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, în mai multe școli din județul Ilfov s-au lecturat scrierile Reginei Maria, dar și cele ale altor autori ce au pus în pagină viața ei plină de curaj, pasiune și devotament pentru țara pe care a iubit-o, lăsându-i în dar inima sa. Parte dintre acești profesori și elevi au participat la Simpozion, unde au pus întrebări legate de această tematică.

Evenimentul a început la ora 9.00 prin depunerea de coșuri cu flori la statuia Reginei Maria din fața Palatului Știrbey din orașul Buftea, unde au luat cuvântul personalități de marcă ale vieții politice și culturale din județul Ilfov, precum prefectul județului Ilfov, Simona Neculae, subprefectul județului Ilfov, Andrei Scutelnicu, viceprimarul orașului Buftea, Alexandru Vaida, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, Alexandrina Niță. Au mai fost prezenți oameni din presă, scriitori, artiști și elevi ce au ținut să fie prezenți la manifestare.

După ce a avut loc vizionarea lucrărilor de sculptură monumentală realizare în „Parcul dintre flori” din orașul Buftea ce vor rămâne în patrimoniul orașului, dar și al județului Ilfov, de la ora 11.00 organizatorii și invitații lor au vernisat în sălile Palatului Mogoșoaia o micro-expoziție a sculptorilor participanți la Tabăra de sculptură, acești maeștrii modelatori ai marmurei, lemnului sau metalelor. Vorbim de sculptorii Dinu Câmpeanu, Panaite Chifu, Adrian Curcan, Ioan Cristian Pentelescu, Corneliu Tache și Carmen Tepșan. Apoi a urmat o introducere în lumea crepusculară a celei de a 7 – a arte, cu scurtmetrajul documentar „Regina Maria – Portretul iubirii” (regia și scenariul Salex Iatma), produs de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov. După toate acestea, actrița Manuela Hărăbor, într-o interpretare de zile mari a rolului Reginei Maria a României, a prezentat un fragment din Testamentul Reginei. Aplauzele au irumpt instantateu, de parcă chiar Regina coborâse din eter, să ne mai transmită încă odată al său testament memorabil. Frumoasa actriță purta un costum aidoma celui purtat de regină, fiind învăluită în taină și mister. „De-a lungul anilor mi-a fost îngăduit de câteva ori să o întruchipez pe Regina Maria. Sâmbătă 29 octombrie, orele 11, la Palatele Brâncovenești din Mogoșoaia, am bucuria și onoarea de a o aduce din nou în sufletele românilor pe cea care a fost și va rămâne un model de patriotism, inteligență, noblețe și milostenie, cu prilejul împlinirii a 147 de ani de la nașterea sa.”, avea să scrie actrița pe facebook, înainte de eveniment. În program a urmat un moment liric cu soprana Arlinda Morava și cunoscuta actriță Claudia Motea, prezentând aspecte din viața și activitatea acestei personalități remarcabile, care a fost Regina Maria, transmițând celor prezenți faptele sale, onorând astfel o personalitate complexă, cu rol fundamental în formarea României Mari. În program a urmat o discuție despre rolul major al Reginei Maria în cultură, politică și societate, cu implicarea profesorilor invitați, dar și a elevilor ce au citit scrierile Reginei Maria. La final doamna Alexandrina Niță, director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, a oferit celor prezenți plachete, insigne și cărțile Reginei Maria.

La acest eveniment au luat parte vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, Ștefan Rădulescu, prefectul județului Ilfov, Simona Neculae, subprefectul județului Ilfov, Andrei Scutelnicu, viceprimarul orașului Buftea, Alexandru Vaida, viceprimarul comunei Mogoșoaia, Cristina-Roxana Chihai, inspectorul general adjunct al IȘJ Ilfov, prof. dr. Cristina Ghiță, director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, Alexandrina Niță, precum și alte personalități din viața publică. „În fiecare an Ilfovul marchează această zi și amintește de unicitatea și măreția personalității Reginei Maria. Și cum putem transmite mai clar ceea ce a lăsat moștenire, dacă nu prin arta pe care o iubea atât de mult?”, avea să transmită vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, Ștefan Rădulescu.

Cu mare emoție și bucurie, elevi ai școlilor din județul Ilfov, dar și un public numeros, au aflat despre personalitatea remarcabilă a Reginei Maria a României. Având o educație regală, distinsă, un exemplu prin frumuseţea, eleganţa și delicatețea ei, prin inteligenţă şi cultură desăvârșită, prin farmecul şi puterea prezenţei sale, prin dedicarea necontenită faţă de ţară şi faţă de familie, a fost subiectul a mii de pagini scrise în literatura română şi mondială. Iar pentru noi toți, a rămas una dintre personalităţile marcante ale istoriei româneşti, prin exemplaritatea destinului ei, prin felul în care a întruchipat un adevărat mit feminin. Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Județean Ilfov prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, având ca parteneri Primăria orașului Buftea și Primăria comunei Mogoșoaia, cu implicarea Centrului de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”.

Regina Maria a României rămâne pentru noi toți o iubitoare a frumosului, înzestrată cu o inteligență remarcabilă, transpunând iubirea pentru țară în multitudinea de opere pe care ea însăși le-a creat. Pe lângă lucrările artistice, istoria ne-o prezintă pe Regină drept creatoarea unei societăți artistice. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*