Păi’, tocmai pentru că investiția se găsește într-o zonă de război, ar fi trebuit aleasă poate chiar o naționalizare parțială ca formulă legislativă de exploatare… Măcar câtă vreme ține războiul ăsta, căci numai așa am putea avea și noi ceva de câștigat… Dar să vii, să râzi în nas guvernanților, chiar la inaugurarea primei noi exploatări de gaze marine din ultimii treizeci de ani, să te hlizești tâmp că operezi fără o poliță de asigurare, este batjocoritor… Și un semnal pentru toate companiile, multinaționalele și terțele de pe aici pentru a invoca poate exact acest „precedent”… De fapt, lucrurile trebuiau să stea exact pe dos… Pentru că se operează într-o zonă de risc, din cauza războiului, ar fi trebuit ca firma de exploatare a gazului din Marea Neagră să aibă la dosarul de investiție, nu doar o asigurare, ci un dosar întreg de securizare a proiectului… Așa, mesajul „investitorului”, rânjindu-ne și în nas, este mai mult decât cinic… Și să nu ne mire dacă, nu peste mult timp, vom ajunge să plătim, oficial, de la bugetele noastre, pentru „stimularea” unor asemenea investiții… În care prețul unei asigurări de exploatare să reprezinte chiar cea mai mică problemă de cost…
Mizeria în care ne afundă acest guvern nu va mai putea fi spălată de pe noi mulți ani de acum înainte… Iar lucrurile devin, cu fiecare zi, tot mai fățiș a fi parte a unei directive de destructurare a României… De distrugere și ștergerea a oricărei urme a continuității noastre… De încetare, cât mai curând, a existenței unei Țări, nu doar la nivelul suveranității – căci acolo lucrurile sunt deja gâtuite, ci și în dreptul ei de a mai spune ceva…
Exploatarea de gaz a perimetrelor „Ana” și „Doina” din Marea Neagră, din cadrul proiectului Midia, reprezintă una dintre cele mai mari realizări a ultimelor trei decenii… Dar nu pentru noi… Ci pentru toate acele multinaționale care au fost constituite de la bun început unui scop precis, sub diferite formule de acoperire, de la agenți de lobby, apoi de influență, la pionii de șantaj și de mutare a deciziilor de țară în umbra și apoi sfera marilor interese. În care noi să nu mai contăm nici măcar cât o aducere aminte a vremurilor în care eram o Țară…
Acum suntem doar sclavii unor puteri… Și doar mai cutreierăm munții altora de aur, pădurile altora și apele ce vor fi dispărea și ele în portofoliile a fel și de interese, și puteri regionale, poate chiar într-un „aquis” comunitar în numele „bunului management”… Pentru că nimic nu este întâmplător… Nici batjocorirea noastră prin compensarea benzinei cu un jeton de cărucior de supermarket… Și nici recenta ieșire a vicepremierului maghiar pentru a ne „dezvălui” problema de esență a compensări prețului „la pompă”, nu a fost întâmplătoare… Căci mesajul a fost voit dat în sensul acelei învinovățiri al răului primordial, în care trecutul postdecembrist și deciziile noastre de grabnice privatizări din cuprinsul acestuia sunt, de fapt, cauza a tot ceea ce trăim azi… Că am privatizat fără măsură iar statul s-a dovedit un prost manager… Or, despre răul management de țară va vorbi și Europa în anunțarea (nici măcar justificarea ori măcar motivarea) următoarele acte de impunere a deciziilor sale… Despre îndepărtarea și apoi înlăturarea acelora îndreptățiți să conducă destinele propriilor națiuni pentru a face loc celor deciși de ea…
În ceea ce privește această exploatare de gaz marin din Marea Neagră, unică în ultimii treizeci de ani, lucrurile trebuiau tranșate clar… Punând condiții și impunând chiar firmei care a luat caimacul exploatării să renunțe la toate procesele de despăgubiri deschise Statului Român… Iar dacă o firmă exploatând resursele de gaz marin nu putea să aducă o amărâtă de asigurare, atunci guvernanții trebuiau să discute direct cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cea care, împreună cu „Carlyle International Energy Partners”, patronează acest „agent” economic… Să vedem, ar fi acceptat aceasta, ca bancă, un portofoliu investițional fără asigurare?…
Și poate nici măcar nu este vorba doar despre lipsa, asumată, chiar rânjind la noi, a asigurării în caz de ceva… Cine știe ce alte acte și avize lipsesc de la dosar… Ba, poate nici nu există un dosar al exploatării… Poate doar o servietă golită de acum de comisioanele confidențiale rezervate oficialilor, autorităților și guvernanților, că și politichia lor viețuiește din șpagă, nu?…
Adică, din nou, „doar atât s-a putut”… O exploatare fără riscuri asumate, fără o poliță de asigurare în valoare măcar cât costul hârtiei ei… Măcar, de 50 de bani pe fiecare metru cub rupt din pântecele mării…
Lasă un răspuns