În timpul pandemiei, „cenușăreasa” a devenit mai palidă, mai trasă la față… Mai neîngrijită cu sine, cu imaginea, cu binele ei… S-a hrănit cu speranțe, apoi cu iluzii… S-a hrănit cu ele pentru a se minți că, poate „mâine”, va fi mai bine. Iar greul de acum, de care nu-i păsa nimănui cum zvârcolește stomacul, a fost depășit doar cu gândul creației acelui „orice ar fi”…
Au fost atâtea promisiuni guvernamentale, politice, de „sistem”… Atâtea „inițiative”… Dar nimic concret… Doar liste de cuprindere în nimic a scriitorilor, chipurile pentru a-i identifica și sprijini pentru depășirea crizei pandemice… Și gustul amar al înfrângerii de dinainte de prima victimă a pandemiei, când, în vreme ce scriitori și artiști erau trecuți pompos în fel și fel de baze de date, maneliștii și lăutarii kitschurilor încasau sinecuri lunare…
Iar acum această nouă lovitură… Dar, nu-i așa?, scriitori sunt obișnuiți în a-și duce umerii împovărați de greutăți și nedreptăți pentru a mai ridica măcar o sprânceană de revoltă… Pentru mulți, furia a trecut de mult… Ea este undeva departe, dincolo de ei, iar ei în sferele de creație în care contează doar ceea ce vor lăsa ca mesaj… Dar sistemul nu are nici o scuză! Mai ales în forma de sfidare continuă a scriitorilor… Acel sistem care i-a lăsat oricum să se descurce după cum a putut fiecare dintre ei, zgândărindu-i cu promisiunile de ajutorare, și care, acum, promovează oficial actul culturii în forma politică dintre „intra-” și postpandemic. Cu alte sinecuri… Cu drojdia unor drojdieri ce se afișează cu gogoșile umflate a ceea ce flutură ei ca fiind cultură… În mod real, doar un nou mijloc de protejare a veșnicului autor fără operă…. De fapt, același laitmotiv cultural românesc… „Cine poate oase roade”… Singura condiție, cât mai mult zgârci și unsoare politică…
Legea promulgată de Klaus Iohannis, pentru acordarea de către autoritățile centrale și locale de burse de studiu, de creație și „granturi” de călătorii a venit, nu ca un scripete pentru a sălta măcar un colț din placa de mormânt de peste (deocamdată) picioarele cenușăresei, ci drept sinecură cu adeziuni de grup (politic, cel mai probabil) pentru „nemuritorii” scriitori ai literaturii moarte prin sertare. Moartă – în cel mai fericit caz, în fapt inexistentă…
De ce să acorzi fonduri sinecură prin hemoragiile bugetate ale unor instituții nonculturale dar și aculturale la nivel de cunoaștere și profunzime?… Evident pentru a hrăni noua clasă de aplaudaci… Pentru că între rosul oaselor se aplaudă, nu?!… Iar acest grant de sinecuri centrale și locale, bugetat politic, va fi folosit, majoritar, pentru promovarea nonvalorilor și a nonliteraturii… La nivel local – acolo unde sinecurile au atins întotdeauna forme aberante în raport cu demnitatea națională, cu istoria noastră, cu respectul față de reperele și valorile tradiționale… Așa cum ar fi, de exemplu, la nivelul autorităților locale maghiaro-secuiești, care inventau programe „culturale” strict pentru a finanța maghiarizarea Ardealului, dar care acum vor putea distribui, fără a răspunde, fără a avea o justificare a cheltuirii banilor publici, toate acele semințe „culturale” de deculturalizare și deromânizare… Un proces ce se va cocoța pe ramurile imposturii și nonvalorii până sus… Până la nivel central… Și unde scriitorii din cultura reală nu vor putea decât să-și mijească ochii spre nimicul creației celor ce se vor lăfăi cu frământarea pe bani a nimicului…
Un program care nu sprijină nici actul creației reale, nici finalizarea ei în forma tipărită ori multimedia (digitală ori audio)… Pentru că editurile nu vor primi iarăși nimic, mai ales că nici „bursele” nu vor trebui finalizate de beneficiarii lor nici măcar cu un manuscris formal…
Lasă un răspuns