Artistul ce se luptă cu materia spre a descoperi formele ei ascunse, sculptorul Panaite Chifu, s-a născut la Siliștea Gumești, județul Teleorman, în anul 1953. Atras de această căutare a formelor încă nevăzute, în anul 1979 a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția Sculptură, din București. Devine apoi membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și al Association Internationale des Arts Plastiques. Panaite Chifu își definește creația artistică spunând că „Ființa omului a fost întotdeauna foarte fascinată de orice tip de obiecte care apar în bolta cerului, cum ar fi: zmee, baloane, lampioane, aeronave, avioane, navete, diverse construcții diferite legate de pământ, spre deosebire de compozițiile rare de nori care arată minunat cromaticii. M-am ocupat de această chestiune tridimensională de mai bine de 40 de ani, gândindu-mă la ridicarea acestei emoții umane, care ar putea fi considerată oarecum ciudată, deoarece nu este altceva decât o obsesie vastă de a zbura și de a scăpa într-o altă lume. Acest lucru m-a determinat să găsesc soluții pentru obiecte pentru a îndeplini rolul așteptat. Aceste obiecte concepute de regulile artistice, sunt în mod clar destinate să îmbogățească spațiul zonelor, orașelor și satelor populate. Am aflat că nimic nu poate fi mai potrivit decât un tip nou de sculptură care să fie ridicat în atmosferă. Astfel, experimentând, am ajuns la ceea ce numesc „sculptură atmosferică”. Sculptura atmosferică va fi conceptual diferită de ceea ce știm despre sculptura trecută și prezentă. În plus, nu este posibilă nici o analogie între sculptura atmosferică și obiectele menționate mai sus, deoarece acestea nu au un scop sau o structură artistică, îndeplinind destinații diferite.”
Cine trece pragul atelierului sculptorului Panaite Chifu descoperă o lume deschisă spre alte spații, căci artistul propune o estetică a impalpabilului, a gândului, a ideii. Încă de la primele sale lucrări, Panaite Chifu şi-a propus să rezolve o serie de probleme care ţin de limbajul formal, de identitatea structurilor sculpturale. Panaite Chifu a stabilit conceptul de „sculptură atmosferică”, el dezvoltând un punct de vedere complex, al formei încredinţată spaţiului. Folosind pentru lucrările sale denumirea de „sculptură atmosferică”, Panaite Chifu eliberează obiectul sculpural de orice constrângeri, deschizându-l spre mediul ambiant. Panaite Chifu spune despre sculptura viitorului: „Acum am să vorbesc despre un concept nou în sculptură. Deci, după toată experienţa pe care am avut-o, mi-am pus întrebarea cum va fi sculptura viitorului. Probabil că este efectul natural al gândirii exagerate asupra universului şi a propriei lumi. În mod normal, la modul clasic să spunem, sculptura se aşază pe o bază. Stă pe pământ, stă pe iarbă, stă pe un soclu, cum stă aici în expoziţie. La sculptura atmosferică, sculptura se ridică în aer şi baza devine cea mai importantă pentru că pe aceasta o vedem. Există, sigur, o anume nevoie de a împinge forţa gravitaţională a planetei. (…) Ce trebuie reţinut aici este faptul că sculptura atmosferică are numai funcţiune artistică. Ea nu este obiect de zburat, de deplasat sau mai ştiu eu pentru ce. Avem avioane, baloane, alte chestii există pentru asta. Deci, ea are numai rol estetic, înfrumuseţează mediul în care omul trăieşte.”
