„Ştiu că mor pentru dreptate şi pentru naţiune!” (…) „pentru că nu cred să fiu chinuit mai mult decât Iisus Hristos”. Așa a spus când a fost legat, hăcuit cu baionetele de greci și împușcat. Era 23 martie 1914. Iar eu revin la aceeași întrebare fără răspuns pe care o pun de ceva vreme încoace: cum se poate să avem în Europa un popor aromân și nu avem o țară? Dacă sunt români cu adevărat, să fie ajutați ca minoritate, să le fie promovată cultura și tradiția, așa cum este normal în secolul XXI. Dar toate popoarele balcanice se feresc de acest lucru. Dacă privim în istorie, după războaiele balcanice încheiate prin Pacea de la Bucureşti din 1913, se creau premisele pentru câştigarea unor drepturi naţionale şi confesionale pentru românii locuitori în noile state apărute pe ruinele Imperiului otoman. Cu toate acestea, înţelegerile reprezentanţilor statelor balcanice nu au fost respectate. Mai mult, bandele de antarţi (luptători pentru cauza grecească din vechiul stat otoman) au acţionat în continuare, nu de puţine ori, la instigarea mitropoliţilor greci. Este cazul românilor din satul Coriţa, din Albania. În timpul campaniilor întreprinse de antarţi în 1912, preotul Haralambie Balamace, din Coriţa (unde după 1881 se stabiliseră mai mulţi fârşeroţi din Tesalia ocupată de Grecia), alături de alte notabilităţi româneşti din localitate, fusese maltratat pentru utilizarea limbii române, trimiterea copiilor la şcolile româneşti şi „îndrăzneala“ de a fi cerut înfiinţarea unei episcopii a românilor din Balcani. La puţin timp, preotul român a fost eliberat la intervenţia lui Take Ionescu la primul-ministru Venizelos al Greciei. Considerat un exponent al românismului, ca unul care înfiinţase primele şcoli româneşti în Albania şi Epir, care pledase în fruntea delegaţiei româneşti la Constantinopol pentru înfiinţarea unei episcopii a aromânilor şi alegerea unui titular, şi ca unul care a militat pentru recunoaşterea naţiunii române din Turcia europeană ca millet, alături de cel grecesc, preotul Balamace era vizat permanent de grupurile de grecomani şi antarţi care activau pentru autonomia şi chiar alipirea ţinuturilor epirote din sudul Albaniei. Se spunea despre el că este chiar excomunicat de Patriarhia Ecumenică, atât pentru faptul că înfiinţase primele şcoli româneşti din Albania şi Epir şi că îi încuraja pe etnicii albanezi la educaţie în limba maternă, dar mai ales că slujea în dialectul aromân în paraclisul din Coriţa şi în biserica românească din Pleasa.
