Dragoste şi corupţie: Spectacol-lectură de Candid Stoica

O zi mult prea călduroasă, termometrul a sărit pragul de 34 de grade, păşesc în reluare cu evantaiul în funcţiune cât mai aproape de obraji pe străduţele înguste din centrul vechi. Ajunsă în faţa Teatrului de comedie – Sala Studio, mă întâmpină afişul, dar şi doi dintre actorii participanţi la spectacol, le dau bineţe intrând zâmbitoare. Aici altceva, răcoare şi o masă generoasă aşezată în foaier, hm, câte bunătăţi… mă răcoresc cu un pahar cu apă după, urmează sesiunea de îmbrăţişări, bineţuri, ce mai, lume bună, „mon cher”, apoi îmi trag sufletul şi păşesc timidă către sala de spectacol, surpriză! Sala arhiplină, arunc o privire, jur împrejur foarte mulţi prieteni, foarte mulţi actori, se aude gongul, spectacolul începe.

Decorul simplist, două birouri şi câteva scaune, în dreapta scenei, aşezat pe un scaun pliant, Candid, răsfoia scenariul şi, din când în când, privea pe sub ochelari, parcă număra cu privirea spectatorii, se vedea cu ochiul liber cât de bucuros era, la un moment dat se auzeau replici, când din sală, când din platou, m-am pierdut puţin până m-am lămurit ce se întâmplă, cert este că am ratat vreo doi actori, neputând să-i depistez printre rândurile din sală din cauza ocupării în totalitate. O piesă lectură, ce-i drept, dar la cum arăta sala eram convinsă că particip la o premieră susţinută la Teatrul Naţional.

Schimburile de replici continuau ca o furtună, apoi totul s-a mutat pe scenă, unde primarul Vasilescu (Bebe Cotimanis) purta o conversaţie aprinsă cu secretara Elvira Surdu (Monica Davidescu), între primar şi secretară povestea de iubire părea cam expirată, în afară de rodul iubirii, un copil, însă nerecunoscut legal de către şef. Totul se petrece într-un timp nu foarte îndepărtat, dar pare cât se poate de prezent. Subiectul fiind veşnic acelaşi, idila cu secretara care devine amantă şi mâna dreaptă a şefului necesară în orice situaţie stânjenitoare sau de criză, gata oricând să îşi apere scaunul, şeful şi reputaţia, ca o leoaică. Un zvon s-a împrăştiat ajungând la urechile unora despre casele oferite de municipalitate persoanelor nevoiaşe, totul gratis.

Un gratis costisitor, care nu aduce întotdeauna şi certitudinea unei locuinţe, plicul cu şpagă circulă pe acelaşi traseu şi de fiecare dată există un perdant, Universul şi planetele nu se aliniază politic benefic pentru muritorii de rând. Replici spumoase, personaje alese cu grijă de scenaristul şi autorul piesei, respectiv Candid Stoica, dând parcă o încărcătură aparte piesei doar prin simpla apariţie a actorilor pe scenă.