Expoziții la care a participat „solo” (selecție): 1999 – Ministerul Culturii Rotunda, Bucuresti; Teatrul Național, București (D.A.); Galeria 3/4, Teatrul Național, București (cu Vasilica Chifu) (D.A.). Expoziții de grup(selecție): 1988, 1990, 1992, 2003 – Bienala Internațională de Sculptură, Legnano, Italia; 1989 – Expozitia Internațională de Artă Miniatură (desen), Toronto, Canada; 1990 – Expoziție de Sculptură și Desen, Aerdt, Olanda; 1991 – Expoziția Internațională de Sculptură, Legnano, Italia; Bienala Internațională de Grafică, Gyor, Ungaria; 1994 – Bienala de desene sculpturale, Muzeul de Arte Aplicate, Budapesta, Ungaria; 1999 – Galeria Internațională de Artă Anixis, Baden, Elveția; Expoziție de Sculptură, Atena, Grecia; Zürich, Elveția; 2000 – Expoziția Itineranta Doue la Fontaine, Bienala Internaționala Saumur, La Baule-Escoublac, Franța; 2001 – Expoziție de sculptură, Galerie du triangle, Lyon, Franța; Bienala Internațională de Sculptură, Toyamura, Japonia; Bienala de Sculptură, Hualien, Republica Chineză; Expoziția Internațională a Galeriei Internaționale de Artă Anixis, Baden, Elveția; Expoziția Internațională de Sculptură, Knokke, Belgia; 2003 – Expoziția Internațională de Sculptură, Miyazaky, Japonia; 2005 – Bienala Internațională de Sculptură, Toyammura, Japonia; 2007 – Expoziția Internațională de Sculptură, Muzeul Prefecturii Gifu, Seki-City, Japonia; Expoziția Internațională de Sculptură, Tudela de Duero, Spania; 2008 – Expoziția Internațională de Sculptură Monumentală, Muzeul de Artă Contemporană MARCO, Monterrey, Mexic; 2009 – Taipei și Taichung City Expoziția Internațională de Sculptură, Republica Chineză; 2011 – Expoziția Internațională de Sculptură în spațiu deschis, Wuxi, Republica Populară Chineză; 2012 – Expoziția Internațională de Sculptură taichung, Muzeul Național de Artă din Taiwan, Republica Chineză.
Panaite Chifu a mai participat și la diferite simpozioane, precum: 1985 – Babadag, Tulcea; 1986 – Covasna;
– Oarba de Mureș; 1997 – Woerden, Olanda; 1999 – București;
2000 – Fuente Palmera, Spania; Guilin, China; Caldas da Rainha, Portugalia; St. Blasien, Germania; 2003 – Verona, Italia (D.A.); 2008 – Arrone, Italia (D.A.); 2010 – Luxemburg (D.A.).
Lucrări monumentale solicitate și realizate au fost:
1985 – Cer și cuib (cretă), 600x320x260 cm, Babadag; 1986 – Galaxie (granit), 450x220x150 cm, Covasna; 1996 – Fragment (cretă), 660x360x310 cm, Oarba de Mureș; 1999 – Drumuri milenare (marmură), 240x230x160 cm, București; 2000 – Templul Spiritelor Pure (marmură), 1500x500x310 cm, Guilin, Republica Populară Chineză; Cântecul Universului (lemn), 360x65x45 cm, St. Blasien, Germania; Mesaj pentru lumea cealaltă (marmură), 340×250150 cm, Caldas da Rainha, Portugalia; Imbrățișarea (cretă), 200x100x100 cm, Fuente Palmera, Spania; 2001 – Spre inima lumii (marmură), 650x430x320 cm, Pitești, Prahova; Stele din porțelan (cretă),120x60x60 cm, Montbrison, Franța; 2002 – Sarut spiritual (granit), 300x200x50 cm, Baden, Elveția; My Sky (travertin), 270x260x250cm, Castelraimondo, Italia; 2003 – În așteptat (freestone), 200x100x100 cm, Baden, Elveția; Muntele Îngerilor (lemn), 188x90x63 cm, Pontedera, Italia; Via pax (marmura), 200x70x60 cm, Verona, Italia; 2004 – Zâna zborului (lemn), 380x60x50 cm, St. Blasien, Germania; La revedere (marmură de Carrara), 300x110x100 cm, Castelraimondo, Italia; Locuri sub cer (lemn), 1500x1500x500 cm, Oliveira de Azemeis, Aveiro, Portugalia; 2005 – Radiografia timpului (marmură), 300x140x65 cm, Festivalul Internațional de Sculptură în Piatră, Haulien, Republica Chineză; 2006 – Home on