Corneliu Baba s-a născut la 18 noiembrie 1906, la Craiova și a fost un mare pictor român, cunoscut mai ales pentru portretele sale, dar și pentru alte tipuri de tablouri și ilustrații de cărți. Prin originalitatea, măiestria și realismul ei profund, arta lui Corneliu Baba și-a câștigat o mare prețuire în țară și peste hotare. A fost cel de al treilea fiu al lui Gheorghe Baba și al Mathildei Baba. A studiat pentru scurtă vreme (1926) la Școala Națională de Arte Frumoase din București, dar nu a obținut nici o diplomă de definitivat. Prima expoziție publică a sa a avut loc în 1934 la Băile Herculane. Anul următor și-a continuat studiile cu ajutorul lui Nicolae Tonitza în Iași, primind o diplomă în Arte Frumoase în 1938. Tot la Iași este numit asistent al departamentului de pictură în 1939 și apoi profesor de pictură în 1946. Puțin după debutul său oficial la Salonul de Artă din București cu o pictură numită Jucătorul de șah, a fost arestat și închis pentru scurtă vreme la închisoarea Galata din Iași. Anul următor a fost suspendat fără explicații din postul său de la facultate și mutat de la Iași la București.
Deși a avut o relație nu prea ușoară cu autoritățile comuniste, care îl denunțau ca fiind formalist, Baba a reușit să se impună ca un ilustrator și artist. Pe distanța unui deceniu (1940-1950), într-un moment când își căuta propriul drum, artistul era confruntat cu fenomenul de înghețare a limbajului în formele neoacademice, convenționale. A avut o scurtă perioadă în care a pictat în stilul realismului socialist, oțelari și tablouri cu țărani, dar și-a revenit repede. Baba depășește contradicția simplificatoare a acestui climat. Soluția sa se bazează pe apelul la valorile marii tradiții a picturii, numit de obicei spațiu al clasicității. Se refugiază în tablourile cu țărani și pictează foarte multe scene din timpul răscoalei din 1907. Pictorul redescoperă chipul și universul țăranului român, conferindu-le simbolul permanenței, iar din această epocă datează pânzele Întoarcerea de la sapă, 1943; Țărani, 1953; Odihnă pe câmp, 1954; Oameni odihnindu-se. În 1955 i-a fost permisă o plecare în Rusia (pe atunci Uniunea Sovietică) și apoi a câștigat o medalie de aur la o expoziție internațională la Varșovia. În 1956, Baba a însoțit Jucătorul de șah și alte două picturi la o expoziție din Veneția, apoi a călătorit împreună cu tablourile la expoziții din Moscova, Leningrad și Praga.
A desenat ilustrații pentru romanul cu țărani al lui Mihail Sadoveanu, Mitrea Cocor. În 1958, Baba a fost numit Profesor de Pictură la Institutul de Arte Frumoase Nicolae Grigorescu din București și a primit titlul de Maestru Emerit al Artelor. Acum, problemele anterioare cu autoritățile comuniste par să dispară. În următoarea decadă, el și tablourile sale vor călători în toată lumea participând la expoziții în locuri diverse precum Cairo, Helsinki, Viena și New Delhi, totul culminând cu o expoziție personală avută la Bruxelles în 1964. În 1962, guvernul român îi va acorda titlul de Artist al poporului, anul următor devenind membru corespondent al Academiei Române, iar în 1964 va fi numit membru al Academiei de Arte Frumoase din Berlinul de Est. Premiile și expozițiile au continuat să se acumuleze, conducându-l spre o expoziție personală la New York în 1970 și aducându-i decorația Steaua Roșie în 1971. În timp ce devenise destul de cunoscut în România și puțin în fostul bloc comunist, el nu a avut o faimă comparabilă în Vest. În 1988, pictorul a căzut în atelierul său și s-a rănit grav, fiind imobilizat mai multe luni. Deși ultimii ani ai săi nu au fost printre cei mai productivi ai carierei sale, totuși calibrul operei rămâne ridicat. Decedează pe 28 decembrie 1997, în București. Cu puțin timp înainte de moartea sa în 1997, Baba și-a publicat memoriile într-un volum intitulat „Notele unui artist din Europa de est”. A primit, postum, premiul de excelență al Fundației Culturale Române.
