România nu e a voastră, domnilor guvernanți și parlamentari, ci a urmașilor, urmașilor Neamului Românesc!

Dacă privim în jur, trâmbițele Turnului Babel de la Bruxelles emit sunete false la frecvențe înalte prin propaganda despre „respectarea și promovarea valorilor europene”, despre „democrație”, despre „statul de drept” (în genunchi), despre „drepturi fundamentale” (călcate în picioare), despre economia de piață (în care se fură ca-n codrul Vlăsiei) și alte basme de sedat „prostimea”. Adevărul nu mai poate fi ascuns. Vă amintiți: „Nimic nu se schimbă, totul se transformă!”. Autorii care au „fabricat” criminalii din cele două imagini (cei din spatele victimelor îngenucheate) sunt aceiași. Diferă doar ambalajul (uniformele) executanților… și data realizării fotografiilor. În Canada se instaurează tirania terorii. Mâine, în România?

Basmul lansat de din ce în ce mai mult contestatul senil de pe malul Potomacului despre conflictul Fedreația Rusă-Ucraina, întreținut cu actele trădătorilor de neam și de țară de pe malul Dâmboviței se materializează „Pas cu pas” prin împânzirea teritoriului României cu tabere militare ale S.U.A. și N.A.T.O. – și nu doar teritoriul, ci și întreg spațiul aerian românesc, în apele teritoriale românești ale Mării Negre. În acest timp, militarii debilei Armate Române sunt „expulzați” pe alte meleaguri în misiuni care nu au nimic în comun cu interesele naționale. Și Iarăși îl parafrazez pe Cațavencu: „Trădare o fi, că o vedem și noi…”.

Întreaga planetă urmărește cu sufletul la gură știrile și „fake news”-urile depre un război din vecinătatea noastră, un război care nu este al nostru, al românilor. Zilele trecute tot românul a avut prilejul să vadă garniturile de tren purtătoare de blindate, drone și alte piese din dotarea modernă a Zeului Marte. Când am văzut convoaiele care au blocat circulația căilor rutiere ale României am fost ușor nedumerit, întrebându-mă: transportul feroviar este cel mai puțin costisitor și chiar mai sigur decât cel stradal, atunci, de ce? Răspunsul l-am primit după ce fiecare convoi nu se supunea adagio-ului latin „Mille viae ducunt homines per saecula Romam” (în traducere liberă – toate drumurile duc la Roma), în cazul de față „Roma” fiind Kogălnicenu sau Deveselu… Nici vorbă!

M-am luminat când fiecare convoi rutier a avut destinație bine stabilită, „dotările” lui marte fiind amplasate pe tot teritoriul Coloniei Corporatiste sub Ocupație Militară (C.C.O.M.S.), România, deocamdată cele ale „Stars and Stripes”, faza următoare fiind pavoazată cu însemnele „Le coq gaulois”. Și unii și ceilalți, „invitați” (deci, cu întreținerea asigurată gratuit de sclavii mioritici, că de, așa se cade!).

Am spus-o și repet: nu e războiul nostru, iar actuala conducere a C.C.O.M.S. ar trebui chemată în fața unui Tribunal Extraordinar Militar pentru a da explicații poporului român, de oare ce, „România nu e a ta, domnule Președinte, nu e a voastră, domnilor guvernanți, nu e a voasrtă, domnilor parlamentari, ci a urmașilor, urmașilor Neamului Românesc!”.

Navigând în spațiul virtual am citit despre afirmația unui cretin incompetent – parlamentar, nu fite cine – care neinformat că deja propunerea lui e realizată cerea ca digurile și canalele hidrocentralelor amenajate în vremuri ceaușiste să fie date spre administrare primăriilor. Cretin total cu demență la purtător, cel care emite această „propunere” trăiește pe altă planetă. În ceaușism, când au fost realizat întregul sistem energetic al României actuale aflat în criză energetică era supravegheat zilnic de către echipe specializate (U.C.C.), care notau fiecare modificare a construcțiilor hidrotehnice și erau în măsură să prevină avariile. Primăriile nu au nici un fel de structuri specializate pentru astfel de activitate și, Domnne ferește, eventualele viituri pot provoca nu doar distrugeri materiale ireparabile, ci victime umane.

Un alt cretin, unul cu pulover „consacrat” a declarat public că s-a săturat de „țara asta de doi bani”. Nu este altul decât fiul acelui Ernő Neuländer venit „pe tancurile sovietice” în ’44, este cel care, pe post de mare bulibașă de guvern spunea în 1990 că „economia României este o grămadă de fiare vechi!” (astăzi, nici măcar fierul vechi nu a mai rămas din ea), deși după spusele altui cretin guvernamental, economia actuală ar dudui… Marele intelectual puliverist și-a făcut bagajul; pleacă în Elveția unde va fi Președinte al Universității din Geneva”, fapt care mă pune în dilemă, întrebându-mă dacă nu cumva și Elveția este o țară „de doi bani”, altfel e greu de explicat cum de-i acordă o asemenea poziție. Dar…, să nu uităm, Davos este tot în Elveția, nu? Cine se-aseamănă, se adună!

Deși tardivă și inutilă, întrebarea mea retorică, ar fi: i-a controlat cineva averea și conturile obținute prin facilitarea vânzării grămezii de fier vechi? Nu de alta, dar hoțul nedovedit e om cinstit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*