Planet Q (granit), 260x115x60 cm, Hyuga, Japonia; Star Thought (granit), 320x230x210 cm, Icheon, Coreea de Sud; Amprente ale lumilor pierdute (marmură de Carrara), 225x83x73 cm, Castelraimondo, Italia; 2007 – Amprenta unei lumi pierdute (marmură neagră), 200x110x100 cm, Monterrey, Mexic; 2008 – Monument stelar (cretă), 950x250x80 cm, Hinojosa del Duque, Spania; Limita Universului (dolomită), 300x250x65 cm, Korca, Albania; Detaglio piovasco (travertin), 600x70x25 cm, Korca, Albania; 2009 – Universal Travel (marmură de Carrara), 400x265x85 cm, Castelraimondo, Italia; 2010 – Filostella (marmura de Carrara), 150x80x50 cm, Simpozion international la Oulx (Torino), Italia; Simbioză (lemn), 160x75x75 cm, Luxemburg; 2011 – Secret Revealed (marmură), 200x115x115 cm, Benq, Beypo, Republica Populară Chineză; Forme de călătorie (lemn), 200x60x50 cm, St. Blasien, Germania; Perechea de la centrul Wolrd (marmură), 300x120x60 cm, Miroși, Argeș; Lauda vietii (dolomita), 600x70x25 cm, Korca, Albania; 2012 – Ruin Z (marmură), 320x90x90cm, Benq, Republica Populară Chineză; Ruina (marmură), 280x90x80cm, Istanbul, Turcia.
Panait Chifu a avut expoziții personale și a participat la expoziții de grup și simpozioane în țară și în străinătate, primind numeroase distincții: 1988 – Medalia de aur, Ravenna, Italia; Mențiune specială, Revenna, Italia; 1990 – Medalia de aur oferită de Mon Art International – Firenze, Ravenna, Italia; 1992 – Premiul Președinției Consiliului de Miniștri din Republica Italiană, Ravenna; Medalia de bronz pentru inovație, Ravenna, Italia; 1997 – Premiul al III-lea la Simpozionul Internațional de Sculptură în Piatră, Woerden, Olanda; 2000 – Premiul I la Simpozionul Internațional de Sculptură în Piatră, Fuente Palmera, Spania; Premiul I pentru originalitate la Simpozionul Internațional de Sculptură, St. Blasien, Germania; 2003 – Il signalazione di merito, Bienala de sculptură de la Ravenna, Italia; Premiul al III-lea la Simpozionul Internațional de Sculptură în Piatră, Verona, Italia; 2004 – Premiul pentru Cea mai bună interpretare, St. Blasien, Germania; 2005 – Marele Premiu la Bienala Internațională de Sculptură, Toyamura, Japonia; 2006 – Premiul al II-lea la Simpozionul Internațional de Sculptură, Icheon, Coreea de Sud; 2007 – Premiul Constantin Brâncuși, Ministerul Culturii din România, Craiova, Dolj; 2011 – Medalia și Diploma Membru de Onoare oferit de Uniunea Muzicienilor Interpreți din România.
De o modestie debordantă, Panaite Chifor emană liniște, arta sa punând o puternică amprentă asupra lui. Ceea ce impresionează plăcut, încă de la primele sale cuvinte, este prezentarea pe care și-o face singur: „Eu m-am născut în Siliștea Gumești a lui Marin Preda”. O localitate ca un mare simbol cu care teleormănenii se mândresc. Ca prezentare a demersului său artistic, sculptorul Panaite Chifu ne spune următoarele: „Dacă Dumnezeu ar avea stări de tristețe, ar putea să-și revină prin arta pusă în creația lumilor Sale, Universului Său. Cum El ne-a destinat creației artistice, deducem cât de mare este onoarea ce ni s-a făcut. Lucrând pentru voi toți, co-planetarieni, avem grijă de sufletele voastre cu energia talentului nostru. Cercetați-ne și veți fi recompensați, nu de către artiști, de către Dumnezeul Universului. Noi avem misiunea de a vă arăta ceea ce voi ați uitat, reîncarcându-vă suflele cu frumusețea lumii în care trăiți, sau a lumilor în care veți trăi. Personal, sunt dedicat, conștient, prin fiecare lucrare, numai acestei misiuni, căutând să-mi folosesc toată măsura tremporală alocată. Căutați-ne!” (Panaite Chifu)
Lasă un răspuns