Să nu dai daruri acelora de ale căror „daruri” te îndoiești…

Dacă li se pare că „macaroana” aia a profitului li s-a subțiat pe fondul ultimelor evenimente de pe piața energetică, italienii de la Enel pot să plece liniștiți!… Dar aveau obligația să anunțe Statul Român despre această acțiune… Și nu să „transpire” momentul aproape final al negocierilor lor de (re)vânzare a activelor către o altă companie… Sigur, din clipa în care au început aceste demersuri, serviciile și agențiile de reglementare de la noi trebuiau să intervină. Pentru că o companie parte a sistemului de securitate energetică nu poate fi azvârlită de colo-colo, ca la talcioc… Și nu se pot invoca nici măcar presupusele clauze de confidențialitate comercială, în cazul negocierilor de vânzare între „părți”, mai ales când totul se face peste capul nostru. Există o clauză de preempțiune a Statului Român, iar dacă astfel de investitori vor să se lepede de companiile pe care le consideră frâie în dezvoltarea lor, trebuie să notifice autoritățile. Nu să (ne) scoată activele țării la mezat pe te miri unde… Acum au făcut-o cu un stat, întâmplător, membru UE și Nato! Dar dacă ajungeau prin alte colțuri de lume?…

Dar nici nu putem reproșa doar italienilor această afacere pe cale să mai „decapeze” o parte din averea națională… Cu procente esențiale din patrimoniul energetic… Adică, tocmai din independența și suveranitatea noastră!… Și nu doar cea energetică, pentru că, astăzi, în actualul context geostrategic, securitatea energetică se identifică practic cu securitatea statală și chiar regională. Și nu, nu putem să-i acuzăm doar pe italienii că au lucrat murdar… Putem să le batem obrazul pentru felul în care s-au afișat atât de sărăciți în veniturile lor de „antreprenori” (!) din cauza modificările din legislația noastră energetică și, mai ales, pentru că, măcar pe „postit” -uri, ei nu au informat agențiile și autoritățile de reglementare de la noi despre acțiunea lor.

Pe de altă parte, nu avem nici dovada că acele eventuale bilețele, fie ele și doar de anunțare a unei intenții, nu ar fi ajuns inclusiv la nivelul CSAT -ului!… Dimpotrivă, dacă ținem cont de partenerul agreat să preia părțile italienilor de la Enel, grecii – până mai ieri aflați în faliment de țară!, avem dimensiunea realității în care Statul Român nu mai are un CSAT de intervenție național-suverană, acesta fiind subordonat celor de la Bruxelles. Altminteri, cum să accepți, în condițiile actuale de criză energetică globală, tranzacționarea unei companii esențiale fără a face măcar un simulacru vizând încercarea de preluare, nu de către stat, ci măcar de o companie românească?…

Da, putem specula că este „prețul” pe care îl plătim pentru a ne asigura accesul la terminalele de gaz lichefiat din Grecia, pentru a putea prelua gazul ce va fi adus prin acele porți de intrare europene… Altele decât ale nostre… Dar, în condițiile în care avem suficiente resurse de gaz, din momentul în care depozitele noaste sunt pline, de ce am face așa ceva?… De ce ne-am vinde, iară, din nou atât de ieftin?… Nu este oare o dovadă că întreg gazul din rezervoarele noastre de stocare, și poate chiar cel din pântecele pământului și al mărilor, a fost deja vândut altora?!… Și avem nevoie de acest acces la terminalele grecești pentru a putea prelua gazul ce va fi importat pentru consumul intern, evident, la alte prețuri astronomice?… Pentru că nici un alt motiv nu poate scuza eventualul transfer al activelor companiei noastre energetice tocmai în sfera grecilor… Acolo unde experiențele noastre în diversele privatizări cu ei s-au sfârșit întotdeauna lamentabil pentru noi, devenind mai săraci și mai descărnați de propriile noastre, nu doar drepturi, ci și resurse ori materii prime.

Și mai este un aspect imoral în raporturile între noi, greci și Uniunea Europeană… Faptul că evitarea falimentului Greciei s-a făcut pe seama unor costuri suportate și de noi, ca membri ai UE. Iar acum asistăm pur și simplu la readucerea Greciei la masa celor mari!… Acolo unde ar fi trebuit să fim noi, prin toate resursele industrial-strategice pe care le avem ca porți de intrare în Europa!… Mai mult, dacă tocmai compania de stat a grecilor cumpără aceste active (Compania Publică de Electricitate a Greciei vizând achiziționarea a 70 la sută din activele italienilor de la Enel!), de ce să nu vorbim despre o „naționalizare” (iată, una chiar „transnațională”), și nu despre o simplă „expansiune”?… Căci, nu poate fi vorba despre o preluare, fie și „în forță”, dinspre o companie privată, „pentru expansiune”, neavând de a face nici măcar cu o „multinațională” ori un melanj stat-privat, ci, de-a dreptul, cu o companie de stat… Mai rău, una a altui stat…

Lasă un răspuns