Tradiţia locală mărturiseşte că la construirea căi ferate dintre Caransebeş şi Orşova, la deschiderea tunelului pe unde era rânduită trecerea căi ferate s-a găsit o icoană pictată care reprezenta Sfânta Treime, ceea ce a îndemnat credincioşii de a determina inginerii constructori să devieze ieşirea tunelului spre Armeniş, la câţiva metrii înspre apus de icoană. Apariţia acestei icoane este învăluită de mister, credincioşii mărturisind că este o minune şi nu a apărut prin zugrăvirea de către mâinile unui meşter. Tradiţiile orale sunt diverse, însă prima menţiune documentară sigură despre Piatra Scrisă apare pe o hartă militară austriacă din anul 1788, în care pe acest loc este trecută stânca Sfintei Treimi. Datorită infiltraţiilor de apă în stânca ce adăposteşte icoana, aceasta a necesitat o restaurare în anul 1822, de către picotul Moise Buru Scriitorul din Caransebeş. În anul 1929 familia Dragomir din Slatina Mică a ridicat o capelă ce adăposteşte icoana, în amintirea fiicei lor care a trecut la Domnul, având o vârstă fragedă.
În anul 1930 Episcopia Caransebeşului a construit aici o casă cu etaj pentru personalul monahal şi o clopotniţă, astfel apărând aşezarea monahală numită schitul de la Piatra Scrisă. Datorită poziţionării la marginea drumului european E70, fapt ce nu constituia confort duhovnicesc, a făcut ca la iniţiativa părintelui ieromonah Hristofor Bucur să se amenajeze pe dealul din vecinătatea schitului un nou corp monahal şi a unei biserici reprezentative pentru aceste locuri. Hramul acestui schit constituie un prilej de pelerinaj la icoana Sfintei Treimi de la Piatra Scrisă în fiecare an la praznicul „Duminica tuturor sfinţilor”. Noua biserică a mănăstirii a fost târnosită în anul 2008 de către Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului la hramul aşezământului mănăstiresc. În prezent obştea monahală condusă de protosinghelul Paisie Sadici întreprind eforturi de definitivare a ansamblului monahal aflat pe dealul de lângă biserica care găzduieşte de zeci de ani icoana nefăcută de mâini omeneşti a Sfintei Treimi.
Mănăstirea Piatra Scrisă este numită „Cozia Banatului” atât pentru locul unde este aşezată -„în calea călătorului”– cât şi prin taina „pietrei scrise” şi minunile ei. De la Caransebeş spre Orşova, după 25 kilometri de mers, cu puţin înainte de intrarea în localitatea Armeniş, la piciorul celui de-al treilea pod de cale ferată ce străbate Culoarul Timiş-Cerna, este biserica veche a mănăstirii, cunoscută sub numele de „Piatra Scrisă”. Dacă opriţi din drum şi urcaţi şirul de trepte de la malul râului Timiş până la intrarea în biserică, aceste trepte amintesc parcă de osteneala credinciosului în urcuşul său spre desăvârşire, pe „Scara Raiului”. Denumirea mănăstirii vine de la icoana pictată pe stâncă, în tavanul din pronaosul bisericii, în care se reprezintă Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Cine şi când a pictat această icoană sfântă nu se ştie cu certitudine. Dar tocmai acest lucru îi dă un har mistic al binefacerii. Între legendă şi adevăr, „Piatra Scrisă” este considerată ca o icoană făcătoare de minuni, nefiind zugrăvită de mână omenească. Apoi, din ceea ce spun locuitorii satelor din jurul mănăstirii, atunci când s-a construit calea ferată Caransebeş-Orşova (1878-1886), credincioşii din Armeniş împreună cu preorul Ilie Sârbu l-au înduplecat pe inginerul Mihlheinsein să „croiască” această cale ferată cu tunelul de la Armeniş „încovoiat”, deviind ieşirea tunelului cu patru-cinci metri spre apus de stânca cu icoană, ceea ce se poate vedea şi astăzi: „I-am răspuns că cine a zugrăvit sfânta icoană, din ce îndemn şi în ce împrejurări şi când, nu avem cunoştinţă deplină, însă această icoană pentru noi şi pentru trecătorii de lege românească sunt sfinte şi că nu trecem niciodată pe lângă ele fără să ne descoperim capul şi să ne facem sfânta cruce.” [Timiş C., 20011] Se spune că, în veacurile de mult trecute, în această „peşteră” din stâncă ar fi vieţuit un pustnic care a descoperit icoana Sfintei Treimi.
