Semnalăm în rândurile ce urmează trei apariții editoriale de excepție, a căror lectură ne-au reținut în mod aparte atenția și constitue, în opinia noastră, instrumente de cunoaștere și înțelegere a realităților cotidiene românești: Viorel Roman – „România un stat eșuat”, Timișoara, Editura Cosmopolitan-Art, 2021, 436 pagini; Pavel Gavril Țăranu – „Extremismul sexo-marxist, antinațional și globalist”, Baia Mare, Eurotip, 2021, 266 pagini; Cornel-Dan Niculae – „« Societatea Civilă » de sub ON G-urile internaţionale- organizaţii şi servicii secrete din umbră”, Bucureşti, Editura Carpathia Rex 2021, 472 pagini; 20 cm – (Colecţia „Cartea Secretă“).
Viorel Roman, cu ale sale epistolare zilnic „românii în laboratorul european” și „românii în laboratorul mondial”, ține de câțiva ani o cronică a faptelor prin care clasa politică din România se autodefinește în raport cu Uniunea Europeană și restul lumii, față de care politicienii români par niște curiozități bizare, pe care numai niște nefirești resorturi i-au propulsat la putere, anume parcă să distrugă țara și să exileze poporul. Bilanțul managementului afacerilor publice de către cele 33 de guverne și 17 prim miniștri, care s-au perindat la putere, începînd cu anul 1990, conform statisticilor europene, abundă în eșecuri, deoarece performanța guvernamentală este o colecție de contradicții logic inexplicabile:
– România este țara cu cel mai mic șomaj oficial din ultimul sfert de secol, în medie, dar este singura țară unde 50 la sută din familii declară că nu au niciun membru angajat; iar 25 la sută din familii au doar un membru angajat;
– România susține gratuitatea școlii până la absovirea liceului, dar este pe primul loc în Europa la șolari analfabeți (30 la sută), iar 42 la sută din populație crede că soarele se învârtește în jurul pământului:
– Performanța de a fi cea mai bisericoasă țară din Uniunea Europenă este la pachet cu cea mai acută subdezvoltare edilitară, 45 la sută din gospodării nu sunt racordate la canalizare și au WC în curte;
– România are cea mai mică absorbție a banilor europeni și cel mai mare procent de bani europeni furați, motiv pentru care Uniunea Europeană au tăiat fondurile pentru infrastructură;
– România interzice prostituția, dar este cel mai mare exportator de prostituate, peste Rusia și Ucraina;
– România este, conform datelor Curții de Conturi, țara cu cea mai ridicată corupție din Europa – 40 la sută, din 6,2 miliarde euro pe an achiziții publice, 6,2 miliarde se fură.
Autorul scoate în evidență multe alte asemenea paradoxuri, la care vine cu corolarul, citat din profesorul economist, Mircea Coșea: „Viitorul poate să fie îngrozitor pentru România dacă nu se iau măsuri acum”.
Consilierul academic al Universității din Bremen, Viorel Roman este un publicist oarecum atipic, care se adresază unui segment rezervat de cititori, dispus la analiză și reflecții. De asemnea, Viorel Roman poate fi multora incomod, prin unele dintre opiniile sale insolite privind blestemul geopolitic al situării românilor la limesul Sfântului Imperiului Roman cu panslavimul celei de a Treia Rome, cu vechea și noua lume islamică, ceea ce ne-a propcopsit cu (citat din profesorul Vaslie Dâncu): „Statul […] obez, agresiv, neproductiv… Oamenii stau în genunchi aproape în fața funcționarului […]”. Într-un astfel de stat, „capturat de vânătorii de rente”, „Colaborarea este la nivel de haită, fiecare e îndreptățit să-și folosească tupeul, violența, înșelăciunea” (op.cit.pag.187).
Pavel Gavril Țăranu (pseudonim) ne propune în capitolul de deschidere al cărții „Extremismul sexo-marxist, antinațional și globalist” o succintă trecere în revistă a cauzelor celei mai grave și brutale boli a nației române, „decepția colectivă”. Concluzia autorului este aceea că România sub cele 33 de guverne postdecembriste s-a întors în anii 1950, când „sentimentul național și patriotismul au devenit, din nou, disprețuite și privite cu suspiciune de grupuri de presiune care ănfuenează puterea politică, iar puținii ptrioți curajoși sunt izolați și blocați la mantinelă de exponenții forțelor agresive ale acestei epoci” (op.cit.pag.13). Revenirea la patriotism este soluția salvării națiunii române, argumentându-ni-se cu exemplele Portugaliei, Spaniei și Olandei care prin patriotismul poporului lor de acum 50 de ani și-au schimbat destinul, și ele urmând pilda patriotismului britanic, francez, prusac și apoi german. (Idem).
