Mănăstirea Soveja este o mănăstire ortodoxă din județul Vrancea (fostă Țara Moldovei), ridicată de Matei Basarab, domnitorul Țării Românești. Situată la intrare în stațiunea Soveja, mănăstirea a fost construită ca semn al împăcării dintre domnitorii Matei Basarab și Vasile Lupu, motiv pentru care aceasta mai este cunoscută și sub numele de „Dobromira”, care înseamnă „bună pace”. La fel, drept răspuns la acest act spiritual, a apărut și Biserica Stelea din Țara Românească ridicată de domnitorul Vasile Lupu al Moldovei. Mănăstirea Soveja și Biserica Stelea, din Târgoviște, au rămas în istoriografie drept „pildă de împăciuire între frații moldoveni și munteni”, semn în timp care a contribuit și la actul istoric al Unirii Principatelor Române.
Mănăstirea Soveja (sau „Dobromira”) a fost construită de către domnitorul Matei Basarab, între anii 1640-1645. Lucraăile au început în primavara anului 1645, iar în iarna aceluiași an, biserica mănăstirii ctitorului muntean era gata, în timp ce domnul Vasile Lupu al Moldovei ridica Biserica Stelea, din Târgoviște. Pisania veche a bisericii din Mănăstirea Soveja, mărturisește următoarele: „Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu poruncă și cheltuială preapăcătosului rob al lui Dumnezeu Ioan Matei Basarab și Voievod a toată țara Ungrovlahiei și a soției noastre kneaghina Elena, s-a ridicat acest dumnezeiesc templu al Nașterii Domnului Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, afară din hotarele țării noastre, în locul moldovenesc al Vrancei. Ziditu-s-a cu bunăvoinţa și cu pogorământul Domnitorului moldovenesc Ioan Vasile Voievod, în anul facerii lumii 6153 (1645)”. Mănăstirea a fost înzestrată de domnitorul ctitor, cu toate cele necesare (moșii, averi și obiecte bisericești), pentru a se putea întreține singură. În jurul acestei mănăstiri, viața de sihăstrie a continuat prin venirea călugărilor care se rugau, citeau Psaltirea și studiau. Călugării care viețuiau în obștea acesteia, pe lângă nevoințele lor monahale, se ocupau și cu copierea cărților bisericești. În anul 1685, biserica mănăstirii a fost predată de către tâlhari. Mănăstirea Soveja este închinată Sfântului Mormânt, de către Constantin Mavrocordat. La sfârșitul secolului al XIX-lea, mănăstirea este transformată în biserică parohială. Satul din apropiere, în care s-a născut profesorul geograf Simion Mehedinți, a fost alături de mănăstire în toate nevoile acesteia. De-a lungul timpului, construcțiile din incinta ansamblului Mănăstirii Soveja au suferit numeroase modificări, acestea fiind afectate de cutremure, mai ales de cutremurul din anul 1802. Ruine ale zidurilor și ale vechilor chilii se pot vedea și astăzi. În anul 1846, în incinta acestei mănăstiri, a fost surghiunit revoluționarul pașoptist Alecu Russo, pentru unele aluzii nepotrivite, făcute în piesa „Jignicerul Vadra sau Provincialul”, prezentată la Teatrul Național. Cu această ocazie, în timpul surghiunului, el a descoperit și a cules cunoscuta baladă populară „Miorița”. Ansamblul monahal din Soveja este zidit in formă dreptunghiulară, fiind înconjurat de ziduri din piatră necioplită, cu o înălțime de doi metri și o grosime de jumătate de metru. În prezent, numai ruinele rămase pe alocuri mai amintesc de vechile chilii și de zidul înconjurător. În anul 1928, biserica a suportat o restaurare reușită a ceea ce se mai putea salva. Reparațiile efectuate după cutremurul din anul 1977 au redat bisericii forma arhitecturală inițială. Mai târziu, s-a refăcut clopotnița, s-a înlocuit învelitoarea de șindrilă a bisericii cu tablă de cupru, a fost efectuată pictura, de către Liliana Enache Dragomir, astfel încât, în ziua de 27 decembrie 2008, biserica mănăstirii a fost resfințită.
