Sub semnul lui Adam și al Evei…

Mergând pe apa Moldovei la deal, dai de altă Românie. Cu altfel de oameni pe care ar trebui să-i clonăm și să-i ținem de leac la suflet. Când am ajuns eu la Pojorâta, neguri albe se acățau de brazii zburliți de pe Adam și Eva. Ce lume veche… „Noi nu sîntem moldoveni, noi sîntem români…”, îmi spunea mândru un cantor de la biserica țanțoșă din Pojorâta, acum vreo 30 de ani. „Și pe unde-i găsesc pe moldoveni?” „„Apăi moldovenii îi pi la Botoșăni, pi la Iaș…” „Dar Moldova pe unde curge?”, l-am întrebat și eu într-o doară pe bătrânul cantor. „Pi ici-șa…” Mă dusesem să văd „Televiziunea lui Flocea”… Cum care Flocea?… Acum, m-am dus să văd niște oameni care coboară din tablourile lui Grigorescu: numai că nu au care cu boi nătângi de blânzi, au vaci și tauri aprigi. Aduși din Franța…

Asociația Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România (ACBCR) a organizat la Pojorâta, județul Suceava, o amplă manifestare tehnică și culturală, dedicată vacilor din rasele Charolaise și Limousine. Au venit peste 100 de crescători din toată țara, dar și reprezentanți ai asociațiilor de crescători din România și din Ungaria. Petre Daea nu a dat curs invitației. Nici Tanczos Barna, ministrul Mediului, nu a mai venit, chiar dacă este un redutabil crescător de vaci Limousine și deci face parte din ACBCR. Organizarea a fost însă impecabilă și, până la urmă, lipsa acestora nu a fost resimțită. În fiecare zi, aveau loc conferințe tehnice până la amiază la Centrul Cultural din Pojorâta, organizate în colaborare cu primarul Ion Codreanu. Apoi, invitații plecau la târgul organizat pe un teren pe care ACBCR l-a cumpărat. Aici erau standurile de animale și de produse specifice. Un taur se învârtea la proțap, la o flacără de fag. Friptura de taur Charolaise s-a dovedit o delicatesă, iar grătarul de carne maturată făcea toți banii. În același timp, hore și sîrbe se învîrteau pe scenă.

„ACBCR a împlinit 10 ani și este un reper în zootehnia noastră”, a spus Radu Antohe. „Avem membri în 38 de județe și apreciez în mod deosebit prezența colegilor fermieri alături de noi”, l-am auzit pe Dumitru Grigorean, un fermier consacrat, care a lucrat ani la rând, meticulos, răbdător pentru promovarea asociației în care puțini fermieri mai credeau. Așa a construit un sediu cochet și a constituit o echipă tânără cu directorul tehnic Costel Țăran.

Alexandru-Nicolae Bociu, președintele ANSVSA, s-a străduit să citească și el câteva banalități despre marile realizări ale autorității, deși fermierii preferau să le să spună de ce instituția pe care o conduce nu a permis deschiderea punctelor de sacrificare în ferme pentru ca tot mai mulți crescători să poată închide cercul cu produse tradiționale de fermă, să obțină un preț corect pentru munca lor. Horia Grosu, director general la IBNA Balotești, a prezentat calculul valorii de ameliorare pentru vacile ACBCR.

Marile probleme nu au fost ocolite: reducerea subvențiilor și vânzarea vițeilor. Alexandru Baciu de la Grădiștea, județul Călărași, a venit în vârful hărții din mai multe motive: „Mă interesez de mai multă veme de zona vacii Charolaise pentru calitatea cărnii, apoi, prima mea vacă am înscris-o în ACBCR, deci sunt membru aici. Pe de altă parte, am vrut să iau pulsul pieței, vreau să văd dacă pot să cumpăr tăurași pe care să-i finisez eu. Fermierii noștri nu știu toate secretele finisării și se chinuie mult, crezând că vor câștiga mai bine. Nu câștigă, pierd mai mult. În Franța, crescătorii de Limousine și Charolaise înțarcă tăurașii și vițelele non-variante, care merg la un alt fermier spre finisare. Mulți italieni cumpără viței, îi finisează și îi aduc înapoi în Franța. Eu am reușit să conving deocamdată doar doi fermieri: unul de la Sibiu, care are vaci Aubrac și care îmi dă de două ori pe an câte două tiruri de viței. El îi înțarcă la 6 luni, după care este treaba mea. Îi țin până la 18 luni, nu-i țin mai mult. Vițeii au un spor mediu zilnic de creștere de 1,2 – 1,3 kg. Aici nu s-a legat deocamdată nimic cu domnul Grigorean.