Impozant, baritonal şi cameleonic, marele actor care aduce strălucire pe orice scenă a teatrului românesc, Bebe Cotimanis (în rolul primarului Vasilescu) îşi joacă parcă rolul carierei alături de marea doamnă a scenei, graţioasa Monica Davidescu, privind-o jucând îmi vin în minte marile actriţe de altă dată, Marioara Voiculescu sau Elvira Godeanu. Monica Davidescu trece inimaginabil prin toate stările unei femei încercate de viaţă, şerpuind cu sau fără sprijin prin hăţişurile indiferenţei, în căutarea dragostei şi statorniciei, dorindu-şi cu orice preţ să îşi lepede haina duplicităţii şi a singurătăţii, ajutându-şi şeful cu mişmaşurile în care se afundă cu fiecare zi. În peisaj apare şi Tudorică Bragadiru, actorul sărac (jucat de Mircea Constantinescu), fără casă, trăind în concubinaj şi având un copil abia născut, oropsit de viaţă, tăind sub acelaşi acoperiş cu socrii, la periferia Bucureştiului, făcând zilnic naveta către teatru, află la rândul său din surse sigure că la primărie se dau case gratis. Împrumutând bani de la colegi şi prieteni, strânge o sumă frumuşică de 5000 de euro, pe care îi pune într-un plic cu gândul să-i „doneze”, de fapt este şpagă în schimbul unui loc favorabil pe lista de priorităţi la case. Printr-o împrejurare regizată, plicul cu bani aterizează în sertarul primarului pentru mai marele codoş din partid, cel care împărţea, făcându-şi parte. Deloc surprinzător apare şi o tânără jurnalistă, Cristina Constantinescu, având dreptatea în vârful peniţei, cere socoteală primarului despre unele nereguli, intră în biroul acestuia precum un uragan, apoi, după câteva momente şi replici contradictorii, iese precum un vând călduţ de primăvară. Aici autorul piesei, Candid Dumitru Stoica, ne induce în subconştient acea stare de intimidare intelectuală în care tinerii jurnalişti vor sfârşi cu stiloul în mână, dar fără cerneală din cauza rechinilor versatili, iar adevărul se va odihni undeva, într-un dosar prăfuit, nelăsându-se descoperit niciodată.

Apare şi mafia parcărilor, o doamna guralivă, un personaj colorat, autodidact şi policalificat. O florăreasă fără studii, dar dornică de afaceri prospere, vrea şi ea o casă pentru fiica ei aflată în Germania, trebuie să aibă şi fata unde se repatria. Cu sacoşele pline cu daruri, reuşeşte să intre fără programare până în antecameră, împărţind atenţii de la portar până la secretara obişnuită deja cu tertipurile acesteia, încercând să-i distragă atenţia, îi prinde mâna cu forţă, ghicindu-i în palmă despre noroc şi viitor, doar-doar i se va deschide drumul de trecere spre biroul primarului pentru o înţelegere cu câteva zerouri. Doina Ghiţescu, căci despre ea este vorba, reuşeşte să ne zugrăvească un tablou imaginar greu de uitat. Simpla intrare în scenă a savuroasei actriţe aduce bucurie şi zâmbete pe buzele tuturora. Are mare priză la public, conducându-i cu tonalitatea când gravă, când suavă şi nu de puţine ori inserând câteva drăgălăşenii perfide, intrând foarte bine în pielea personajului, dar şi în porii spectatorilor.

Andrei Necula (Denis Vasilescu, fiul primarului) ne aşterne pe o tavă de argint relaţiile sale cu interlopii, puterea banului şi a pumnului, despărţind astfel două lumi, dar, în acelaşi timp, unindu-le într-un haos de lăcomie. Aceiaşi monedă versatilă joacă şi marea doamnă a scenei, Florentina Tănase (Marga Vasilescu, soţia primarului), senzuală, elegantă şi enigmatică, dar, în acelaşi timp, jucându-se cu minţile noastre şi abordând rolul femeii puternice, care, deşi cunoaşte prezentul şi trecutul amoros al soţului, continuă să convieţuiască cu acesta într-un „ménage à trois” doar pentru confortul financiar. Duală şi ea, îşi permite, din banii soţului, să întreţină un amant mai tânăr, aşa încât balanţa amorului să nu şchiopăteze plictisită.

