Pe patul de pușcă al unei curele tot mai strânse…

Și totuși, nu ar trebui să o lăsăm mai moale?… Să nu ne mai avântăm atât în a fi în rând, în primul rând!, cu toți cei mari… Căci, în clipa în care aceștia vor începe a se spăla pe mâini, să nu ne trezim singuri pe un tărâm de alianță devenit între timp poate mai mult decât o linie de front… Și să nu ajungem, mai apoi, a fi scoși chiar țapi ispășitori pe o felie de povară pe care să o ducem iarăși, nedrept, zeci de ani în spate… Pentru că stăm încă prea înfoiați, și gata să batem cu pumnul în masă, în masa altora, pentru dreptatea altora… Deja, acest avânt începe a semăna cu o mișcare stupidă în care singuri ne plasăm în zona fierbinte… Și nu, Ungaria nu era un exemplu de urmat… Dar dacă tot am luat-o pe urmele nemțești ale jumătății de șină europeană, nu ar trebui să fim măcar constanți?… În fond, cei „mari” au început să-și mai dezumfle țâfnele… Ba, liderul ororii este invitat oficial la cea mai importantă reuniune a celor mari (G20)… Și chiar dacă între timp se va retracta invitația, gestul făcut rămâne… Și tot ăștia „mari”, schimbă ușor și miezul acuzațiilor… Genocidul se subțiază pe buzele lor lașe, fiind înlocuit cu acuzații de crime de război și reproșuri de cruzime… Și nu, nu are legătură neapărat cu descoperirea juridică a semnului de întrebare de pe frontierele ucrainiene (crimele rușilor rămân crime indiferent de statul juridic al Ucrainei), stat ce pare a fi  rămas, de fapt, parte al CSI -ului… Se leagă esențial cu rosturile și interesele economice… Mai ales când acestea sunt în directă legătură cu nivelul de trai al vesticilor, cu minimul confort din case, cu subzistența alimentar-energetică…

Or, suntem în „siajul” Germaniei ori nu?… Sau doar la răspunderi înainte, iar la nevoile economice ne strângem cureaua unui pat putred atârnat de gât?…

Dacă Germania și Austria au rupt lanțul devoțiunii întru slava Ucrainei, și au început a scrie cecurile de plată pe limba banilor dușmanului, deschizându-și conturi în ruble, așa cum a impus Kremlinul, noi de ce mai suntem în acest conflict cu mai mult decât posibilitățile noastre (deja depășite în raport cu ceea ce am dat nevoiașilor noștri, și nu numai, și nu doar în ultimii ani pandemici, ci în ultimii treizeci de ani), noi ce mai căutăm acolo?… Dacă vinovăția reclamată mâine-poimâine se va măsura în refuzul de a fi fost în frontul celor ce au deschis conturi în ruble?… Și numai acum pentru gazul necesar încălzirii, nu atât a locuințelor, că mai pune și vesticul o haină în plus pe el la iarnă, ci a economiilor? În fond, oricând rubla ar putea fi impusă și pentru alte mărfuri ce se vor dovedi de strictă necesitate Europei… Și poate că noi avem gazul necesar pentru țară (pentru confortul casnic, nu pentru funcționarea economiei, nu pentru repornirea motoarelor ei, lăsate în rugina timpului), dar nu și resursele necesare peste ani…

De ce nu-i întrebăm de la obraz, și pe germani, și pe austrieci, cum e cu solidaritatea celor ce s-au trezit înlănțuiți într-un front al „intereselor comune”?… Nu cumva, dacă au rupt acest lanț, bătând palma pe nevoile lor imediate, putem să ne considerăm și noi desprinși din anumite obligații?…

Și ar trebui să punem stavilă avântului aproape belicos în declarații al politicienilor și guvernanților noștri… Să nu ajungem altfel să constatăm că, de fapt, la noi, limbajul de lemn al acestora ar fi de dorit și ar fi dovada atașamentului față de țară, de problemele ei, de viitorul ei… Căci, într-un recent discurs al șefului de stat major al Armatei Române, acesta a vorbit despre lucruri de neimaginat din partea unui comandant de oști, invitând militarii cărora li se adresa (forțelor terestre, dar cum în armată ordinul se urmează, practic întregii oștiri), le-a recomandat dară tot mai puținilor militari, dintr-o armată subțiată de demisiile și pensionările în pripă, să aibă în vedere ieșirea din linia manualelor… Care ar fi depășite în cazul unui conflict… Dar ce treabă avem noi cu un conflict „activ”, pe care unii se străduiesc să îl aducă atât de aproape că mai avem un pic și ne îmbrăcăm cu el?… Și de când un șef de oaste cheamă la ignorarea manualelor, fie ele și „depășite”, când manualele sunt baza stabilității și unității unei armate?… Da, am înțeles la ce se referea acesta într-un fals limbaj de lemn… La eventualele lupte urbane… Dar de aici și până la a le cere miliarilor să fie pregătiți să gândească singuri și să țină cont că manuale sunt depășite (dar de ce nu faceți altele, de ce nu adăugați paginile necesare, în loc să le vorbiți militarilor noștri de parcă ar fi niște mercenari?!), e cale lungă… Sau, de fapt, așa urmează a fi tratați ostașii noștri într-un conflict străin nouă, ca motivații, premise, provocări, dar impus nouă…

Se strânge lațul unui pat putred atârnat de gâtul nostru fără voia noastră… Un membru al guvernului a vehiculat „șansa pe care o avem” de a produce un aruncător de grenade termo-barice… Dar nu erau bombele termo-barice hidoșenia războiului, utilizarea lor fiind interzisă?!… Pe de altă parte (sau nu?), și cei doi piloni ai PIB -ului nostru scârțâie rău de tot din fundații… Industria auto pierde masiv de la o zi la alta (francezii și-au scos pârleala pe producția auto pe care riscau să o piardă în Rusia, vânzând rapid activele lor chinezilor, dar ne-au lăsat pe noi, cu exporturile de piese, în aer), iar rafinăriile noastre sunt tot mai apăsat împinse în centrul unei atenții pe care o tot zgândărim cu bățul prin gardurile altora… În tot acest context, șeful armatei (din păcate, da, „șef”, nu comandant!) vorbește despre cai verzi pe pereți în vreme ce nu poate asigura, iată, nici măcar protecția resurselor de internet guvernamentale și ale armatei, dar noi ne aruncăm, „Culcat, înainte!”, într-o mocirlă ce stă să înghețe în vreme ce nemții, austriecii și slovacii se pun la adăpost prin cea mai hulită monedă a momentului…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*