Nu ne-a ajuns această hăituire? Nu vrem să ne semețim și noi? Să ne impunem dreptul de a vorbi despre trecutul nostru? De a nu mai fi hărțuiți pentru vorbele și scrierile noastre? Pentru gândurile pe care îndrăznim a le strecura în cuvinte cât mai abil împachetate pentru a nu stârni cetele otrepelor? Dacă e nevoie, să fim martiri cu toții, dar să ne descătușăm prezentul! Să rupem această mâzgă de omerte impuse de alții pentru a ne elibera cunoașterea trecutului!
Avem dreptul sacru a ne numi singuri Eroii! Avem dreptul de a ne elogia înaintașii! Chiar dacă greșim poate în aprecierea profunzimii lor, măcar să avem curajul de a rosti… Pentru a nu ajunge la rândul nostru ca în trecutul nostru din cărțile interzise ale viitorului copiilor noștri să fim doar niște umbre prea mici pentru statutul pe care ni l-au lăsat înaintașii.
Și nu, nu trebuie să mergem nici măcar în instanțe să cerem punerea punctului pe i… Definirea clară a dimensiunii vinovățiilor ce ni se reproșează. Și nici întocmirea unei liste cu numele pe care trebuie să evităm a le rosti… Pentru că nimeni din acest prezent nu ne poate judeca trecutul… Poate vorbi despre el, dar fără a-l răstălmăci pentru a fabrica și trasa presupuse adevăruri de netăgăduit, ori judecăți de valoare (finale!), pentru a putea impune opinii unor grupuri, minorități în prezențele lor de pe lângă marile națiuni, dar majorități zgomotoase și urâcioase în deciziile trasate.
Nici o instanță nu se poate pronunța asupra vinovăției celor din trecut. Și este firesc că, pe fond, nu a făcut-o nici un magistrat, oricât de pregătit ar fi fost la nivel de cunoaștere istoriografică. Și tocmai pentru că nu a făcut nimeni acest lucru, nu ni se poate interzice, nici juridic și nici moral, dreptul de a ne exprima. De a ne pronunța nu atât prin analiza faptelor, deja acest lucru est opis de dosar penal, ci prin amintirea unor fapte pozitive ce nu pot fi tăgăduite („negate” – în dicționarul lor de cenzură!). Deja, acel mâine în care nu vom mai putea spune că un înaintaș a făcut și lucruri bune, asigurând un bine contemporanilor lui, ori marcând un gest cât de mic, a venit. Și curând nu vom mai putea spune nici măcar că a plantat un copac, ca apreciere a acelui bine de care orice ființă umană este capabilă. Ori să apreciem („să elogiem” – în același dicționar de cenzură al otrepelor) o asemenea figură pe oricare altă direcție decât aceea care este considerată a priori miezul vinovăției, fără a exista măcar o condamnare definitivă a unui tribunal internațional, pentru că va fi mai riscant decât este acum să spunem că a fost un erou al neamului său.
Deja ni se pune pumnul în gură dacă ne pronunțăm despre martiriuri… Deși este dreptul nostru de a privi acțiunile înaintașilor ca acte de jertfă…
Curând nu îi vom mai putea nici să-i amintim nici măcar înaintașii noștri. Nu cu aprecierea dimensiunii lor pentru un neam. Curând orice referire față de un asemenea personaj, fără a fi judecat, sfârtecat în cuvinte, în false impuneri, crucificat pe scândurile judecăților și vinovățiilor a priori decise de alții, va fi o faptă penală. Curând vom fi judecați doar dacă vom spune despre un asemenea înaintaș că a fost și el om…
Acolo ne îndreptăm dacă nu ne ridicăm fruntea din pământ! Iar de mai avem un cât de mic semn de îndoială, trebuie să ne gândim că nimic din trecutul nostru nu poate atinge rușinea delăsării, lașității, abandonului, supunerii de acum. Prin comparație, nu doar ei, cei vitriolați în judecăți de nume străine neamului nostru, ci toți înaintașii noștri au fost niște eroi. Noi însă, unde vom fi? Vom fi lașii din trecutul din ziua de mâine? Sau hărțuiții de azi care au avut curajul a se ridica și a spune: Destul!
Ajunge cu această stare de reproș și învinovățire continuă! Ajunge cu această asumare a vinovăției fără măcar a-i privi în ochi pe cei ce ne acuză! Ajunge cu această lașitate! Pentru că nepăsarea, dezinteresul, indiferența de până mai ieri, apoi teama și frica de acum de a nu ieși din rând s-au transformat în lașitate. Or, dacă despre ei, înaintașii, nu avem curajul de a ne rosti gândurile, cum să credem că mâine o vor face alții pentru noi, cei de acum?
Să ne ridicăm și să ne rostim Istoria! Să ne onorăm eroii măcar prin curajul de a vorbi despre ei! Şi da, să căutăm şi acel partid care va avea curajul să iniţieze amendarea legilor ce ne pedepsesc pentru fel și fel de vinovăţii…
Avem dreptul la adevăr! Dar el nu poate ieşi la iveală din mijlocul unei naţiuni îngenuncheate în laşitate…
Lasă un răspuns