E ceva atât de straniu la mijloc, de necurat în tocmelile pe care le-au tot făcut, și încep să iasă la suprafață, că treaba asta a lor nu miroase, ci pute, duhnește… Și doar pare a fi greu de spus a ce: a teamă, a frică, a lașitate, a spălare pe mâini, a șters putina… Doar pare greu de identificat a ce duhnește dinspre guvernanți, căci, la ei, mirosul oricum e mereu același… Unul greu, de șobolănime… Ceva-ceva i-a băgat însă în stare de criză de au șters cu buretele toată starea de alertă, toate restricțiile, toate comitetele ălea amenințătoare, avertizoare, decizionale… Și bine că s-au suspendat măsurile și acțiunile, multe punitive… Dar un lucru meritam și noi pentru câte am suportat… Măcar o Hotărâre de Guvern, fie și pe genunchi, pentru încetarea stării de alertă, pentru confirmarea scriptică și a încetării stării de urgență, dar și pentru desființare, „pe acte”, a comitetelor-sinecură ce au parazitat pandemia…
E drept, nu poți să anulezi prin acte juridice acele stări impuse ce nu au fost decise constituțional… Și din perspectiva asta pare că măcar guvernul a ieșit „pe plus” din toată tărășenia… Pare că s-a ales cu o echipă nouă de juriști care a decis să tragă repede de batistă peste țambalul ce suna jalnic a făcături pandemice, să acopere colțurile roase de atâția nemâncați, repede, repede, câtă vreme țara privește înspre alte zone de risc… Și „de criză”… Dar erau să o „comită” tocmai din dorința de a acoperi cât mai repede lucrurile… Să dea cu coasa impunerii unei neconstituționale stări de criză, prin care să scoată din treburile noastre de peste doi ani stările de urgență și alertă… Dar i-a tras cineva de mânecă… Pentru că, mai bine clipești o dată și tragi cortina peste toate actele neconstituționale, decât să te apuci să inventezi ceva neconstituțional pe care, în lipsă de „aplicator” constituțional, să încerci a-l plasa în sarcina unei instituții fără drept de acțiune juridică… În speță, încercarea de a fi transformat CSAT într-un organism de impunere a unor inventate stări de calamitate, numite generic „de criză”…
Și nu, nu este vorba doar de haos… La mijloc este și o imensă mizerie ce se rostogolește spre palele ventilatorului de la Palatul Victoria… Și care o să arunce lăturile pe care încearcă acum să le facă nevăzute pe toți pereții… Căci pute felul în care guvernanții au anunțat încetarea stării de alertă și ridicarea restricțiilor… Fără o hârtie semnată, asumată… Și nu era vorba doar de angajarea încetării de acum a stării de alertă, ci și asumarea felului în care a fost declarată și declanșată starea inițială, de urgență… Apoi, felul în care s-a făcut îndepărtarea din schemă a celui mai mizerabil comitet al pandemiei: cel de cenzură. De comunicare strategică împotriva acelora care voiau, nu să-și impună punctul lor de vedere, anti-vaccinist, anti-pandemic sau orice altceva, ci să aibă dreptul de a spune, în completarea felului de umplerea unui singur taler de către guvernanți, unde aceștia au pus multe milioane de euro și multe facilități pentru media (cea care s-a lăsat vândută), pentru agențiile de publicitate (cu clipuri scrâșnind a impostură), de a spune și a aduce și informații privite dintr-un alt unghi. Deși „forțele” nu se puteau compara, pe de o parte, dejecțiile propagandistice ale guvernanților, și în numele guvernanților, de cealaltă parte informațiile de pe cele câteva site-uri și publicații abia viețuind în lipsa acceptării mitei de a spune doar anumite lucruri, totuși a fost impusă cenzura fățișă.
Au fost suspendate publicații doar pentru că aveau o anumită opinie. Cine plătește? Au fost amendate, prin instrumentul proguvernamental reprezentat de CNA, televiziuni și posturi de radio… Cine plătește? S-au dat milioane de euro către publicațiile care s-au rânduit ca niște orătănii, și nu neapărat cu burțile goale, la robinetul cu bani de tratare a prostimii cu știri halucinante și terorizante. Cine recuperează acești bani? Unii și-au umplut burțile de au dat pe afară… Alții au rămas în singura stare de conștiință pe care o cunosc, corectitudinea, și au ajuns să facă foamea, dar tot nu au pus lacătul pe site-urile și publicațiile lor… Cine va face deci necesara îndreptare?
Da, pentru cei prea obosiți, epuizați ori plecați deja dintre noi, degustați, nu se mai pot face prea multe… Dar, măcar de la oficinele care au ajuns a crăpa astăzi de prea multă lăfăială, pe seama numărului de morți ai pandemiei, măcar de la agențiile de publicitate care au participat la acestă megaînsăilare cu fir de făcături, astăzi-mâine poate și de legat mâinile vinovațiilor la spate, măcar de la firmele care au „fabricat”, dispozitive medicale inutile (izoletele), știri, grafice, falsuri, mai putem recupera oare ceva? Sau doar pentru că guvernul a reușit să omoare răspunderea postpandemică nu mai putem da Procuraturii nici un dosar? Dar, de fapt, a reușit să-și acopere guvernul urmele? Sau, într-un tembelism deja celebru, a lăsat în urmă tocmai dovezile necesare?!
Juridic, se poate acționa împotriva guvernului pe seama botnițelor pregătite pentru noi. Da, poate suna bizar, acum când s-au ridicat restricțiile să mai căutăm argumente juridice pentru a merge împotriva guvernului în instanțe. Și totuși, dacă de banii care s-au dat acoliților, lichelelor, ipochimenilor, lipitorilor, trântorilor poate să nu ne mai pese, de libertatea noastră, rămasă între gratii, nu poate să nu ne doară, nu?… Căci, să nu uităm, anularea de acum a stărilor de stări de după niște stări nu înseamnă, de exemplu, și retragerea de la CEDO a pachetului de măsuri de suspendare a libertăților civile din România, de la începutul pandemiei. Și măcar pentru asta trebuie să avem pe hârtie, „negru pe alb”, anunțul, nu al disipării undeva neștiută de nimeni a pandemiei, ci al anulării stării inițiale de scoatere din normalitate a mersului social și economic, al desființării comitetelor de cenzură și de înfierare a cârcotașilor, reacționarilor și negaționiștilor de pandemie, dar, mai ales, de blocare a libertăților civile suspendate cu acordul (trist, tragic) al CEDO (prin activarea art.15).
Și de ce s-a purces și la desființarea „comitetului” (de partid!) din personaje neștiute de nimeni multă vreme, recte „Grupul de comunicare strategică”? Mai ales că nu era un grup de comunicare doar despre covid, denumirea lui fiind „la general”. Iar cu alte personaje la conducere, era de la sine înțeles rolul lui în a comunica în și despre orice fel de situații de criză. Despre alte molime ce ar putea urma, despre zvonistica din societate (cu toate acele informații despre presupusele ordine de recrutare, incorporare și mobilizarea, chiar dincolo de vârsta de pensionare), despre paranoia socială indusă prin cozile la benzinării după o clară acțiune speculativă. Un asemenea grup de comunicare este necesar în orice moment. Sigur, înființat legal și constituit din personaje credibile ca formare și afișare publică, măcar în cazul acelora care își asumă rolurile de comunicatori publici (și trebuie să recunoaștem că nebunia din benzinării s-ar fi disipat repede dacă existau astfel de comunicatori, nu un ministru nătâng în care nici babele nu s-ar încrede să le traverseze strada în siguranță)…
Lasă un răspuns