În Ungaria, există o singură federație a crescătorilor pe țară, cu asociații naționale pe rase. Au inclusiv cooperative și camere agricole. Este politizată puțin zootehnia, au un deputat acolo, dar nu se poate altfel. Așa pot face legi în favoarea fermierilor, dar la noi uită, le miroase când ajung în Parlament. Eu am vaci Montbeliarde, dar îngraș orice viței. Am abator, magazinele mele, restaurant. Eu nu vreau să le pun orice pe farfurie oamenilor dacă tot dau niște bani. Nu vreau să fie păcălit consumatorul fiindcă nu este în interesul meu să-i livrez vacă de reformă, în loc de carne specializată. Există organe de control, care nu-și fac treaba. Să se ducă frumos la restaurant, să ceară documentele pentru carnea Angus, pe care pretinde că o pregătește. De unde ai Angus? Și să meargă pe fir. Crescătorii nu pot controla trasabilitatea ca să-și apere interesele. Am avut chiar și eu un client care cumpăra carne de la mine și scria în meniu că e de Angus. Și eu nu aveam Angus. Când am aflat, nu i-am mai dat carne. Trasabilitatea nu se respectă pentru că nu are cine să controleze. Mulți medici veterinari nu știu pe ce lume trăiesc. M-am înscris în ACBCR cu o vacă. Cum spuneam, fermierul din Franța dă tăurașul altui fermier pentru finisare, iar acela îl va da unui abator. La noi, e invers. Pe timpul pandemiei, tăiam câte 20 de tăurași pe săptămână. Acum mai tai 8 până la 12. Taurii nu trebuie să plece din țară înainte de înțărcare fiindcă pierdem materie primă. Trebuie să dăm afară din țară numai piese, iar nu carcasă sau animale vii. Eu fac hamburgeri, mici și cârnați. Salamul este mai laborios”.

Trebuie să ne punem la punct reproducția… Așa crede Valeriu Tabără, președintele ASAS, și ar fi bine să-l asculte și „decidenții” din țara noastră. „Dacă mai avem un oarecare nivel în zootehnia noastră, după toate nenorocirile prin care am trecut, atunci eroii sunt fermierii, adevărații academicieni, nu noi. Zootehnia este zonă de risc pentru securitatea noastră națională. Valoarea producției agro-alimentare din România e mult sub nivelul Italiei care, din punct de vedere pedo-climatic, reprezintă cam 44 la sută din potențialul României. Ca valoare însă a ansamblului activității noastre, Italia realiza la nivelul anului 2016 o valoare de 55 de miliarde de euro din agricultură, în timp ce România realiza 16 miliarde. Potențialul valoric al producției agro-alimentare românești este de 40-50 de miliarde de euro. Închipuiți-vă ce interval de afaceri există între 16 miliarde și 50 de miliarde, pe care noi nu le acoperim. Pe de altă parte, valoarea producției vegetale reprezintă peste 75 la sută din ansamblul producției noastre agricole, în timp ce producția din zootehnie – prima treaptă de valoare adăugată și de transformare – se duce în jos către 20 la sută, când ea ar trebui să fie între 50 și 60 la sută. Greșeala este la cei care creionează strategiile de dezvoltare. Zootehnia este un obiectiv economic major, nu doar pentru agricultură. Domnul Adrian Pintea știe bine că se discută la nivelul Uniunii Europene pentru schimbarea sistemului de subvenții. Și cred că sectoarele care transformă producția primară vor fi cele care vor câștiga mai mult, iar unul din ele este zootehnia. În aproape toate domeniile zootehniei, am rămas printre ultimii din Europa. Nu e normal! Una din marile probleme este readucerea Legii 214 privind pășunile. Nu e suficient efortul fermierilor și nici al cercetării. Instituțiile statului nu trebuie să execute controale, ele trebuie să vegheze ca sistemele să funcționeze normal și fără riscuri. Cum să ajungem dependenți total de carnea de porc din import? Spunea în 1929 Constantin Garoflid, mare agronom, moșier și ministru, cel care a făcut primul sistem de irigații prin aspersiune la Buzău: „Dacă unitățile mici din această țară nu funcționează economic, nu există democrație”. Ne pleacă oamenii și este o tragedie asupra căreia noi nu ne aplecăm. Este o prostie că nu producem suficiente animale de rasă pură. Dacă nu ne vom perfecționa sistemele de reproducție, România nu are șanse în competiția europeană. Dependența de materialul biologic vă va crea niște pierderi enorme în costuri. Materialul biologic este aur. Fermele de familie își au locul lor…”

Prin eforturi mari, printr-o excelentă organizare, Ziua Vacii de la Pojorâta a fost până la urmă o reală sărbătoare pentru crescători. Nu au lipsit din peisaj nici câinii ciobănești, cu lătratul lor amplu ca un hăulit de bucium și caii cu coame blonde.

După un timp, Adam și Eva au intrat iar în negură și a trebuit să plec spre orașul meu nefericit…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*