Vasile Lupu, domnitorul Moldovei, a încercat în mod repetat să-l detroneze pe voievodul muntean servindu-se de intrigi, denunțuri la Poarta otomană și atacuri militare. Corupând pe câțiva înalți dregători turci, profitând de problemele externe ale Imperiului Otoman, Lupu a reușit să obțină prin intrigi detronarea de către sultan a lui Matei. În replică, acesta i-a putut câștiga de partea sa pe demnitarii otomani, de la care a obținut executarea dregătorilor care îl sprijiniseră pe domnitorul Moldovei, iar pe de altă parte a respins atacurile lui Vasile Lupu la Focșani (noiembrie 1637) și la Ojogeni pe Prahova (decembrie 1639). Lupu, pierzându-l pe fiul său Ioan, căruia voia să-i lase domnia Moldovei, el însuși intenționând să o ia pe a Munteniei, se împacă cu Matei, prin mitropolitul său Varlaam (1644). În semn de pace, fiecare voievod zidește câte o mănăstire în țara celuilalt (Stelea în Târgoviște și Soveja în Vrancea). Împăcarea însă nu ținut mult. Lupu intră într-un nou conflict cu Matei (1650) și-l amenință cu invazia în momentul în care acesta se îmbolnăvise (1652). Însă bătrânul Basarab, în alianță cu Gheorghe Rákóczi al II-lea, îl ajută pe pretendentul Gheorghe Ștefan să-l detroneze pe Vasile Lupu (aprilie 1653). Lupu izbutește, împreună cu ginerele său cazacul Timuș, să-l alunge pe Gheorghe Ștefan în Muntenia și se îndreaptă asupra lui Basarab, însă la Finta, pe Ialomița e bătut (mai 1653) și pierde pentru totdeauna tronul Moldovei.
Matei Basarab (uneori cunoscut și ca Matei Brâncoveanu) s-a născut la 1580, în Brâncoveni, județul Olt. A fost domnul Țării Românești între 1632 și 1654. Domnia i-a fost marcată de confruntări cu Vasile Lupu, domnul Moldovei. Pe plan cultural, Matei Basarab a ctitorit și a refăcut o seamă de lăcașuri de cult. Sfârșitul domniei a fost caracterizat de o slăbire a autorității domnești în raport cu mercenarii seimeni, care avea să ducă la Răscoala seimenilor din timpul lui Constantin Șerban. Prin bunicul său, Vâslan din Caracal, Matei din Brâncoveni (sau Brâncoveanu) descindea din puternica familie a boierilor Craiovești. Această origine i-a justificat, de altfel, adoptarea numelui de „Basarab” imediat după urcarea pe tron, considerându-se nepot al lui Neagoe Basarab și deci urmașul acestuia. Era fiul lui „Danciul din Brâncoveni” (județul Olt), fost mare vornic, în timpul domniilor lui Ștefan Surdul (1591 – 1592) și Alexandru al III-lea cel Rău (1592 – 1593) și oștean al lui Mihai Viteazul, căzut în bătalia de la Șelimbăr și înmormântat la Alba Iulia. Mama lui a fost jupâneasa Stanca, tot din Brâncoveni. Matei Basarab a fost, la rândul lui, căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, comandant al detașamentelor oamenilor liberi și breslașilor din Craiova. Matei Basarab a fost căsătorit cu Elena Năsturel (prenume ortografiat și Elina), a patra fiică a marelui logofăt Radu Năsturel din Fierăști (Hierăști) și sora lui Udriște Năsturel. Matei Basarab nu s-a bucurat multă vreme de liniște deplină. Bătrânețea și o rană căpătată la Finta, o răscoală a seimenilor (lefegii străini) și a dorobanților, i-au grăbit sfârșitul, la 25 aprilie 1654, în Târgoviște, în Țara Românească. A fost înmormântat la Târgoviște, de unde a fost mutat în 1658 la ctitoria sa – Mănăstirea Arnota – de către un sobor de preoți, în frunte cu patriarhul Macarie al Antiohiei și secretarul acestuia, cărturarul Paul de Alep, care se aflau atunci în Țara Românească. Epoca lui Matei Basarab a fost una de înflorire culturală, de închegare a unei școli artistice, fără de care „explozia” brâncovenească nu ar fi fost posibilă. A fost un adevarat „Mecena”, un protector al culturii, sprijinitor al ortodoxiei, militând pentru păstrarea nealterată a tradiției ortodoxe.
