Tezaurul de falere din aur, de 3500 de ani, de la Săcueni (jud. Bihor)

În arealul actualului oraș Săcueni (jud. Bihor), situat pe râul Ier, la granița cu Ungaria, a fost descoperit un tezaur de falere (elemente de podoabă discoidală) din aur datând din Epoca bronzului (sec. XV î.Hr.). Încă din neolitic, oamenii s-au așezat pe aceste meleaguri, prelucrând ceramica, practicând agricultura sau construind unelte de piatră și cupru. Localitatea este atestată documentar în anul 1214. Încă din secolele IX-X ale erei noastre, triburile maghiare s-au stabilit aici. O nouă comunitate s-a format, în special de secui care apărau drumul comercial și vama, de unde vine și numele localității. Invazia năprasnică a tătarilor, din 1241, a distrus din temelii micuța așezare. Familia nobiliară a Gutchelezilor a dat din nou viață locului. Un castel a apărut, iar oamenii alegeau să trăiască aici. Regele Ungariei donează domeniul Săcueniului nobililor Zolyomi din Albiș, în 1399. Din acest punct, Săcueni devine reședința acestei familii și un important centru economic. Povestea cetății începe în 1460 când membrii familiei Zolyomi au obținut dreptul de a o construi. O mândră fortificație își face apariția. Ea veghea asupra siguranței cetățenilor care participau la dezvoltarea unei comunități prospere. Peste o jumătate de secol, problemele se abat iarăși asupra Săcuieniului. Tăvălugul răscoalei lui Gheorghe Doja distruge biserica gotică și castelul construit după invazia tătară. Cetatea rămâne însă neatinsă. Timpul trecea iar schimbările politice și căderea familiei Zolyomi nu au afectat fortificația. În 1660 turcii au cucerit Oradea, iar Săcueni a devenit granița de vest a Principatului Transilvaniei. Tunurile otomane s-au abătut asupra cetății de mai multe ori. Împrejurimile au cunoscut  distrugerea și cruzimile războiului, dar cetatea nu a putut fi cucerită. După patru ani, austriecii și turcii au încheiat războiul. Ceea ce tunurile nu au reușit să facă, a reușit tratatul de pace. Unul dintre aspectele înțelegerii era ca cetatea să fie distrusă complet, ceea ce s-a și întâmplat în 1665. Săcueniul  a continuat să înflorească la nivel economic, în ciuda conflictelor care au apărut. Astăzi, din gloria mândrei cetăți rămâne o machetă foarte bine realizată, aflată în curtea bisericii reformate din Săcueni. Ea le amintește trecătorilor de acele vremuri în care localnicii își apărau cu orice preț principiile și căminul. Azi se află aici o biserică din 1460, azi biserică reformată, o biserică romano-catolică (1711-1768), palatul (sec. 18) și castelul (sec. 19) „Stubenberg”. Deasemenea în apropiere se află rezervația naturală L. Cicoș.

Este posibil ca acest tezaur să fi avut în componență mai multe piese în momentul descoperiri, dar până la noi au parvenit trei falere păstrate. Acestea sunt ornamentate au repoussé combinat cu gravare, având decorul din motive alcătuind spirale din șiruri de puncte: spirale fugătoare și derivate prin dublare. Ornamentul este de tip „valul curgător”. Pentru descrierea mai amănunțită a acestora putem spune următoarele: Prima faleră – Greutate 27,95 g. Disc convex cu decor ciocănit. Undă etruscă din şapte lobi semilunari înlănţuiţi, închizând un „umbo” circumscris de două cercuri concentrice strâns alăturate, cerc marginal perlat, patru perforaţii dispuse diametral pe margine (pentru atașarea de veșmânt sau harnașament cal). Deformare mecanică, urme de lovire, lipsă de material, un fragment de cca. 2,7 cm de pe margine piesei. Piesa se află la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti. Cea de a doua: greutate 23,72 g. Disc convex, cu decor ciocănit, „umbo”, circumscris de bandă circulară, din două cercuri concentrice, închizând un şir de unghiuri întrerupt; în câmpul circular, două unde etrusce, concentrice, din bandă de trei linii paralele, flancând două şiruri de puncte; pe contur, bandă din două cercuri concentrice, închizând un şir de puncte; patru perforaţii marginale (pentru prindere). Deformare mecanică, urme de lovire; două tăieturi în metal, în formă triunghiulară; fisură la una din perforaţii; zgârieturi. Falera se a flă în tezaurul MNIR. Cea de a tria este un fragment de faleră, de formă aproximativ ovală, din bordura unei falere; ornamentat „au repousee” cu două registre, alcătuite fiecare din şir de puncte, încadrat de două linii arcuite; în partea superioară, o mică porţiune dintr-un registru alcătuit din şir de puncte şi linie arcuită. Prezintă deformare mecanică, îndoituri, zgârieturi; în partea superioară o tăietură de cca. 0,95 cm. Greutate 1,8 g. În tezaurul MNIR.

Posibil ca acest așa zis „val curgător” să fie un lanț de capete de păsări de pradă, așa cum apar pe Cupele Marii Uitări getice din Mormântul de la Agighiol, din tezaurul de la Porțile de Fier  și din Tezaurul de la Rogozen (Bulgaria), simbol reluat și pe cupele din Tezaurul de la Sâncrăieni, puțin mai stilizat? Posibil ca acest lanț de capete de păsări de pradă (Mama Gaya Vultureanca, iar geții (gaeții) se declarau fiii vulturencei (șoimii)) mai apropiat de umbo (Muntele Meru), să reprezinte cerul, iar apoi apar într-un lanț de capete de păsări întoarse invers, cu capul în jos, ocupând astfel două tărâmuri (cerul și pământul). Cerbul cu opt picioare și pasărea „cu corn” pot lua parte la o hierogamie sfântă (întâlnirea Cerului cu Pământul). Cele trei falere de aur ne pot semnaliza unele fenomene cosmice posibile și anume, controlul creatorului asupra creației sale, prezentarea „cerurilor” (vibrațiilor și puterilor) și a ordinii stabilite, dar și posibilul amestec al celor două tărâmuri care ne sunt accesibile (lumea noastră și lumea morților). Timpul nostru se va sfârși, iar un nou timop va veni. El va curge altfel la început (mai lent) și de aceea „nodul” dintre cele două timpuri va trece într-un mod ciudat. Ni se va părea că suntem amețiți, că vedem dublu – simbol al alaiului de bețivi ai lui Bachuss. Ne vom întinde pe pământ așteptând să treacă. Vibrația vieții se va schimba. Planeta va renaște prin metamorfoză; multe se vor schimba și specii noi vor apărea. Mediul este cel care va atrage speciile din invizibil (celălalt tărâm; matricea formelor de viață cosmică posibile) și nu speciile se „adaptează” mediului. Cerbul Sarabha, cu cele opt picioare ale sale, ne poate conduce într-un asemenea drum inițiatic (sau putem zbura pe aripile Zgripțuroiului).

Folosite la decorarea unui harnașament (calul ca „altar zburător” al Cavalerului Zalmoxian, Danubian, Trac) sau a unui veșmânt mai special (de ceremonial, sau religios), spre atragerea atenției și semnalarea rangului celui investit în a purta asemenea obiecte de valoare, falerele descoperite la Săcueni confirmă existența aici a unui conducător de triburi, sau a unui înalt preot. Celelalte piese posibil existente în tezaur la momentul dsecoperirii ne puteau ajuta în descifrarea misterului. Cine știe, poate viitorul ne va aduce noi posibilități de a deconspira taina acestui tezaur. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*