Coana Julieta, armeanca de pe Cuza Vodă – povești cu armeni

În Constanța, pe strada Cuza Vodă, la nr 33, am locuit noi. Soru-mea mai locuiește și azi. Peste drum locuia o familie de armeni, printre care și domnișoara Julieta, căreia i se spunea „coana Julieta”. Alături, altă familie de armeni: bijutierul Ștefanian. Peste drum locuia familia Enopian, cu doi băieți, Edi și Șant, și două fete: Irma și Seda. Am copilărit împreună. Erau renumiți pentru cât mergeau înot în larg, până nu se mai zăreau, toți cinci, adică cu bătrânul Enopian în frunte. Pe partea noastră, câteva case spre Mihai Viteazu, altă familie de armeni, a unui coafor.

Dacă am ceva mai interesant de povestit este despre coana Julieta.

Era o persoană ștearsă ca o umbră. Trăise toată viața cu discreția cea mai mare. Dintre vecini, cel mai mult o frecventa pe maică-mea. Noi aveam curtea cea mai mare și mulți vecini mai apelau la noi să-și întindă rufele la uscat. Printre ei și coana Julieta, rămasă la un moment dat singură pe lume să aibă grija nepoatei Aida.

Iată povestea cu care a venit într-o zi coana Julieta la maică-mea, tulburată, năucită chiar. Iar maică-mea ne-a povestit-o și nouă, în casă, spre uimirea și neuitarea mea, cel puțin.

Într-o noapte, coana Julieta l-a visat pe taică-su, mort de ani buni. Probabil că nu era prima oară. De data asta armeanul cel bătrân i-a spus coanei Julieta să vină să-l vadă, îl găsește pe strada I.G.Duca, la numărul cutare. Așa neroadă cum o știam toți pe coana Julieta, a doua zi merge la adresa indicată unde găsește o curte și pe poarta un anunț: clasicul „Nu intra. Câine rău”. Zăbovește în dreptul porții până când se apropie de poartă un dulău mare, fără să latre, ba chiar dând din coadă prietenește. Julieta prinde curaj și intră în curte. O atrăgea privirea câinelui. „Ochii lui tata, doamna Coja! Exact privirea pe care i-o știam din copilărie”! Se apropie de câine și-l mângâie pe cap. Din casă iese stăpâna câinelui și-și arată mirarea: de unde-l cunoaște pe câine? Câinele ăsta rupe orice străin le intră în curte!..

Firește, coana Julieta s-a retras fără să spună nici o vorbă despre privirea părintească… A venit la maică-mea să-i povestească și să-i ceară părerea! Principala mirare a maică-mii: de ce câine? Și încă unul rău! La care coana Julieta intervine lămuritoare: „Tata a fost un om rău! Când au fost luptele cu turcii a omorît mulți turci, inclusiv femei și copii!”

Așadar, armeanul cel rău se reîncarnase sub înfățișarea mai potrivită de câine rău. N-am prea crezut povestea coanei Julieta, ca bun creștin ce încerc să fiu! Dar nu aveam niciun motiv să-mi închipui că coana Julieta fantaza. E sigur că mintea ei cam puțintică n-o putea duce la așa ceva! Sigur nu avea imaginația necesară. Iar eu, când am aflat de la maică-mea povestea, am încercat să verific, am mers pe I.G.Duca, cu care Cuza Vodă se întretaie, am identificat poarta cu numărul respectiv, am privit-o de la oarecare distanță, dar nu am putut să mă apropii mai mult, eventual să mă uit în curte. Plăcuța Câine rău era mai departe pe poartă…

…Ani de zile n-am povestit nimănui această întâmplare. O cred sută la sută, deși, ca creștin, nu pot accepta teoria metempsihozei! Dar nici nu am dreptul să tac, să nu povestesc această întâmplare care s-a relevat unei ființe sigur incapabilă să fantazeze. Așa cum sigur să fiți că nici eu nu am scornit-o! O s-o întreb și pe soru-mea, doctorița Efrim Marilena, dacă-și aduce aminte de ce ne-a povestit maică-mea, Dumnezeu să le odihnească pe amândouă: maică-mea și coana Julieta!

Lasă un răspuns