Momentul culminant al acestei drame s-a consumat de praznicul Învierii din anul 1914. În contextul retragerii trupelor greceşti din sudul Albaniei şi preluarea teritoriului de către jandarmeria albaneză sub conducerea militară olandeză, la semnalul clopotului care trebuia să vestească marele praznic al creştinătăţii, bande de grecomani şi antarţi au înconjurat locuinţele din cartierul românesc din Coriţa. Românii au fost jefuiţi de avutul lor, maltrataţi, li s-au incendiat sau distrus casele şi au fost obligaţi să declare că nu-şi vor mai trimite copiii la şcolile româneşti. Unii români, în frunte cu preotul Haralambie Balamace, au fost somaţi să iasă din case, pentru a fi duşi la marginea oraşului, apoi maltrataţi, umiliţi, mutilaţi şi ucişi. Despre cum a fost tratat părintele Balamace există mărturii, din care o redăm pe cea a fiicei lui: „Venind la casa noastră antarţi, soldaţi şi grecomani, aducând cu dânşii şi bidoanele de petrol pentru incendierea casei, au invitat pe tatăl meu şi pe unchiul Sotir să se predea şi să nu opună nici o rezistenţă din ordinul mitropolitului şi al ofiţerilor şi că vor fi duşi la Mitropolie pentru explicaţii. (…) Au ieşit din casă, fără să se opună. Deodată, amândoi au fost luaţi în bătăi cu paturile de puşcă şi când un soldat i-a tras o palmă pe obraz, el a întors cealaltă parte, zicându-i: «Loveşte şi pe partea aceasta, căci nu cred să fiu chinuit mai mult decât Iisus Hristos. Ştiu că mor pentru dreptate şi pentru naţiune!» După ce i-au întors în casă luându-le toţi banii, precum şi alte obiecte de valoare, i-au dus afară din oraş. (…) Modul brutal în care au fost omorâţi nu se poate descrie. Figurile lor nu se puteau distinge de înţepăturile baionetelor, afară de părintele care nu era străpuns la obraz, dar a avut mai multe lovituri de baionetă pe corp şi mutilat într-un mod oribil“. Potrivit anchetei efectuate ulterior de autorităţile albaneze, sub supravegherea reprezentanţilor Marilor Puteri, la masacrul de la Coriţa au fost implicaţi în mod direct grecomani şi soldaţi greci, deghizaţi în antarţi, iar ca autori morali au fost indicaţi mitropolitul grec Ghermanos de Coriţa şi chiar oficialităţi ai guvernului de la Atena.
Anul acesta se împlinesc 108 de ani de la odioasa crimă prin care grecii au încercat să suprime un simbol al identității românești din Balcani: este vorba de aromânul papa Lambru Balamaci. Familia Balamaci își are originea în satul Frășari din Albania, unde inițial purta numele de Bulamaci. În secolul al XVIII-lea, când marile metropole aromânești au fost distruse, o parte a familiei a ajuns în Grecia (unde trăiesc și astăzi sub numele de Balamați și Bilimați), o altă parte s-a stabilit în jurul Bitoliei (într-o familie din Moloviște avea să se nască și Constantin Belimace, autorul imnului aromânilor), iar unii dintre ei au ajuns la Pleașa, în Albania, de unde se trage și familia lui papa Lambru. Astăzi, aromâni cu acest nume mai trăiesc în România și în America. Haralambie, născut la 1863, a primit, după tradiție, numele bunicului său. Pe mama sa o chema Maria, iar tatăl său, Tănase, era zugrav, meserie spre care l-a îndrumat și pe fiu.
În scurt timp însă, Haralambie a abandonat-o pentru a se face preot la singura biserică din Pleașa. Acesta era un sat locuit numai de aromâni, iar biserica fusese construită în 1801 de greci, unde Liturghia se ținea, evident, numai în grecește. Cum a trecut papa Lambru la românism nu se știe. Se știe doar că primul din familia lor care și-a descoperit identitatea românească a fost unchiul său, Spiru Balamaci. Mai târziu, Spiru și Haralambie, care a fost și învățător, aveau să deschidă mai multe școli românești pentru aromânii din Albania. A înființat școli românești în localitățile Corcea, Moscopole, Șipska, Grabova, Langa, Nicea, Vitkuk și chiar în orașele Elbasan și Berat. Ministrul român Take Ionescu l-a numit pe pr. Balamaci ca învățător de limba română în orașul Corcea și director al școlii românești din satul Frashër. În 25 martie 1881, aromânii din Imperiul Otoman și-au ales șase reprezentanți care s-au dus la ambasadele Marilor Puteri din Istanbul pentru a cere ca Thesalia să nu treacă de la turci la greci. Cei șase erau: Ghiți Papahagi, Mihai Papagheorghe-Ciutra, Dina Gargala, Gheorghe Magiari, Vasile Hagisteriu și Spiru Balamaci. Preotul Haralambie îl însoțea pe unchiul său, după ce, cu puțin timp în urmă, ieșise din biserica grecească și trecuse la cea românească. Fusese hirotonisit preot la Mănăstirea Curtea de Argeș și de atunci citea Liturghia numai în românește. În 1883, Haralambie Balamaci a deschis o școală românească la Pleașa, iar doi ani mai târziu și în Korce (Corița), pe unde aromanii „plisoț” treceau în fiecare iarnă.