Legendele locului sunt totodată legate de recunoştinţa şi mulţumirea oamenilor arătate lui Dumnezeu pentru toate cele venite în viaţa lor. Una din legende spune că, pe drumul ce trece prin faţa schitului, mergea călare un negustor de vite care făcea comerţ cu animale şi nu se mulţumea doar cu lucrul în cele şase zile lucrătoare, ci muncea şi-n zi de duminică. Pe când se îndrepta spre casă, era tocmai în Duminica Tuturor Sfinţilor, s-a pornit o furtună cu fulgere şi trăsnete. Când negustorul a trecut prin dreptul stâncii cu icoana, un trăsnet puternic şi asurzitor a despicat o parte din stânca muntelui. Aceasta s-a prăbuşit peste negustor şi l-a prăbuşit cu tot cu cal în râul Timiş. Dar, printr-o minune, omul şi calul au scăpat vii şi nevătămaţi. Drept mulţumire, la îndemnul preotului din sat, negustorul de vite a pus să fie pictată icoana Sfintei Treimi pe stâncă, pentru că „Dumnezeu dimpreună cu cetele tuturor sfinţilor l-au scăpat de la primejdie”. De atunci, nu a mai lucrat duminica. O altă legendă spune că un conducător de oaste creştin, urmărit de turci, a căzut cu cal cu tot de pe stânca muntelui de la Armeniş în râul Timiş. Scăpând teafăr, drept recunoştinţă faţă de Dumnezeu, el a dat poruncă să se picteze pe stâncă icoana Sfintei Treimi. Dacă cele două legende vorbesc de mulţumirea şi recunoştinţa oamenilor pentru că au scăpat de o primejdie, o altă legendă aminteşte de jertfa pe care o aduce un credincios lui Dumnezeu, chiar şi atunci când i se întâmplă o tragedie. Tradiţia spune că, la ridicarea bisericii din Armeniş, fiul meşterului a vrut neapărat ca el să pună crucea din vârful turlei. Deşi tatăl lui nu a fost de acord, băiatul s-a urcat, dar a ameţit şi a căzut de la înălţime. După moartea fiului său, meşterul cu durere în suflet a zugrăvit icoana Sfânta Treime, pentru iertarea păcatelor sale. De-a lungul timpului, icoana a fost un nesecat izvor de minuni. Legenda spune că o fetiţă care nu putea merge a fost dusă de mama ei la Piatra Scrisă. Datorită rugăciunii făcute, mama şi fiica împreună în faţa icoanei, fata s-a vindecat şi a plecat pe picioare de la mănăstire spre casă.
Puterea vindecătoare ce izvorăşte din icoană este cunoscută nu numai de credincioşii ortodocşi, ci şi de cei romano-catolici, care vin în pelerinaj împreună cu preotul lor la sărbătoarea hramului „Duminica Tuturor Sfinţilor”. La o astfel de sărbătoare un credincios romano-catolic a venit la biserica mănăstirii împreună cu cei doi copii ai săi bolnavi de friguri. După ce s-au rugat cu toată credinţa, tatăl şi fiii laolaltă, copiii s-au vindecat complet. Minuni au fost multe. Unele s-au pierdut în negura vremii, iar altele au rămas mari taine, nedescoperite cu ochiul. Aceste vindecări prin icoană sunt atât de cunoscute în Banat, încât numai în această parte este mult răspândit numele de Icoana sau Iconia. Marea minune a icoanei Sfânta Treime de la Mănăstirea Piatra Scrisă este că a rezistat în timp, ca mărturie a credinţei. Anul de înfiinţare a mănăstirii este 1929, atunci când familia Ana şi Vasile Dragomir din Slatina Mică a ridicat capela ce „îmbracă” icoana Sfânta Treime, în amintirea fiicei lor Maria, care a murit la numai 26 de ani. Biserica are opt metri lungime şi patru metri înălţime la exterior, iar interiorul este de 3,5 m lungime, trei metri lăţime şi 3,5 metri înălţime. Mai târziu, la paraclis s-a adăugat clopotniţa, iar după 1989, s-a început construirea unei noi biserici, mai mari, locul devenind astfel un aşezământ monahal. Nouă biserică din mănăstire este construită în stil bizantin, având 30 metri lungime, 12 metri lăţime şi o turlă de 20 metri înălţime. Ea a fost târnosită în anul 2008, de către PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. În fiecare an la praznicul „Duminica Tuturor Sfinţilor”, hramul mănăstirii care se ţine în prima duminică după Rusalii, se face pelerinaj la icoana Sfintei Treimi de pe Piatra Scrisă. Aici, în apropierea valurilor Timişului ce se izbesc de malul rece, unde aerul e mai curat şi înviorător, unde văile şi dealurile sunt atât de pline de sărbători creştine, omul se simte mai aproape de Dumnezeu.
Mănăstirea Piatra Scrisă este un loc al tainelor şi al minunilor, dar şi o comoară de har la drum european (E70). „Este harul lui Dumnezeu revărsat prin rugăciunile pe care le fac călugării pentru toţi cei care vin la Piatra Scrisă”, aşa cum spune cu pace în suflet stareţul de acum al mănăstirii, arhimandritul Constantin Timiş. Odată ce ai păşit pe uşa capelei din stâncă, se aşterne orânduiala în minte şi intri în lumea simplă, dătătoare de fericire. Gândurile care te copleşeau se risipesc şi te cuprinde o emoţie curată. Te vei întreba: Ce este omul? Ce este fericirea? Într-o vreme în care trupul a fost şi continuă să fie „dezgolit” de orice mister prin comportamente şi gesturi provocatoare, iar sufletul este tot mai străin de trup, fericirea omului este în lucruri simple. Acum, când inteligenţa artificială caută să „scaneze” gândurile oamenilor şi să descifreze sufletul prin „norul electronic”, numai prin rugăciune se poate aduce un strop de speranţă pentru „sfinţenie”, ca fire a omului de a căuta mereu un mod echilibrat şi armonios de a trăi în natură, măcar într-o zi de duminică: fără calculator, fără televizor, fără telefon şi aproape de Dumnezeu. Numai aşa nu vom ajunge roboţi, fără suflet, fără tristeţi şi fără bucurii. Venim pe lume cu zâmbetul pe buze şi plecăm cu lacrimi în ochi.
Mănăstirea Piatra Scrisă se află la o distanța de 25 de kilometri de Caransebeș, înspre Băile Herculane şi atrage atât prin locul în care este amplasată, cât mai ales prin icoana pictată direct pe stâncă. Minune sau nu, mănăstirea se află în calea călătorului însetat de credință și spiritualitate! Doamne ajută!
Lasă un răspuns