Un scenariu bazat pe realitate, în care faptele se succed vertiginos, nelăsând timp pentru comentarii, ci doar pentru hohote de râs şi ropote de aplauze. Deliciul cu trimiteri subtile face din Petre Moraru (astrologul Gherase Iftoc) omul cu mintea luminată, care încearcă să prevină un dezastru mondial cu invenţiile sale, un al doilea Mesia, însărcinând-o pe secretara primăriei cu funcţia supremă de „Salvatoarea omenirii”. O discuţie interesantă doar pentru urechile desfundate, un episod trecător la fel cum toate proiectele sau faptele bune trec neobservate prin faţa autorităţilor. Într-o lume ahtiată după putere şi bani, nu se poate construi nimic durabil având sub tălpi nisipuri mişcătoare. Piesa se încheie cu fuga primarului în străinătate, grijuliu pentru agoniseala ilicită, nu uită nici valiza cu bani. Descinderea organelor de control (Daniel Torje și Adrian Fetecău) la primărie se întâmplă mult prea târziu, o mică greşeală de coordonare, nimic grav, oricum procesul de reabilitare a situaţiei poate dura ani, iar gaura de 600 de milioane de euro poate trece neobservată în catastiful cu pierderi administrative.

A fost o trecere în revistă a unei piese de teatru-lectură, scrisă de Candid Dumitru Stoica. După spectacol, au luat cuvântul: Dinu Grigorescu, Ion Chelaru, Adrian Fetecău, Prof. Vlad Leu, Radu F. Alexandru, Sebastian Ungureanu, Aneta Pioaru, Crina Bocşan Decuseară, Wilma Wilma şi, nu în ultimul rând, Marilena Dumitrescu, aducând laude venerabilului scriitor, actor şi dramaturg Candid Dumitru Stoica şi de-o potrivă actorilor implicaţi în spectacol.

După sesiunea foto, la sfârşitul spectacolului, i-am adresat câteva întrebări prietenului, scriitorului şi actorului Candid Stoica, aşa încât să marcăm la cald acest succes cu cele mai frumoase gânduri.

– Încerc să intru în pielea unui reporter, nu ştiu dacă reuşesc, dar te rog să-mi răspunzi la câteva întrebări, te-am observat tresărind, zâmbind, iar uneori încercând să schiţezi un gest cu mâna în timpul spectacolului. Eşti deplin mulţumit, totul a decurs conform aşteptărilor tale?

– Sunt foarte mulţumit de lectura colegilor mei, m-aş declara fericit dacă un teatru ar fi dispus să pună în scenă piesa, de-a lungul vremii am avut numai promisiuni şi nimic concret.

– Comedia îţi vine precum o mănuşă, consider că experienţa acumulată de-a lungul anilor este un plus, te vei folosi de acest atu pe viitor?

– Mi-a folosit până acum să scriu zece piese de teatru cu atmosfera culiselor, dar pe care nici un teatru nu s-a învrednicit să le joace, deşi ele au circulat, au fost tipărite şi citite (toate ) la Cenaclul Dramaturgilor, de-a lungul timpului. În rest. mă duc la teatru, eternul magnet, eternul viciu de care nu pot să mă despart. E lumea mirifică în care am trăit mai toată viaţa. Mereu la teatru, pentru că scriu cronică teatrală la două reviste: Viaţa Medicală şi Bucureştiul literar şi artistic.

– Ce planuri ai pentru viitor, o carte nouă de teatru sau o viitoare piesă la fel de savuroasă?

– Ce planuri de viitor mai poate avea un om la 86 de ani? Şi totuşi sunt încă verde, am mai scris o piesă pe care am intitulat-o „Racolarea”, lucrez la volumul cu numărul 5 din jurnalul meu intitulat „Ultima răfuială” şi sunt foarte aproape de a încheia un volum de poezie pe care l-am intitulat „O zi şi încă o zi”, toate acestea sper să le îndeplinesc cât mai curând, timpul pentru mine este o luptă…

– Un gând pentru prieteni, colegi şi viitorii spectatori…

– Pace, iubire şi sănătate, tuturor! Să meargă la teatru, să citească o carte şi să se bucure frumos de viată!

– Îţi mulţumesc, Candid, şi o fac în numele tuturora, al prietenilor, al colegilor şi mai ales a iubitorilor de teatru.

Lasă un răspuns