Capitolul 2 „Introducere la scrisoarea celor 43 de comisari/fanatici sexomarxiști și extremiști” se referă la inițiativa grupului de 43 de persoane din trei continente, autointitulate „intelectuali publici, militanți pentru drepturile omului, oameni din societatea civilă, apărători ai valorilor euroatlantice”, care au cerut public, la 3 februarie 2021, izolarea totală a partidului parlamentar „Alianța pentru Unitatea Românilor”. Intoleranța specific extremistă a grupului menționat nu a fost de nimeni sancționată”.
Pavel Gavrilă Țăranu sancționează tăcerea guvernului și a liderilor formațiunilor politice cărora le-a fost adresată somația, prin proverbe, dintre care reținem: „Toleranța intoleranței este lașitate”; „Indiferența nu-i decât lașitate”; „Odată te naști și mori, dar lașii mor de mii de ori”.
Cum a devenit sexo-marxismul o problemă fundamentală a zilelor noastre?. Răspunsurile le vom găsi in capitolul următor, bine ancorat în bibliografia de referință, bineînțeles străină și, de aceea, înafara putinței de tăgadă. Aflăm că sexo-marxismul a devenit o ideologie care a generat un curent politic de atac ale cărui ținte sunt: „școlile și universităție, religiile, culturile și valorile naționale , respectiv fundamentele identității popoarelor, iar mijloacele agresiunii sunt media și socia-media și organizațiile neguvernamentele subvenținate în acest scop. Astfel, devine evidentă legătura cu ceea ce Cornel-Dan Niculae devoalază în « Societatea Civilă » de sub O.N.G.-urile internaţionale- organizaţii şi servicii secrete din umbră”.
Excursul lui Pavel Gavril Țăranul prin istoria sexo-marximului postbelic, din care fac arte și cei 43 de comisari ideologici autori ai somației menționate, ne argumentează pericolul aceste noi forme de dictatură, care a cam început să facă legea în numele ideilor, teoriilor și conceptelor impuse, dintre care sunt menționate: discriminarea, corectitudinea politică, discriminarea pozitivă, cancel culture. Cancel culture presupune boicotarea, terorizarea și distrugerea opozanților politici, ia conceptul este rebrandul esenței leninism-stalinismului („Cine nu este cu noi este împotriva noastră”). Cancel culture mai înseamnă interzicerea gândirii libere, a opiniilor și culturii neconformiste cu conceptele sexo-marxiste.
Progresismul invocat de adepții noii ideologii este ipocrit și mincinos, fiind masca revoluției lor culturale, inspirate de „mariajul lui Marx cu Freud” (op.cit.pag 45). Una dintre consecințele curentului sexo-marxist este ura ditre oameni, care este azi evidentă și în societatea românească (op.cit.pag 47).
Rasismul ca apanaj al urii a devenit o etichetă care s-a pus pe fotbal, șah, hărți și internet, pe matematică. Apar ghiduri școlare și indexuri de excludere a cuvintelor, precum mamă, frate, soră. Barbarismul și imoralitatea, antidemocratismul și anticreștinismul, cenzura și dictatura ura și intoleranță promovate de secta politică sexo-marxistă, gradul înalt de penetrare în societatea americană, dar și în Europa aduc suficiente argumente pentru pericolele ce planează asupra ordinii democratice tradițional creștine a Occidentului.
In capitolele următore aflăm cum au ajuns sexo-marxiștii la putere în România și cum este folosită democrația ca paravan al atacurilor antinaționale, dar și despre decadența Occidentului ș convingerea autorului că viitorul nu poate aparține decât statelor și națiunilor independente, căci a fi patriot nu înseamnă a fi antiglobalist, deoaece globalismul este o realitate a zilelor noastre pe care omenirea are datoria să o gestioneze în deplinul respect al principiilor fundamentale ale democrației.