Mitropolia Țării Românești beneficiază de danii de sate și imunități fiscale și de sprijinul domniei pentru refacerea bisericilor. În 1645 Matei Basarab a plătit taxele pentru întreg muntele Athos. Matei Basarab a fost cel care a adus o contribuție majoră în înlocuirea limbii slavone cu cea românească, în viața oficială, religioasă și civilă. El a introdus prima legislație scrisă: „Pravila mică” (tipărită la mănăstirea Govora, 1640), care a fost tradusă din limba slavonă de către Moxa, precum și „Îndreptarea legii” (Târgoviște, 1652). Organizarea armatei a beneficiat de o atenție specială din partea voievodului, efectivele ajungând la 40.000 de ostași. Totodată, Matei Basarab dispune construirea unor noi fortificații. De remarcat rămân și cele 3 războaie câștigate împotriva domnului Moldovei, Vasile Lupu, care se încăpățâna să revendice tronul lui Matei Basarab. Tot Matei Basarab (1632-1654) a fost inițiatorul și comandantul general al Ligii antiotomane, constituită din Țările Române, Polonia și Rusia. Cel care a fundamentat ideologic doctrina poporului român a fost savantul domnitor al Moldovei, Dimitrie Cantemir (1693, 1710-1711), membru al Academiei din Berlin. Liga antiotomană a eșuat în cele din urmă din cauza lipsei de coordonare. Lunga domnie a lui Matei Basarab a fost o epocă de fervoare religioasă și dezvoltare culturală așa cum o arată numărul foarte mare de ctitorii voievodale și boierești. Matei Basarab a ridicat de la temelie 46 de biserici, la care se adaugă refacerea multor altora, atât în țară, cât și la Muntele Athos, precum și pe teritoriul actualei Bulgarii, la Vidin și la Șistov. Dacă Ștefan cel Mare a zidit 45 de biserici și mănăstiri, Matei Basarab a zidit 46, atestate documentar, fiind astfel cel mai de seamă ctitor bisericesc al neamului românesc (conform lui C. C. Giurescu). Printre altele, a reconstruit Episcopia Buzăului, „după ce mai întâiu au dărâmat din temelie pre cea veche, făcută de strămoșii săi, arsă și stricată de năvălirile varvaricești”, așa cum scria un cronicar al vremii. Dar cea mai cunoscută dintre ctitoriile lui Matei Basarab rămâne Mănăstirea Arnota (din actualul județ Vâlcea), ridicată între anii 1633-1636, pe locul unui lăcaș de cult mai vechi. Biserica mănăstirii a fost pictată de Stroe din Târgoviște. Pe lângă temele religioase tradiționale sunt de remarcat portretele votive ale ctitorilor (Matei Basarab și Doamna Elina), din pronaos, precum și o remarcabilă decorație florală în locurile libere dintre medalioane. Portretul lui Matei Basarab, înfățișat bătrân, cu părul alb, este considerat unul dintre cele mai frumoase portrete de voievozi români care s-au păstrat până în zilele noastre. Tot la Mănăstirea Arnota se află și mormântul lui Matei Basarab, precum și cel al Doamnei Elina, soția voievodului. A terminat de asemenea construcția Mănăstirii Sfinții Voievozi din Slobozia, care a fost sfințită în anul 1634 de patriarhul Chiril Lukaris, în prezența domnului Matei Basarab.
Mănăstirea Soveja din Vrancea (alături de Biserica Stelea din Târgoviște) este parte din ceea ce a rămas în istoriografie drept „pildă de împăciuire între frații moldoveni și munteni”, semn în timp care a contribuit și la actul istoric de mai târziu al Unirii Principatelor Române, iar apoi la Marea Unire a tuturor românilor. Să se știe peste veacuri că au conlucrat la toate acestea și omul, dar și spiritul românesc nemuritor!
Lasă un răspuns