Aproape toate operele lui Corneliu Baba au rămas în România, fiind expuse în diferite muzee. Abia dacă mai există vreun muzeu important din țară care să nu aibă măcar o operă de-a sa. Una dintre puținele opere aflate în afara României este tabloul impresionist numit „Spaima”, aflat la Muzeul Szepmuveszeti din Budapesta. Printre cele mai importate opere ale sale sunt o serie de portrete care au determinat criticii să-l compare cu Francisco Goya. Printre acestea sunt portretul din 1952 al lui Mihail Sadoveanu (aflat la Muzeul de Artă Timișoara) și portretul din 1957 al lui Krikor Z. Zambaccian (aflat la Muzeul Zambaccian, tot în București). Aceasta artă a jocului de lumini, inspirată de la Rembrandt este preponderentă în tablourile care prezintă portretele altor personalități cum ar fi Lucia Sturdza-Bulandra, George Enescu, Tudor Arghezi, Ion Irimescu (tablou aflat la Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, din municipiul Fălticeni, județul Suceava). În portretele sale a acordat o atenție deosebită mâinilor, ca element cheie în caracterizarea personalității umane, exact ca Rembrandt și marii portretiști din școala olandeză. Corneliu Baba este cel mai mare portretist român.
Când își pregătea portretele, urma metoda maestrului său Rembrandt, realizând un număr uriaș de schițe ale mâinilor și ochilor, sau alte detalii. Între șaptezeci și optzeci de ani, Baba a realizat o serie extensivă de tablouri cu Arlechini și Regi Nebuni, majoritatea rămânând în colecția sa privată până la moarte. Din nou, se observă o analogie cu perioada ultimă de creație a lui Goya, dar și cu elementele picturale ale expresionismului german. Critici de artă, cum ar fi Pavel Șușară, autorul unui album monografic dedicat pictorului, au văzut în acest ciclu de tablouri o reacție personală a artistului în fața absurdului dictaturii comuniste și al „rinocerizării” României. Deși ar fi putut fi considerat relativ demodat pentru un pictor care crea în secolul XX, Baba lucra totuși în tradiția Marilor Maeștri. El nu s-a lăsat influențat de realismul socialist din blocul comunist, nici de modernismul popular din vest. Chiar dacă anumite opere ale sale arată o influență impresionistă puternică, cele mai bune opere ale sale amintesc de marii maeștri spanioli, printre care Francisco Goya. Pictorul a fost de asemenea fascinat de peisajele venețiene și spaniole. A expus la principalele manifestări artistice din țară și la expoziții internaționale, printre care Bienala de la Veneția (1954, 1956), expoziția „Arta non-abstractă” din Tokio (1964), Berlin (1964), New York (1970), București (1978); Moscova, Viena, Leningrad (1979).
În prezent, cea mai mare colecție de lucrări, dar și obiecte personale ale artistului se găsesc în Colecția Baba, de la Muzeul de Artă din Timișoara. Colecția a fost donată muzeului de soția artistului și include 90 de piese, printre care și câteva tablouri aduse de la Muzeul Național de Artă și de la Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București.
Ca distincții primite în timpul vieții menționez: Premiul de Stat (1953, 1954), Medalia de Aur la Expoziția Internațională de la Varșovia (1955), Medalia de Aur la Expoziția Internațională de ilustrație de carte – Leipzig (1960), Premiul pentru portret la Trienala de artă – Sofia (1973), Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.
Titluri primite: Maestru emerit al Artei (1958), Membru de onoare al Academiei de Artă a URSS (1968), Artist al poporului (România, 1962), Membru corespondent al Academiei Române (1963), Membru corespondent al Academiei de Artă din Berlin (1964), Membru al Academiei Tommaso Campanella din Roma (1970) etc. Pictorul Corneliu Baba și-a creat o lume a sa din portrete umane, din personaje reale și fantomatice, care populează un spațiu neutru sau un spațiu „atacat” sentimental de stări de disperare, angoasă și depresie.
Lasă un răspuns