Ajustările pensiilor și ale salariului minim nu numai că vin la distanțe de ani de zile față de momentul în care ar fi fost necesare dar sunt și în contratimp cu inflația, făcând ca pensionarii și persoanele cu venituri mici să se afle ca într-un vis nesfârșit în care aleargă după autobuz și ajung în stație la fix două secunde după ce autobuzul a plecat fără ei. Unii destinatari ai acestor măsuri de „protecție socială”, nu puțini, au credite cu dobânzi variabile în funcție de costul mediu împrumuturilor interbancare (Robor sau IRCC), care a crescut fulminant, cauzând dublarea ratelor, în numai șase luni de zile. În plus, veniturile celor cu salarii medii sau mai mari fie au înghețat la valoarea de dinainte de plandemie, fie au scăzut, iar mulți dintre cei care chiar realizau venituri bunicele înainte de plandemie și-au pierdut jobul, din diverse motive – de la restructurări ale personalului, pe motivul digitalizării sau al lucrului de acasă, la falimente cauzate de minunata politică de sănătate publică din ultimii doi ani și jumătate, când toate resursele financiare, publice sau private, au fost concentrate în mâinile „experte” ale lui Arafat & co.
În plan european, comedia este și mai amară, și mai penibilă. După ce, pe mâna germanilor, UE și-a creat o dependență cvasi-totală de gazul și petrolul rus, iar green deal – ul a ars niște etape, eliminând mai toate sursele de energie convențională (Germania a rămas și fără cea nucleară, pe care a închis-o aproape total după accidentul de la Fukushima), fără a pune în loc, la timp, altele (dimpotrivă, forțând extinderea utilizării mașinilor cu baterii electrice încărcate de la rețeaua alimentată cu energie convențională, „carbonată”, poluantă), acum inteligenții birocrați de la Bruxelles contată cu stupoare că beleaua e imensă și e cam insolubilă și că urmează 10 ierni teribile de frig, foamete și sărăcie, ca și când am fi trecut printr-un război mondial cu durata de 7-8 ani… Ce propun acum acești inteligenți? Sobrietate energetică (mai cald vara, mai rece iarna, mai puține băi pe lună, mai puțină hârtie igienică), reținere alimentară, trecerea la stadiul de insectivor, în condiții de digitalizare și mai adâncă (citește pușcărie digitală) și de „imunizare” și mai frecventă și mai extinsă cu serurile experimentale care nu au prevenit și nu au combătut nimic în plandemie, plus, desigur, segregarea socială pe criterii sanitare, pe bază de nazzipass. Ba, mai mult, von der Leyen spunea ieri, cu emfază, ca și când nu ar fi vorba de prostie crasă a clasei birocratico-corporatisto-politice în fruntea căreia s-a cocoțat, pletoră care a pus Europa la degetele de la picoarele lui Putin, că nu trebuie să înlocuim dependența de Rusia cu dependența de China. Doar că, ce să vezi, pe partea de bunuri de larg consum, semifabricate, energie verde, semiconductoare etc etc etc Europa este deja dependentă de China, iar asta s-a întâmplat pentru că politicienii și corporațiile occidentale au decis de multișor că e bine și eficient să faci afaceri cu China.
E ridicol, dar UE le cere cetățenilor săi să renunțe la consumul (deseori hedonist) și la confortul de azi, ba chiar și la insistența de a rămâne în viață după vârsta de 75 de ani (prea mulți „mâncători inutili”, zise Schwab, un ins de peste 80 de ani care conduce World Economic Forum), după ce timp peste 50 de ani și-a propus să crească și consumul, și confortul, și siguranța, și sănătatea, și speranța de viață. Să vedem cum vor renunța occidentalii la paradele mândriei, la city break, la merțanul de 200 de mii de euro, la analizele medicale preventive ne-necesare de zeci de mii de euro anual etc. O să fie un bun subiect de studiu sociologic și antropologic. O să fie ca în Evul mediu, dar cu o societate mai proastă și mai lipsită de sensul vieții – măcar medievalii credeau în ceva, realizau ceva, gândeau cu capul lor, pictau și sculptau ei înșiși…
Mă rog, consider că ceea ce trebuie urgent făcut, pentru ca furnizorii de energie, băncile și statul să nu dea faliment, ar fi o politică economică și socială conecatat cu un sistem de legi care să oprească falimentul generalizat al consumatorilor și al IMM-urilor. Cel mai important este ca această politică să asigure menținerea (dacă nu creșterea) puterii de cumpărare a omului de rând, intenția sa de a consuma și încrederea în viitor. Dacă omul își vede veniturile evaporându-se, va înceta să consume altceva decât îi este absolut necesar, va abandona încrederea în viitor, renunțând la a face copii și a se educa (cu consecința că lumea va deveni și mai săracă, și mai proastă, dar cu mult mai puțini „mâncători inutili”). Iar statul va rămâne fără taxe pe consum, deci fără bani pentru prestații sociale, inclusiv pensii și asistența medicală.
Ca să nu devenim lupi pentru ceilalți oameni, trebuie să acționăm acum. Ca să nu transformăm societatea într-un câmp de război al tuturor contra tuturor, trebuie să vorbim acum. Să ne facem auziți, că altfel ne înghite gaura neagră a progresiștilor ultra-guralivi și vocali.
Hai Liberare!
Lasă un răspuns