Opriți-l, totuși!

Domnul premier Ciucă e titular de teză de doctorat. Dincolo se suspiciunea de plagiat, domnul general are niște probleme certe de limba română și de logică. Iar pe partea de concizie și stil laconic (care, teoretic, este atributul oricărui comandant de oști), e vai și-amar. E jale și valea plângerii, fraților. Şeful Executivului a fost întrebat de presă cine și cum va trebui să aplice la noi decizia luată la nivelul Uniunii Europene privind reducerea voluntară cu 15 la sută a consumului de gaze.

A răspuns cam așa: „Vă rog să privim această decizie voluntară, de altfel, cum bine aţi spus. În ansamblul de măsuri care s-au luat la nivelul Ministerului Energiei şi de către companiile producătoare de gaz, avem în momentul de faţă peste 1,8 miliarde de metri cubi înmagazinaţi, ceea ce ne duce mult peste pragul pe care îl aveam asumat la 1 august, care era de 46 la sută, la 1 septembrie – 57 la sută. Am depăşit şi pragul pe care-l aveam de îndeplinit pentru 1 septembrie, motiv pentru care în acest moment continuăm să ne asigurăm necesarul de gaz înmagazinat în depozitele proprii şi dau asigurări că populaţia nu va fi afectată în ceea ce priveşte asigurarea gazului. Şi, pe măsura voluntară, nefiind în momentul de faţă stabilite elemente tehnice clare, nici pe măsura în momentul în care ea va deveni obligatorie, nu pot să comentez ceea ce avem de făcut. Cert este că în momentul în care vom avea suficiente gaze şi în momentul în care discutăm de această atitudine a tuturor ţărilor membre ale Uniunii Europene, de a continua solidaritatea faţă de contextul în care ne găsim, vom adopta aceeaşi atitudine şi în continuare”, a declarat Ciucă.

E o totală nebunie în această declarație – cineva ar trebui să îl oprească de la a vorbi liber, că ne bagă în ceață și în belea. Cică: dau asigurări […] în asigurarea gazului; am depășit pragul pe care îl aveam la 1 septembrie; avem 1,8 mld metri cubi de gaze (unde, când, cum?); premierul vorbește când de 46 la sută, când de 57 la sută – dar din ce, din necesarul nostru, din capacitatea de stocare? avem sau nu tot gazul necesar la toamnă-iarnă?; pe măsură ce completăm rezerva, ne gândim dacă dăm și altora; e vorba de un supliment de gaz, peste necesarul nostru, care se acumulează lunile astea? dacă da, o să îl dăm „săracilor” nemți? pe bani sau gratis?; măsura UE (reducerea cu 15 la sută a consumului intern, ca să se poată redistribui surplusul astfel economisit județelor UE mai sărace, ca Germania, Franța sau Italia) e voluntară acum, dar va deveni obligatorie (??!); dacă se continuă atitudinea de solidaritate europeană (nu știam că nemții și francezii erau solidari cu noi în sărăcie…), vom adopta aceeași atitudine și în continuare (care atitudine, oameni buni?)…

În orice caz, dacă banii de compensare a facturilor de utilități casnice se termină în septembrie (lucru previzibil prin semnalele date de proiectul de rectificare bugetară), inflația, stagnantă acum, va exploda în noiembrie, iar reducerea puterii de cumpărare a cetățeanului va fi și mai covârșitoare. Consumul de gaz și energie se va reduce „natural”, așa cum ne impun „experții” FMI: prețurile vor fi atât de mari, iar veniturile populației atât de firave, încât vom ajunge să reluăm practicile „sănătoase” de pe vremea lui Ceaușescu: un pulover de lână în plus, o plapumă suplimentară, doar un bec, doar un tv timp de două ore, fără wi fi peste tot, ieșiri cu mașina doar în uichend, citit cărți la lampă cu încărcare solară/lumânare, fără city break sau vacanțe în Tenerife… Ceea ce nu ar fi rău deloc, pe partea culturală, dar ar fi cam dezastruos pe partea economică și sanitară…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*