Totodată, în 1887 el a fost cel care a deschis prima școală albaneză din Korce. În 1891 s-a dus la Istanbul să ceară înființarea unui episcopat românesc pentru aromanii din Imperiul Otoman. Aici are loc un atentat la viața lui, din care scapă nevătămat. Tot cu această ocazie avea să îl cunoască pe Take Ionescu. După punerea în practică a Iradelei de la 23 mai 1905 prin care și românilor din Imperiul Otoman le-au fost recunoscute drepturile ca națiune distinctă alături de celelalte aflate sub stăpânirea turcilor, au început crimele în masă. Atunci au fost uciși peste 400 de aromâni. Pe 2 august 1905, un grup de 80 de antarți conduși de grecomanul Gudas intră în biserica din Pleașa și dă foc tuturor cărților românești. Li se pune în vedere primarului, preotului Anastase și celnicului Leonida Caramitru că dacă nu încetează cu „propaganda românească” prin sat, vor fi uciși. La acea dată, Haralambie Balamaci se afla la București. Întors la Pleașa, în aprilie 1906, află de toate aceste orori și se radicalizează. În acest context, episcopul grec de Korce, Fotios, hotărăște să vină la Pleașa pentru a le cere enoriașilor să treacă la Liturghia în limba greacă. Deși este sfătuit să nu se ducă, ajunge în sat, unde aromanii îl alungă cu pietre. Pe 10 august 1906, Fotios îi trimite o scrisoare lui papa Lambru în care îi reamintește că a fost dat afară din biserica grecească pentru că citește Liturghia și oficiază căsătorii în românește în afara eparhiei. În aceeași scrisoare îi solicită să se prezinte la Mitropolie și să își ceară iertare, în caz contrar urmând a fi excomunicat și afurisit. Urmare a acestei scrisori, părintele Haralambie s-a dus direct în biserica din Pleașa și a ținut o slujbă în limba română. Apoi s-a dus la Korce și a cumpărat o casă în care a amenajat o capelă unde citea numai în românește. Fotios s-a ținut de cuvânt și l-a afurisit, iar aromânilor din Korce li s-a interzis să mai intre în biserică. Pe 23 martie 1914, o bandă de oameni înarmați, care îl considerau vinovat și pe papa Lambru, pentru că un aromân vlahoman îl ucisese pe episcopul Fotios, i-au încercuit casa și l-au somat pe Haralambie Balamaci să iasă, în caz contrar urmând să incendieze locuința. Haralambie, care statea ascuns acolo de câteva luni, a ieșit, împreună cu fratele lui, Sotir. Grecii i-au spus lui Sotir că nu au nimic cu el, așa că poate rămâne în casă, dar acesta a refuzat să își părăsească fratele. Atunci i-au luat pe amândoi și i-au dus pe jos până la biserica Sf. Ilie. Pe drum au fost bătuți, loviți și torturați. Când au ajuns aproape de biserica, au fost legați de copaci și împușcați. Trupurile lor au fost ținute acolo 3 zile, până pe 25 martie, pentru a-i teroriza pe aromani și a le aduce „buna vestire” grecilor. Odioasa crimă a născut în folclorul aromânesc celebrul cântec „A curi-i ațel murminti”, pe care îl puteți asculta și acum interpretat de cunoscutul Gică Coadă din Tulcea, interpretul preferat al marelui fotbalist Gică Hagi. Versurile sale sunt acestea:
A curi i atel murminti
A curi-i ațel murminti ți ahâtu învirinatu?/ E a nostru bun pârinti, lu-aflarâ vâtâmat!// Ni-aducu aminti și plângu dzâua ți s-vâtâmă,/ Inima mea îni arupsi, suflitlu îni si anfârmâcă!// Voi blâstimați di greț ți aveț cu a noșțâ fraț?/Ți aveț cu ai noșțâ fraț, dzâuă și noapti îi vâtâmaț?
