Personalitate de seamă din Otopeni, Constantin Cantilli (10 iunie 1875, Otopeni, judeţul Ilfov – 2 august 1949, Bucureşti) – poet şi autor dramatic, a fost prieten şi admirator al lui Alexandru Macedonski, Cantilli, fiul unui proprietar de moşii în Ilfov şi Vlaşca şi fratele lui Aristide Cantilli, a fost atras în Bucureşti de boema cu gustul inovaţiei şi al insolitului. Avea pasiuni tehnice şi sportive: ciclism, automobilism, aviaţie. În 1894, împreună cu Alexandru Macedonski, întreprinde prima cursă ciclista la noi în România şi scrie reportajul Pe velociped cursa între Bucureşti şi Braşov. Este animatorul societăţii „Unirea velocipedică română” şi stabileşte în august 1900, şi un record de viteză, consemnat în Din zborul bicicletei. Bucureşti-Paris în 10 zile şi 6 ore (1912), îmbunătățind performanța stabilită anterior de Alois Pucher. Trebuie știut că, la Paris, ciclistului român i s-a acordat o medalie pentru performanța sa.
Începe studii politehnice şi de artă dramatică la Paris şi Bruxelles, dar le întrerupe brusc după 1907, când sărăcește prin pierderea proprietății din Odeni, Vlașca. Ca şi Macedonski, şi-a brevetat unele invenţii tehnice (maşini agricole, de foraj petrolier). În 1939 se interesa de aeronautică. Membru al cenaclului „Literatorul”, a publicat versuri şi teatru în „Literatorul”, „Liga ortodoxă”, „Ţara”, „Carmen”, „Adevărul”, „Românul literar” şi „Forţa morală”. Macedonski îl lansase ca poet, prezentându-l, în 1896, în „Liga ortodoxă”. În 1897, Cantilli scoate „Revista modernă”, deschisă aproape exclusiv cenaclului macedonskian. Au publicat aici Macedonski, Ion Theo (Tudor Arghezi), Grigore Pişculescu (Gala Galaction), I.C. Săvescu şi Cincinat Pavelescu, iar Cantilli îşi tipăreşte producţiile literare şi se ocupă de pagina sportivă.
În 1899 i-a apărut cartea Bertha, poemă biblică, şi în 1903, volumul Aripi de vis, cuprinzând aproape toate versurile sale, precum şi fragmente de „teatru clasic” (La Cydnus. Episod într-un act din viaţa lui Alexandru Macedon, Devadata, Sfârşitul unei lumi). Tragediile Sapho şi Dacica, prin care, sfătuit de Nicolae Davidescu, încearcă în 1939 şi 1940 o revenire, au trecut neobservate. Destul de incert încă de la început, legat de mişcarea „Literatorului” în ceea ce a avut aceasta mai caracteristic în prima ei fază, autorul era de pe atunci un uitat. Cantilli compune o poezie epigonică; a imitat, după Macedonski şi Mircea Demetriade, imagistica intens colorată – la el de o somptuozitate preţioasă -, căuta demonismul, magia, evadarea în paradisul artificial al visului (Demon negru, Diamant negru, În largul mărei). Recuzita simbolismului era folosită din plin pentru o lume „din flori, din vise şi parfume, din armonii”. Primitivismul, pe care i-l aprecia Macedonski, nu este lipsit de reminiscenţe livreşti, clasice.
În afara încercărilor simboliste – nici aici clişeele nu au putut fi evitate, dar uneori apare şi licărirea câte unui stih deosebit -, Cantilli este un intimist şters, lipsit de suflu liric. De remarcat ritmul nervos al versului în Velocipedul. În teatrul său cu subiecte antice sau exotice, construcţia e plată, fără viaţă. Se distinge, pentru frumuseţea unor pasaje izolate, Bertha, poem dramatic, elogiat de Macedonski, căruia îi vor fi plăcut imaginea picturală, atmosfera de puritate, de bunătate creştină, vraja momentului naşterii Mântuitorului. Opera sa literară constă în volumele: Pe velociped cursa între Bucureşti şi Braşov (Bucureşti, 1894); Bertha (cu o prefaţă de Alexandru Macedonski, Bucureşti, 1899); Aripi de vis (cu o prefaţă de Mircea Demetriade, Bucureşti, 1903); Din zborul bicicletei. Bucureşti-Paris în 10 zile şi 6 ore (Bucureşti, 1912); Sapho, Bucureşti, 1939 și Dacica, Bucureşti, 1940.
Opera sa ne-a rămas spre a ne aminti de o epocă a pionieratului în ciclism (pe velociped), o epocă a încercărilor literare de respirație mare (antică), un efort de reîncărcare a spiritelor cu valorile antice. (G.V.G.)
Lasă un răspuns