Cornel-Dan Niculae, cu „« Societatea Civilă » de sub O.N.G.-urile internaţionale- organizaţii şi servicii secrete din umbră”, continuă seria volumelor sale de investigații jurnalistice temerare și de succes, generatoare, deopotrivă, de elogii și contestări.
Voi fi un recenzor atipic al cărții și mă voi referi doar la aspectul singular al episodului „Clubul de la Roma, Propaganda Due și Giancarlo Elia Valori”, o trambulină prin care oculta internațională a reușit să penetreze în ierarhia politică românească cu intenția de a capitaliza imaginea pe care Nicolae Ceaușescu o avea în anii 1970.
Sunt menționate, până la Nicolae Ceaușescu, numele lui Mircea Malița, Cornel Burtică și Ștefan Andrei. Desigur, concluziile autorului sunt bine documentate și corecte, iar complinirile ce le aduc sunt de natură a le nuanța și întări.
Cornel Burtică a fost primul demnitar român reperat de Serviciul de Informații Militare al Italiei (S.I.S.M.I.) în perioada postului său de atașat comercial la Roma și ale cărui perspective politice fuseseră estimate de mai multe servicii de informații occidentale ( cel francez în perioada pstului de atașat comercial la Paris, iar C.I.A. prin recolta informațiilor din varii surse, ce le controla la nivel mondial.
Vizitele la atașatura comercială, respectiv la Ambasada României de la Roma, ale oamenilor de afaceri interesați de piața românescă și oportunităție de cooperare au fost canalele folosite și de Aurelio Pecei, economist și industriaș italian, inițiatorul și unul dintre fondatorii Clubului de la Roma, personalitate cu mare notorietate internațională, valorificată pentru crearea punților de legătură peste Cortina de Fier.
Giancarlo Elia (Jeliah) Valori, secretar general al Institului Italian pentru Relații cu Străinătatea, membru marcant al lojei masonice „Propaganda Due”, în stranse relații cu Licio Gelli, conducatorul P2, a cochetat cu ideea de a promova imaginea internațională a lui Nicolae Ceaușescu, iar Mihai Pacepa și Nicolae Doicaru au aprobat finanțarea necesară, pentru ca în 1978 să se constate că operațiunea de promovare a fost o escrocherie și că înafară de geamantanul de cărți aduse lui Ceaușescu și cîteva articole de presă, nu s-a realizat promovarea promisă. Mai mult, din partea Editurii Partidului Comunist Italian s-a demascat impostura, Valori fiind indicat de mai multe surse creștin democrate și de mari industriași ca omul S.I.S.M.I. și al C.I.A..
Valori a fost primit de patru ori de Nicolae Ceaușescu, iar pănă la el a stabilit relații apropiate cu Ghizella Wass, Ștefan Andrei, Cornel Burtică și Mihai Dulea, ultimul petrecând o vacanță de două săptămâni în Italia, ca invitat al lui Valori. Acesta și-a folosit influența pentru dezvolatarea unor afaceri cu Fabrica de confecții și tricotaje București (A.P.A.C.A.) ale lui Licio Gelli, care deținea o fabrică de profil la Arezzo, unde păstra și dosarele personalitățior din România care fusseră punctate și studiate de C.I.A. sub acoperirea „Clubului de la Roma” și a „Lojii «Propaganda Due»”.
Rolul lui Ștefan Andrei a fost de protector (unul foarte ieftin!) față de protestele Partidului Comunist Italian al cărui nume a fost folosit de diverse persoane care se foloseau de breșa creată pentru penetrarea „Propagandei Due” și a Mafiei italiene, scoase la înaintare de structurile speciale interesate de anturajele fiilor și fiicelor demnitarilor de la București.
Mircea Malița nu a ajuns întâmplător în context. Cum a respectat regulile jocului convenite de acasă, ține și de cum cei de acasă au anticipat capcanele ce-i fuseseră întinse. Imixtiunea politică a Elenei Ceaușescu în cariera sa diplomatică ulterioară a fost nefastă României.
Cornel-Dan Nicolae referă asupra unora dintre discipolii lui Mircea Malița care au condus ori conduc parte din rețeaua organizațiilor neguvernamentale promotoare ale noii ideologii și ordini a incertului viitorl
Toate cele trei cărți au un numitor comun, efortul găsirii soluțiilor de salvare a României. În fața acestei cauze trebuie să pălească orice ne-ar putea dezbina.
Lasă un răspuns