Traducerea versurilor în românește, spre înțelegere, sună așa:
Al cui îi acel mormânt
A cui îi acel mormânt ce-i atât de înveninat?/ E al nostru bun părinte, l-au găsit omorât!// Mi-aduc aminte și plâng ziua în care l-au omorât,/ Inima mea se rupse, sufletul mi se otrăvi! // Voi blestemați de greci, ce aveți cu ai noștri frați?/ Ce aveți cu ai noștri frați de zi și noapte îi omorâți?
Papa Lambru Balamaci va supraviețui ȋnsǎ ȋn memoria și în imaginarul colectiv al aromânilor din Balcani, dar și la nord de Dunăre, părintele martir fiind decorat post-mortem de regele Carol I al României cu Coroana României în grad de Cavaler. Dar asta nu a fost tot. Pentru tot ceea ce a făcut pentru români, grecii nu l-au uitat și l-au „ucis” din nou peste încă o generație. Pe locul unde se afla capela din Korce amenajată de papa Lambru, a fost construită Biserica Sf. Sotir. Aici a fost înmormântat martirul aromân. În 1931, în urma unui cutremur, biserica a suferit multe stricăciuni, iar localnicii nu au mai avut mijloacele necesare pentru a o repara. În 1951, un demnitar comunist din Korce a dat ordin să fie distruse toate rămășițele bisericii, iar oasele din mormântul preotului Balamaci să fie sfărâmate. S-a descoperit apoi că acel demnitar era fiul unuia dintre cei care îl omorâsera pe eroul aromân… În 1959, Marioara Balamaci, nepoata lui papa Lambru, a amenajat un alt mormânt în care a mutat oasele sfărâmate ale bunicului său. În 1962, lui Haralambie Balamaci i s-a acordat titlul de „erou albanez în lupta contra elenizării” și titlul de „Învățător al neamului” în 1994, ultimul de către președintele Sali Berisha al Albaniei. În 1970, statul a construit în Korce morminte noi, din marmură albă, pentru toți eroii neamului albanez, iar aromânul Balamaci este printre cei mutați acolo. Situația aromânilor din Albania s-a schimbat în bine după venirea la putere a lui Ahmed Zogu, care, spre deosebire de naționalistul Fan Noli, a permis celebrarea slujbelor religioase în limba română.
Un bust al Părintelui Haralambie Balamaci a fost dezvelit pe 10 mai 2021, la Corcea, de către comunitatea de aromâni din zonă, prin strădaniile Fundației Nicolae Iorga din Saranda, respectiv ale lui Pano Bakalli. Strada pe care se află casa lui îi poartă astăzi numele. În 1994, președintele Sali Berisha i-a acordat titul de „învățător al neamului”, iar ziua de 23 martie când s-a ridicat la ceruri, să fie pomenită. Toate acestea în Albania…
În al doilea deceniu al secolului al XXI-lea Biserica Ortodoxă Română a început să-l pomenească pe preotul Balamaci, cu binecuvântarea patriarhului Daniel, în ziua de 23 martie. Astfel, la inițiativa Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, în parteneriat cu Societatea de Cultură Macedo-Română, au fost organizate anual în unele biserici din București parastase pentru martirii români din Balcani, în frunte cu preotul Haralambie Balamaci, în anii 2016, 2017, 2019 și 2021. Parastasele din anii 2016 și 2021 au fost săvârșite de episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, care a evocat în predica sa viața preotului Balamaci, considerându-l „un exponent al românismului în sudul Dunării” și un „martir […] care s-a jertfit pentru românism, pentru limba română și pentru credința ortodoxă”.
